Moldova
Opt foști angajați ai unei companii de construcții, reținuți pentru prejudicierea mai multor investitori cu circa 50 milioane de lei
Sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oamenii legii au efectuat percheziții simultane la mai multe adrese și au reținut pentru 72 de ore – opt persoane.

Acțiunile de urmărire penală au fost efectuate de procurorii PCCOCS, ofițerii de urmărire penală ai Direcției generale urmărire penală a Inspectoratului General de Poliție cu sprijinul operativ al ofițerilor Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI.
Din materialele dosarului penal rezultă că mijloacele financiare, în sumă de aproximativ 50 milioane lei, investite de cele 70 persoane pentru procurarea apartamentelor în municipiul Chișinău, au fost folosite contrar destinației, inclusiv fiind însușite de către factorii de decizie dar și de către alți angajați ai agentului economic, iar ca rezultat compania de construcții a intrat în incapacitatea de a-și executa obligațiunile față de investitori.
Respectiv, pentru a acumula probatoriu pe acest caz, a apărut necesitatea de a efectua percheziții la domiciliile și locațiile unde și-au desfășurat activitatea persoanele care au comis ilegalități cu ridicarea documentelor și suporturilor electronice. În cadrul efectuării perchezițiilor fiind stabilite temeiuri pentru reținere, procurorii și ofițerii de urmărire penală au decis aplicarea măsurii procesuale de constrângere, iar pe parcursul următoarelor 48 de ore, procurorii urmează să decidă asupra învinuirilor și măsurilor preventive.
Urmărirea penală este desfășurată prin prisma mai multor articole din Codul penal, după cum: escrocherie, abuz de serviciu, falsului în acte pentru care legea penală prevede diferite forme de pedeapsă, inclusiv închisoare pe perioade mari de timp cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.
Moldova
Descoperire șocantă în Franța: Bebeluș, găsit mort într-o mașină de spălat. Mama copilului este o moldoveancă.
Tragedie cutremurătoare în Franța, unde un bebeluș a fost descoperit fără viață în tamburul unei mașini de spălat, într-o locuință din Valenton, o suburbie a Parisului. Descoperirea macabră a fost făcută în seara de 7 iulie, după ce mama copilului, o moldoveancă de 39 de ani, s-a prezentat la spital cu sângerări abundente.

Potrivit presei franceze, medicii au constatat că femeia prezenta semne clare că a născut recent – inclusiv prezența placentei și a cordonului ombilical – însă aceasta a negat totul.
Suspiciunile au fost imediat transmise autorităților, care au început o anchetă penală.
O primă percheziție la domiciliul femeii nu a dus la descoperirea copilului. Ulterior, mama a recunoscut că a născut, dar nu a oferit detalii despre ce s-a întâmplat cu nou-născutul.
Polițiștii au revenit și au reluat căutările. În cele din urmă, trupul bebelușului a fost găsit ascuns în mașina de spălat.
Din primele constatări nu s-au observat urme vizibile de violență pe corpul micuțului, însă cauza exactă a morții va fi stabilită în urma unei autopsii.
Femeia se află internată în spital, sub supraveghere medicală, și nu a putut fi încă audiată de anchetatori. Poliția franceză a deschis oficial un dosar penal pentru omor voluntar asupra unui minor sub 15 ani.
Moldova
Tamponare fatală la Sîngerei: Un bărbat de 53 de ani a fost spulberat de un camion.
Tragedie pe șosea, în raionul Sîngerei. Un bărbat de 53 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovit mortal de un camion. Accidentul s-a produs în seara zilei de 10 iulie, în jurul orei 22:20, pe o porțiune de traseu neiluminată.

Potrivit informațiilor preliminare, șoferul- un bărbat de 40 de ani- se deplasa regulamentar pe traseu, când la un moment dat în față i-ar fi apărut pietonul, care mergea pe acostament, în aceeași direcție de mers. Impactul a fost extrem de violent, iar bărbatul de 53 de ani, a suferit răni incompatibile cu viața. La fața locului au fost trimise de urgență echipaje de poliție și ambulanță. Din nefericire însă, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat.
Șoferul a fost supus testării cu aparatul Drager, iar rezultatul a fost negativ — acesta nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului.
Oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele care au dus la producerea tragediei.
Moldova
„Afaceri” cu bani publici: Percheziții de amploare într-un dosar de abuz de serviciu, la Taraclia.
Scandal cu iz penal în administrația publică locală din sudul țării. Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în colaborare cu procurorii municipiului Chișinău, au descins cu percheziții în dimineața zilei de11 iulie în mai multe locații, într-un dosar de abuz de serviciu, soldat cu prejudicii în proporții deosebit de mari aduse bugetului local al raionului Taraclia.

Conform informațiilor preliminare, în vizorul anchetatorilor se află atât persoane cu funcții de conducere din cadrul autorităților publice locale, cât și reprezentanți ai unor agenți economici. Aceștia sunt bănuiți că, începând cu anul 2021, ar fi pus la cale o schemă prin care atribuiau preferențial contracte publice de reparație a drumurilor locale, în schimbul unor foloase necuvenite.
Potrivit schemei descoperite de CNA, factori de decizie din cadrul administrației publice locale Taraclia ar fi ignorat deliberat ofertele mai avantajoase ale altor participanți la licitații și ar fi favorizat în mod repetat același operator economic, încălcând grav legislația privind achizițiile publice. Prejudiciile calculate până acum sunt semnificative și vizează fondurile destinate infrastructurii rutiere.
Pe marginea acestui caz a fost pornită o cauză penală pentru abuz de serviciu săvârșit în interesul unui grup criminal organizat sau care a cauzat daune în proporții deosebit de mari.
Perchezițiile s-au desfășurat atât în municipiul Chișinău, cât și în raioanele de sud ale țării.
Oamenii legii continuă investigațiile în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere penală, conform legii.
-
Moldovao zi în urmă
Tragedie la Valea Morilor: Un bărbat și-a găsit sfârșitul în timpul unei plimbări în parc.
-
Moldovao zi în urmă
Descoperire șocantă în Franța: Bebeluș, găsit mort într-o mașină de spălat. Mama copilului este o moldoveancă.
-
Moldova5 zile în urmă
Tânăr spulberat pe zebră, în capitală: Șoferul a abandonat victima și a dispărut.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Haos pe drumurile din Orhei: Șoferi băuți, minori la volan și tentative de mituire a polițiștilor.
-
Moldova3 zile în urmă
Impact frontal, la Sîngerei: Un șofer s-a tamponat cu un tir, după ce a ieșit la o depășire neregulamentară.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Șantaj cu poze nud: Un individ din România ar fi constrâns o copilă de 11 ani din Chișinău să-i trimită fotografii intime.
-
Moldova5 zile în urmă
Incendiu într-un bloc nefinalizat din capitală: Flăcările au cuprins un apartament plin cu materiale de construcție.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Promisiuni de aur, realitate de coșmar: Doi frați din Hîncești, reținuți pentru exploatarea sexuală a șapte femei în Grecia.