În căutare
Unde au ajuns alți 4 copii ai mamei care și-a abandonat un prunc în vie la Nisporeni
Cei 4 copii ai femeii care l-a născut pe al cincilea într-o plantaţie de viţă de vie din raionul Nisporeni, unde l-a şi părăsit, au fost plasaţi miercuri într-o familie de asistenţi parentali.

Cele două fete şi doi băieţi de 11, 9, 7 şi, respectiv, 6 ani se vor afla separat de mamă şi tată cel puţin până când instanţa de judecată va decide dacă aceştia vor fi sau nu lipsiţi de drepturile părinteşti, transmite cotidianul.md
Copiii se vor afla într-un centru de tip familial din raionul Hânceşti. Femeia care va avea grijă de ei, spune că micuţii erau puţin speriaţi când au fost aduşi.
„Erau speriaţi. Asta e sigur că erau speriaţi. Deasupra erau curăţei, dar desupt, erau foarte murdari. Hainele, chiloţeii, unii copii nici nu aveau chiloţei. Erau în şorţi fără chiloţei”, a declarat Lia Egorușcov, asistent parental pentru Publika.
Femeia susţine că în prezent copiii sunt entuziasmaţi de noua lor locuinţă. Ei sunt convinşi că au fost aduşi la o tabără de odihnă şi în curând vor reveni acasă.
Lia Egorușcov, asistent parental: „Nu ştiu cum mai departe o să reacţioneze, dar la moment îs bine.”
Primarul localităţii, în care trăieşte femeia de 31 de ani care şi-a abandonat pruncul în vie, spune că a reuşit cu greu să-i convingă pe părinţi să le permită să ia copiii.
Vezi și: Cum se simte și unde se află nou-născutul găsit abandonat în vie la Nisporeni, dar și ce riscă mama acestuia
Victor Sinogaci, primarul comunei Mireşti, raionul Hânceşti: „Părinţii, deodată, au fost agresivi, nu au vrut să dea copiii. Totuşi, în urma convingerilor paşnice, copiii au fost aduşi de dânşii personal în maşină. Le-au dat hăinuţe, i-au spălat, i-au gătit, şi deci am dus copiii la casa de tip familial”.
Alesul local spune că în calitate de autoritate tutelară va insista ca toţi cei 5 copii, să revină în familia biologică. În prezent, viaţa bebeluşului născut în podgorie şi abandonat acolo de mama sa, este în afara oricărui pericol.
Potrivit ofiţerului de presă al Institutului Mamei şi Copilului, Maxim Cazacu, copilul nu primeşte niciun tratament şi este îngrijit şi hrănit pentru a acumula în greutate.
Acesta susţine că în aproape trei zile de când se află la spital, micuţul nu a fost vizitat niciodată de mama sa. Ieri, femeia a fost externată din Spitalul Raional Nisporeni, iar medicii spun că ea nu a suferit nicio complicaţie după ce a născut în câmp.
Ea şi-a explicat gestul motivând că i-a fost teamă că nu va avea cu ce îl creşte. În acest caz a fost pornită o anchetă.
În căutare
Furt de 100.000 de lei într-un local din Rîșcani: Poliția caută suspectul surprins pe cameră
Polițiștii sectorului Rîșcani al capitalei întreprind acțiuni pentru identificarea bărbatului care apare în secvența video atașată.

Acesta este bănuit de comiterea unui furt, care a avut loc într-un local din sectorul Rîșcani al capitalei.
Potrivit datelor preliminare, individul ar fi sustras un lanț din aur, în valoare de aproximativ 100.000 de lei.
Rugăm persoanele care îl recunosc sau dețin informații relevante ce pot ajuta la identificarea sau localizarea acestuia, să ne contacteze la 112 sau 079 799 002.
Confidențialitatea este garantată.
În căutare
Dispariție cu semne de întrebare la Ocnița: O fată de 14 ani, căutată deja de 4 zile de rude și poliție
Poliția din raionul Ocnița este în alertă maximă după dispariția unei adolescente de 14 ani, semnalată pe data de 12 mai.

Potrivit informațiilor preliminare, minora a plecat în dimineața acelei zile, în jurul orei 07:40, din incinta unei instituții de învățământ din satul Grinăuți-Raia și de atunci nu a mai fost văzută.
Fata are 1,65 metri înălțime, păr blond, ochi căprui și era îmbrăcată, la momentul dispariției, într-un pulover gri, pantaloni negri și adidași negri.
Deși adolescenta a mai avut plecări voluntare de la domiciliu în trecut, de fiecare dată s-a întors acasă. De această dată însă, lipsa oricărui semn de viață și imposibilitatea de a o contacta ridică semne de întrebare.
Poliția face apel la cetățeni: dacă ați văzut-o sau aveți informații care ar putea contribui la identificarea locului în care se află, sunați de urgență la numerele:
📞 112
📞 0271 71100 sau 0271 71133
Orice detaliu, oricât de mic, poate face diferența.
În căutare
Dispărută de acasă: O femeie a plecat fără a anunța încotro se îndreaptă.
Dispărută de aproape 3 săptămâni. Poliția solicită suportul cetățenilor pentru depistarea femeii care apare în imagini. Aceasta are vârsta de 81 de ani și de aproape 3 sǎptǎmâni rudele acesteia nu cunosc nimic despre ea.

Potrivit informațiilor oferite de forțele de ordine, aceasta a plecat de la domiciliul său, din orașul Cimișlia, într-o direcție necunoscută fără a anunța pe cineva, iar de atunci nimeni nu cunoaște nimic despre locul aflării acesteia. În acest context, oamenii legii vin cu un apel către cetățeni, ca în cazul în care recunoașteți persoana care apare în imagini și dețineți informații despre locul aflării ei, să apelați de urgență la numerele de telefon 024 122 980, 067 406 185 sau la serviciul de urgență 112. Orice informație poate fi utilă.
-
Moldova7 zile în urmă
Accident fatal în Italia: O moldoveancă și iubitul ei român au murit striviți de o dubă.
-
Moldova5 zile în urmă
Accidentul cu 4 răniți la intrarea în Orhei, surprins video: Momentul când un șofer intră pe contrasens, lovește un Volkswagen și apoi alte două mașini
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Evaziune fiscală de milioane, descoperită de PCCOCS: Spălare de bani, salarii „în plic” și fără bonuri fiscale de 13 milioane de lei.
-
Moldova22 de ore în urmă
Intervenție contracronometru: Patru tinere din Republica Moldova, salvate în toiul nopții din Masivul Ceahlău.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Scene ca-n filme, la Criuleni: Un tânăr- jefuit, urcat cu forța într-o mașină și agresat de o gașcă.
-
Moldova22 de ore în urmă
/VIDEO/ Denunțat de o viitoare polițistă: Un bărbat ar fi cerut 1.000 de euro ca să „rezolve” un permis auto.
-
Moldova21 de ore în urmă
Crimă cu sânge rece, la Ocnița: Un tânăr de 30 de ani, înjunghiat mortal în propria locuință.
-
Moldova4 zile în urmă
Dosarul morții la salon, în judecată: Două cadre medicale, acuzate că au practicat ilegal medicina.