Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Barbershop vandalizat, la Orhei

A spart geamul unui Barbershop, a distrus totul din interior și dus a fost. Sunt acțiunile de care este suspectat un tânăr din Orhei.

Publicat

Totul a avut loc încă în noaptea de 2 iulie, proprietarii salonului însă nu-și găsesc nici până azi liniștea. Am fost contactați de către unul din administratori, care ne-a comunicat detalii despre caz. Potrivit sursei, în momentul în care tânărul spărgea geamul, în preajmă a trecut nu echipaj de poliție, care însă nu a oprit să vadă ce se întâmplă. Totodată, aceștia spun că l-au recunoscut pe tânăru din imagini și le-au spus oamenilor legii, însă,  individul nu a fost reținut.

Mai mult, tot administratorii aduc acuzații la adresa polițiștilor și se plâng că ancheta se derulează greu. Ei însă vor despăgubiri din partea tânărului și a familiei acestuia pentru pagubele aduse. De cealaltă parte, ofițerul de presă de la IP Orhei, Elena Băetrău declară că toate procedurile sunt întocmite în conformitate cu prevederile legii. Aceasta declară că identitatea individului este stabilită, el ar avea 33 de ani și ar fi revenit cu puțin timp în urmă de peste hotarele. Forțele de ordine declară că acesta se află în prezent într-o clinică de psihiatrie întrucât ar avea careva probleme mintale.

Cât privește faptul că echipa de poliție ar fi trecut pe lângă barbershop în momentul spargerii, ofițerul de presă a declarat că acel echipaj se îndrepta spre o altă misiune și cel mai probabil nu ar fi observat tânărul. Pe caz a fost pornită o procedură penală pentru stabilirea circumstanțelor.


echipa.md

Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

Ediție TV

Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România

Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.

Publicat

În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.

În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.

Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.


Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.

Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.

Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii