Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un bărbat de 38 de ani reținut pentru fabricarea drogurilor în propriul apartament, în Soroca

Un laborator specializat în fabricarea drogurilor, amenajat într-un apartament, deconspirat de polițiștii din Soroca

Publicat

Poliția a descoperit activitatea infracţională a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, originar din Soroca.

Astfel, la data de 14 august curent, angajații Inspectoratului de Poliție Soroca de comun cu procurorii din cadrul Procuraturii raionului Soroca, au petrecut un șir de măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală unde, ca rezultat a fost identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani, originar din municipiul Soroca, care era specializat în cultivarea plantelor de canabis.

În rezultatul percheziției petrecute în apartamentul persoanei sus menționate, a fost depistat un adevărat laborator de cultivare și prelucrare a plantelor de canabis și anume, plante verzi în fază de vegetație de marijuana care se cultivau în ghiveciuri, după care se uscau pe o anumită suprafață din apartament, ulterior fiind mărunțite.


Totodata au fost depistate semințe de cannabis și aparate artizanale pentru consumarea drogurilor.

Astfel, urmare a acțiunilor poliției au fost scoase din circuit circa 3 kg de masă vegetală uscată de culoare verde cu miros specific de marijuana.

La moment masa vegetală uscată de culoare verde cu miros specific de marijuana, plante verzi de canabis, inclusiv și aparate artizanale pentru consumarea drogurilor au fost ridicate de la fața locului și sunt îndreptate către Direcția Nord al Centrului Tehnico-Criminalist și Expertize Judiciare al IGP al MAI, pentru aprecierea cantității și tipul de substanță.


Persoana suspectă la moment este cercetată în stare de libertate, vina și-o recunoaște pe deplin.

În acest context individul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 15 ani.


Moldova

/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.

Un sistem ilegal de colectare a banilor, controlat chiar din închisoare, a fost destructurat de oamenii legii. Mai mulți deținuți sunt bănuiți că impuneau taxe altor pușcăriași, pe care îi amenințau cu bătaia dacă refuzau să plătească. Banii ajungeau într-un fond comun folosit de o grupare criminală.

Publicat

Potrivit poliției, schema funcționa de la începutul anului curent. Deținuți afiliați unei organizații conduse de un individ cunoscut în lumea interlopă drept „Kitaeț” strângeau bani de la alți deținuți, folosind frica și presiunea. Sumele erau folosite pentru a menține influența grupării și a impune reguli neoficiale în penitenciar.

Totul era bine organizat. Liderii grupării, aflați după gratii, dădeau ordinele, iar alți deținuți, desemnați ca „responsabili” pe sectoare, aveau grijă ca fiecare să contribuie. Practic, nimeni nu putea refuza fără consecințe.

În perioada ianuarie–aprilie, oamenii legii au descins de mai multe ori în Penitenciarul nr. 18 din Brănești. În urma perchezițiilor, de la deținuți cu vârste între 25 și 47 de ani au fost ridicate peste 20 de telefoane mobile, cartele SIM, droguri și notițe care arată cum erau gestionați banii. Unele obiecte erau ascunse în locuri special amenajate, ca să nu fie depistate.


Mai mulți deținuți au fost deja recunoscuți ca bănuiți. Ei sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni comise chiar în detenție și riscă până la 15 ani de închisoare.

Ancheta continuă. Oamenii legii încearcă să afle câți deținuți au fost forțați să plătească și cine mai face parte din această rețea.


Citește mai departe

Moldova

Lovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.

O femeie de 75 de ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină chiar în timp ce traversa regulamentar strada, la o trecere de pietoni dirijată de semafor, în Chișinău.

Publicat

Accidentul s-a produs pe 30 aprilie, pe strada Vasile Lupu. Potrivit informațiilor preliminare, la volan se afla un bărbat de 82 de ani, care nu ar fi reușit să evite impactul.

Femeia traversa strada la culoarea permisă a semaforului în momentul în care a fost lovită. În urma impactului, aceasta a avut de suferit și a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru investigații.

Poliția a inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Imprudența i-a băgat în spital: Doi bărbați, salvați de pompieri dintr-o locuință cuprinsă de flăcări.

Două persoane au fost la un pas de moarte în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Bălți. Victimele au fost găsite inconștiente în interiorul casei cuprinse de fum și flăcări, fiind intoxicate cu monoxid de carbon și suferind arsuri pe suprafața corpului.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 29 aprilie, în jurul orei 23:04, pe strada Feroviarilor din oraș. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit în interiorul locuinței, unde mai multe bunuri au fost cuprinse de flăcări. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de pompieri și salvatori, care au reușit să pătrundă în casă și să evacueze cele două victime.

Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 38 și 41 de ani, care au fost preluați de medici și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.


Datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență arată că, de la începutul anului 2026, au fost înregistrate 653 de incendii în Republica Moldova, soldate cu 63 de decese, inclusiv un copil.

În acest context, salvatorii avertizează populația să evite fumatul în locuințe, mai ales în apropierea materialelor inflamabile, și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. În caz de situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii