Moldova
Primarul satului Chioselia Rusă și cei doi frați, plasați în arest la domiciliu (VIDEO)
Gheorghi Gospodinov, primarul satului Chioselia Rusă, raionul Comrat, și cei doi frați cercetați pentru delapidări din Fondul Ecologic au fost plasați în arest la domiciliu. Deciziile au fost luate miercuri, 30 mai, de către magistrații Judecătoriei Comrat.
Șeful adjunct al PCCOCS, oficiul Sud, Vasile Stoinov, a declarat pentru CrimeMoldova că suspecții își recunosc parțial vinovăția și colaborează cu ancheta.
„Primarul a primit 30 de zile de arest la domiciliu, iar cei doi frați câte 25 de zile de arest la domiciliu. Magistrații au admis parțial demersul procurorilor, care au cerut 30 de zile de arest la domiciliu pentru toți cei 3 bănuiți. Procurorii nu vor ataca decizia la Curtea de Apel”, a spus Stoinov.
Amintim că, la începutul acestei săptămâni, Gheorghi Gospodinov și cei doi frați au fost reținuți pentru delapidări în proporții deosebit de mari din Fondul Ecologic. Unul dintre frați conduce o întreprindere din capitală specializată în construcții inginerești, iar altul este diriginte de șantier. Suspecții și-ar fi pus în buzunar milioane de lei, invocând anumite lucrări publice, care s-au dovedit a fi fictive.
Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă de la 8 până la 15 ani de închisoare.
Moldova
Extrădat din Chișinău: Un ucrainen căutat prin INTERPOL, predat autorităților din Cehia.
Un cetățean ucrainean, urmărit internațional de autoritățile din Cehia pentru comiterea mai multor infracțiuni de calomnie, a fost extrădat de pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost depistat în data de 2 iulie curent, în Punctul de Trecere a Frontierei Otaci, în timp ce încerca să intre în țară.

În urma verificărilor prin sistemele informaționale, ofițerii Poliției de Frontieră au constatat că pe numele acestuia era emisă o alertă INTERPOL, în baza căreia figura ca persoană căutată în scop de arest și extrădare.
Imediat au fost inițiate procedurile legale, iar instanța de judecată din Republica Moldova a emis o decizie prin care s-a aprobat predarea acestuia autorităților cehe.
Operațiunea de extrădare a avut loc în data de 5 august, prin intermediul Aeroportului Internațional „Eugen Doga” din Chișinău. Totul s-a desfășurat sub coordonarea strictă a autorităților naționale și internaționale abilitate.
Moldova
Izbită în plin de un biciclst: O fată de 14 ani a fost tamponată pe o trecere pentru pietoni din capitală.
O adolescentă de 14 ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un biciclist, chiar în timp ce traversa strada pe o trecere pentru pietoni. Accidentul s-a produs în seara de 5 august, pe strada Constantin Brâncuși din municipiul Chișinău.

Potrivit datelor preliminare, la ghidonul bicicletei se afla un bărbat, care nu ar fi redus viteza la apropierea trecerii pentru pietoni și a izbit fata în plin.
În urma impactului, minora a suferit traumatisme și a fost transportată de urgență la spital pentru investigații medicale. Deocamdată nu se cunosc detalii despre starea sa de sănătate.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului, inclusiv dacă bărbatul respecta regulile de circulație.
Poliția reamintește că bicicliștii sunt obligați să respecte aceleași reguli ale circulației rutiere ca și ceilalți participanți la trafic, iar traversarea zonelor aglomerate trebuie făcută cu maximă prudență.
Moldova
Născută în cămașă: O femeie a fost salvată la timp dintr-o fântână adâncă de 10 metri.
O femeie din nordul țării și-a văzut moartea cu ochii, după ce a căzut într-o fântână adâncă din propria gospodărie. Incidentul s-a produs în amiaza zilei de 5 august, în localitatea Grimăncăuți, raionul Briceni.

Apelul de urgență a fost recepționat la ora 12:29, iar la fața locului a fost trimisă imediat o echipă de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, aceștia au descoperit că femeia, în vârstă de 63 de ani, se afla la o adâncime de aproximativ 10 metri, într-o fântână plină cu apă.
Cu ajutorul echipamentului specializat, salvatorii au reușit să o aducă în siguranță la suprafață. Femeia era conștientă și a fost preluată de medici pentru îngrijiri medicale.
Circumstanțele în care a ajuns victima în fântână urmează a fi stabilite.
Potrivit IGSU, de la începutul anului, salvatorii au intervenit în șapte cazuri similare, în care persoane au căzut în fântâni.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Căra bancnote cu duiumul: Bărbatul prins la vamă cu valiza plină cu bani, condamnat.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Crimă obscură în sudul țării: Un bărbat a decedat fiind bătut de propriul fiu. Familia a încercat să-i ascundă fapta.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ „Afacere” vegetală, dată peste cap: Patru persoane din Taraclia, suspectate de circulața drogurilor.
-
Moldovao zi în urmă
Avocat prins în flagrant: Bărbatul ar fi cerut 57 de mii de euro pentru a „aranja” două dosare.
-
Moldova7 zile în urmă
Impact frontal, la nord: Un bărbat a ajuns la spital în urma accidentului.
-
Moldova2 zile în urmă
Tragedie cumplită la Ungheni: Un copil de 5 ani a murit, după ce a fost lovit de un microbuz de rută.
-
Moldova2 zile în urmă
Luptă pentru viață: Membrii unei familii din Moldova, răniți într-un accident, în Italia.
-
Moldova6 zile în urmă
Reținut cu droguri la doar 18 ani: Marijuană hidroponică, găsită în ascunzișuri din capitală.