Rețele de socializare

Moldova

Pompierii au stins un tractor cuprins de flăcări

Ieri 24 mai ora 17.34 Serviciul de dispecerat SUD al IGSU a fost alertat pentru a interveni la lichidarea unui incendiu produs pe traseul M3 Chișinău – Cimișlia – Vulcănești – Giurgiulești în apropiere de satul Congaz unde un tractor a luat foc după ce a fost lovit de un autocamion de model DAF.

Publicat

Salvatorii din Comrat au avut menirea să stingă flăcările, care au cuprins tractorul și să spele  carosabilul de combustibil. Potrivit informațiilor operative în urma incendiului, șoferul tractorului implicat în accident a suportat arsuri pe 40 % din suprafața corpului fiind internat în spitalul raionului Comrat. Toate circumstanțele și cauza accidentului urmează a fi stabilite de organele de drept. Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pe parcursul ultimelor 24 de ore pompierii și salvatorii au intervenit în 26 situații de risc. În caz de incendii și alte crize oamenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.

DSE.MD


Moldova

/AUDIO/ Corupție sistemică, demascată: Cinci angajați din întreprinderi de stat responsabile de drumuri, reținuți.

Corupție sistemică demascată de ofițerii anticorupție și procurori. În data de 6 august, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, au fost desfășurate 53 de percheziții în cadrul unor cauze penale inițiate pentru delapidarea averii străine și spălare de bani, comise de două sau mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu. Cinci persoane au fost reținute.

Publicat

Potrivit informațiilor din anchetă, în vizorul autorităților au ajuns factori de decizie din cadrul a trei întreprinderi de stat: „Drumuri-Criuleni”, „Drumuri-Cimișlia” și „Drumuri-Căușeni”. Aceștia, în calitate de persoane publice și membri ai comisiilor responsabile de supravegherea și recepția lucrărilor de reabilitare a drumurilor, ar fi pus în aplicare o schemă infracțională de fraudare a bugetului public.

Angajații vizați sunt bănuiți că ar fi pretins, acceptat și primit în mod sistematic bani de la mai mulți agenți economici, în schimbul favorizării acestora în procesul de execuție a lucrărilor publice. Printre acțiunile investigate se numără: subcontractări fictive, utilizarea de materiale de construcție de calitate inferioară achiziționate la prețuri supraevaluate, raportarea unor lucrări nerealizate, falsificarea testelor de laborator, emiterea de facturi pentru lucrări neexecutate și introducerea nejustificată a unor lucrări suplimentare în proiectele contractate.

Totodată, ancheta a scos la iveală o schemă adițională pusă în aplicare de conducerea societății „Drumuri-Criuleni”, care ar fi trucat procedurile de achiziții publice. Prin impunerea unor criterii restrictive și nejustificate, erau avantajați anumiți agenți economici, ceea ce a dus la prejudicierea bugetului de stat.


Sumele de bani obținute prin aceste activități ilegale ar fi fost supuse ulterior operațiunilor de spălare a banilor, fiind utilizate pentru procurarea de bunuri de lux – automobile, imobile și alte active de valoare, atât în Republica Moldova, cât și în afara țării.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente, contracte și sume de bani care ar proveni din activitățile ilegale cercetate.

Reamintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile de judecată.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Ar fi promis „ajutor” într-un dosar: Un polițist de la IP Rîșcani și un complice, prinși cu 90 mii lei mită.

Un angajat al Inspectoratului de Poliție Rîșcani și un complice al acestuia au ajuns pe mâna ofițerilor anticorupție, fiind reținuți pentru 72 de ore într-un dosar de trafic de influență. Cei doi sunt bănuiți că ar fi cerut bani pentru a interveni într-un dosar penal aflat în curs de examinare.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de autorități, în perioada 31 iulie – 3 august curent, polițistul, împreună cu o altă persoană, ar fi pretins de la un cetățean suma de 100 de mii de lei. În schimbul banilor, bănuiții ar fi susținut că pot influența un conducător din cadrul organului de urmărire penală, astfel încât acesta să ia o decizie favorabilă în dosarul în care era vizat denunțătorul. Cazul a ajuns în atenția ofițerilor SPIA, după ce victima a depus un denunț. Astfel, a fost inițiată o cauză penală și au fost puse în aplicare mai multe acțiuni speciale de investigație.

În după-amiaza zilei de 4 august, polițistul și complicele său au fost reținuți în flagrant, în momentul în care primeau 90 de mii de lei- bani transmiși sub controlul Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI.

În urma perchezițiilor efectuate asupra celor doi și asupra automobilului cu care se deplasau, au fost ridicate mijloacele financiare, dar și documente, telefoane mobile și alte obiecte relevante pentru anchetă.


Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale împreună cu ofițerii SPIA, continuă acțiunile procesual-penale pentru a stabili toate circumstanțele și a trage la răspundere toate persoanele implicate.


Citește mai departe

Moldova

Extrădat din Chișinău: Un ucrainen căutat prin INTERPOL, predat autorităților din Cehia.

Un cetățean ucrainean, urmărit internațional de autoritățile din Cehia pentru comiterea mai multor infracțiuni de calomnie, a fost extrădat de pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost depistat în data de 2 iulie curent, în Punctul de Trecere a Frontierei Otaci, în timp ce încerca să intre în țară.

Publicat

În urma verificărilor prin sistemele informaționale, ofițerii Poliției de Frontieră au constatat că pe numele acestuia era emisă o alertă INTERPOL, în baza căreia figura ca persoană căutată în scop de arest și extrădare.

Imediat au fost inițiate procedurile legale, iar instanța de judecată din Republica Moldova a emis o decizie prin care s-a aprobat predarea acestuia autorităților cehe.

Operațiunea de extrădare a avut loc în data de 5 august, prin intermediul Aeroportului Internațional „Eugen Doga” din Chișinău. Totul s-a desfășurat sub coordonarea strictă a autorităților naționale și internaționale abilitate.



Citește mai departe

topul săptămânii