Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Percheziții la Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă. 3 medici-experți reținuți

CNA anunță, pentru această oră, reținerea a 3 medici-experți din cadrul Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă. Aceștia urmează să fie escortați la CNA pentru audieri.

Publicat

Operațiunea continua. Revenim cu amănunte pe parcursul acțiunilor de urmărire penală.

Amintim că, Centrul Național Anticorupție efectuează acțiuni de urmărire penală ce vizează presupuse acte de corupere, comise de către angajaţi ai Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă.

Este vorba despre percheziţii, efectuate cu scopul de a obţine probe, în dosarele pornite de procurori şi CNA, pe marginea pretinderii şi acceptării de bani de către angajaţii CNDDCM pentru acordarea gradelor de dizabilitate, pentru reconfirmarea acestora, dar şi pentru acordarea gradelor de dizabilitate pe viaţă. Probele, deja administrate de CNA, demonstrează că pentru un asemenea certificat, funcţionarii publici primeau de la pacienţi sume cuprinse între câteva sute de euro şi zeci de mii de lei.


Acţiuni similare se desfăşoară concomitent pe 16 adrese de domiciliu și instituții publice din Chișinău și Rezina. Mai multe persoane urmează să fie escortate la CNA pentru audieri şi aducerea la cunoştinţă a statutului de bănuit.


Moldova

Impact mortal la Corlăteni: O femeie de 50 de ani a murit pe loc, iar un bărbat a fost rănit.

Accident cu urmări fatale, în nordul țării.O femeie de 50 de ani a murit pe loc, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un alt vehicul. Celălalt șofer, un bărbat de 46 de ani, a ajuns la spital.

Publicat

Impactul cumplit s-a produs în seara zilei de 18 august, la intrarea în satul Corlăteni, raionul Rîșcani.

Potrivit datelor preliminare, mașina condusă de șoferiță s-a izbit frontal cu un alt vehicul, la volanul căruia se afla un bărbat de 46 de ani. Impactul a fost extreme de puternic, astfel încât mașinile s-au tranformat într-un morman de fiare, iar femeia a decedat pe loc.

Cel de-al doilea șofer a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.


Polițiștii au ajuns imediat la locul tragediei și au început cercetările. Deocamdată, nu este clar de ce cele două vehicule au ajuns să se ciocnească frontal. Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite.

Oamenii legii documentează cazul pentru a stabili toate cauzele care au dus la producerea accidentului.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Petrecere cu fum și flăcări: O terasă de vară a fost făcută scrum, la Tohatin.

Petrecere cu fum și flăcări, la Tohatin. Zeci de oameni s-au pomenit cu planurile date peste cap, după ce terasa de vară a unui local a fost cuprinsă de foc.

Publicat

Incendiul a izbucnit în seara zilei de 17 august. Speriați, martorii au alertat serviciul de urgență, iar la fața locului au fost trimise cinci echipaje de pompieri și salvatori.

Când au ajuns echipajele IGSU, flăcările cuprinseseră deja terasa. Salvatorii au intervenit pentru a opri extinderea incendiului. Arderea a fost localizată la ora 20:00 și lichidată complet jumătate de oră mai târziu.

În urma incendiului, terasa de vară, cu o suprafață de 144 de metri pătrați, a ars în totalitate.


Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Deocamdată nu este clar de la ce a pornit incendiul. Cauza și toate circumstanțele urmează să fie stabilite.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 107 situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Fără permis, dar cu tupeu: Șofer cu dreptul de a conduce suspendat, amendat după ce a încălcat, din nou, RCR.

Lipsa permisului auto nu l-a încurcat să calce, din nou, pe aceeași greblă. Un șofer s-a ales cu amendă, după ce a devenit „vedetă” pe rețelele de socializare. Mai exact, Inspectoratul Național de Securitate Publică s-a autosesizat după apariția în spațiul public a unor imagini în care un conducător auto este surprins încălcând regulile de circulație.

Publicat

Incidentul a avut loc la 17 august, pe bulevardul Decebal din Chișinău. În urma verificărilor, polițiștii de patrulare au identificat șoferul, un bărbat de 53 de ani.

Oamenii legii au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. Chiar și în aceste condiții, bărbatul ar fi urcat la volan și ar fi continuat să circule, ignorând restricția impusă.

Șoferul a fost documentat pentru crearea unei situații de accident, precum și pentru conducerea unui vehicul în condițiile în care dreptul de a conduce îi era suspendat.


Poliția atrage atenția că asemenea abateri nu reprezintă doar încălcări ale legislației, ci pot crea situații periculoase pentru ceilalți participanți la trafic. O manevră efectuată greșit sau conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul legal de a conduce poate avea consecințe grave.

Cazul urmează să fie examinat conform legislației.


Citește mai departe

topul săptămânii