Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Grupare infracțională specializată în escrocherii, destructurată

Ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Centru din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău, de comun cu Procurorii Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Centru, au destructurat o grupare infracțională specializată în escrocherii pe teritoriul mun. Chișinău.

Publicat

Activitatea ilegală a indivizilor a fost monitorizată de polițiști timp de o lună de zile, timp în care forțele de ordine au adunat probe concludente ce demonstrează vinovăția indivilor în cel puțin 5 cazuri de escrocherie. Membrii grupului s-au dovedit a fi cinci locuitori ai r. Cimișlia, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani. Trei din membrii grupului infracțional iși ispășesc pedeapsa în închisoare, de unde coordonau activitatea lor infracțională.

Aceștia plasau anunțuri pe rețeaua online de anunțuri, precum că importează automobile din Lituania la un preț foarte avantajos, astfel urmărind scopul dobândirii ilicite a mijloacelor financiare. Indivizii discutau cu părțile vătămate prin intermediul platformei WhatsApp și sub aspectul că poate să îi ajute să își procure un automobil de lux cum ar fi ,,BMW X5”, ,,Mercedes”, la un super preț.

Ulterior unul din membri avea rolul de a se întâlni cu potențialii cumpărători, mergeau la un notar unde încheiau un contract de împrumut sub formă de avans după care însușeau mijloacele bănești și nu iși mai îndeplineau abligațiunile.


Prejudiciul cauzat victimelor se ridică la aproximativ 125 000 lei.

Astfel, cu suportul angajaților Agenției Naționale a Penitenciarelor, au fost efectuate percheziții în celulele unde se dețin indivizii, urmare la care au fost depistate două telefoane mobile, cărți de jucat și alte bunuri interzise.

Aceștia sunt cercetați penal pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, care conform legislației în vigoare prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 la 15 ani.


Actualmente polițiștii întreprind acțiuni speciale de investigație și urmărire penală, în vederea stabilirii și a altor persoane complice.

Totodată facem apel către toți cetățenii care au avut de pătimit de pe urma la acești escroci să se adreseze la inspectoratul de poliție, pentru a depune o plângere.

Poliția Capitalei recomandă cetățenilor să nu aibă încredere în toate anunțurile care sunt plasate pe rețelele de socializare, înainte de a procura, face schimb a bunurilor imobile, automobile să se documenteze pentru a nu cădea în plasa escrocilor și să rămână fără bunurile materiale și mijloace bănești.


Advertisement

Moldova

Lot contaminat cu pesticide: 10 tone de mărar de import, reținute și nimicite de ANSA.

Un lot de 10 tone de mărar proaspăt de import a fost reținut și ulterior nimicit de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, după ce în urma analizelor de laborator au fost depistate depășiri ale limitelor admise de reziduuri de pesticide.

Publicat

Potrivit ANSA, în produs au fost identificate substanțele Penconazol și Clorpirifos, care pot prezenta risc pentru sănătatea consumatorilor. Decizia de retragere și distrugere a fost luată imediat după confirmarea rezultatelor de laborator.

Inspectorii au reținut lotul de mărar imediat după apariția suspiciunilor, întreaga cantitate fiind sigilată și ulterior nimicită sub supravegherea autorităților. Potrivit instituției, niciun kilogram din acest lot nu a ajuns pe piață sau la consumatori.

Reprezentanții ANSA precizează că depășirea limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide apare, de regulă, atunci când nu sunt respectate bunele practici agricole. Printre cauze se numără utilizarea excesivă a produselor fitosanitare, aplicarea unor doze mai mari decât cele recomandate sau nerespectarea perioadei de așteptare până la recoltare.



Citește mai departe

Moldova

Accident feroviar la Ocnița: O mașină s-a tamponat cu o locomotivă. Coliziunea nu s-a soldat cu victime.

Polițiștii din Ocnița investighează circumstanțele unui accident produs la o trecere la nivel cu calea ferată, după ce o locomotivă a tamponat un automobil.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii se afla un bărbat de 58 de ani, iar în calitate de pasager se afla un alt bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani.

Anchetatorii susțin că șoferul automobilului ar fi ignorat regulile de traversare a căii ferate, iar vehiculul a fost lovit de locomotiva condusă de un mecanic în vârstă de 55 de ani.

La fața locului au intervenit polițiștii pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.


Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă din cadrul inspectoratului de poliție teritorial, Svetlana Talpă, atât conducătorul automobilului, cât și mecanicul locomotivei au fost testați alcoolscopic, rezultatele indicând lipsa alcoolului în aerul expirat.

Din fericire, în urma impactului nu au fost înregistrate victime sau persoane traumatizate, fiind produse doar pagube materiale.

Poliția continuă cercetările pe acest caz.


Citește mai departe

Moldova

Flăcări la fosta tabără din Cimișeni: Pompierii au intervenit pentru a salva sectorul de vile din apropiere.

Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața zilei de 14 mai pe teritoriul unei foste tabere de odihnă pentru copii din satul Cimișeni, raionul Criuleni, unde în prezent funcționează o casă de rugăciuni, care aparține Uniunii Bisericilor Penticostale. Flăcările au cuprins mai multe construcții, existând riscul ca focul să se extindă spre sectorul de vile din apropiere.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 07:24, iar la fața locului au fost trimise de urgență patru echipe de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că focul a izbucnit într-o clădire administrativă cu două nivele, cu suprafața de aproximativ 660 de metri pătrați. Flăcările au distrus bunurile din interior și s-au extins și la o construcție auxiliară folosită drept cazangerie, cu suprafața de 48 de metri pătrați.

Totodată, incendiul a afectat parțial acoperișul unui șopron pentru animale și un cort aflat pe teritoriu.


Salvatorii au reușit să localizeze și să stingă focul înainte ca acesta să ajungă la casele din apropiere.

Din fericire, în urma incendiului nu au fost înregistrate victime.

Cauza izbucnirii focului și toate circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.



Citește mai departe

topul săptămânii