Moldova
Funcționari ai poliției de frontieră documentați pentru fals în acte publice
Ofițerii Serviciului Protecție Internă şi Anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în colaborare cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și procurorii din cadrul Procuraturii raionului Hâncești, au documentat acțiunile pretins ilegale ale unor actuali și ex-funcționari ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) din punctul de trecere a frontierei Leușeni.

Astfel, acțiunile infracționale s-au exprimat prin faptul că, funcționarii IGPF folosind situația de serviciu, ar fi introdus atât din interes material, cât și în interesul altor persoane, informații false în sistemul informațional al IGPF. În speță, funcționarii IGPF ar fi utilizat ilegal datele unor cetățeni străini la introducerea în sistemul informațional a mijloacelor de transport plasate în regim vamal temporar pentru a fi ulterior utilizate de posesorii de facto.
Pe faptul dat, a fost inițiată cauza penală conform elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 332 alin. (1) Cod penal al Republicii Moldova, Fals în acte publice.
Prin urmare la data de 30 iunie 2020, a fost reținut unul din polițiștii implicați în schema ilicită, care ulterior și-a recunoscut vina.
În consecinţă, dacă va fi găsit vinovat, făptuitorul riscă amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 2 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Totodată, în cadrul urmăririi penale, conform declarațiilor funcționarilor IGPF, ar mai exista scheme analoage realizate de alți funcționari IGPF în complicitate cu angajați ai altor instituții de stat.
În continuare, sunt efectuate acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii întru elucidarea tuturor circumstanţelor cu referire la caz.
În acest context, SPIA apelează la disponibilitatea conlucrării interinstituţionale, pentru a combate flagelul ilegalităţilor. Totodată, SPIA îndeamnă cetăţenii să evite participarea la infracţiuni de corupere. În cazul în care cunosc sau se pretinde a fi implicaţi în acţiuni de corupţie, să apeleze linia anticorupţie 1520.
Moldova
/ÎN CĂUTARE/ Poliția cere ajutorul oamenilor: un bărbat din Orhei este dat dispărut de mai bine de două săptămâni.
Un bărbat de 56 de ani din satul Brănești, raionul Orhei, este căutat cu disperare de familie și poliție, după ce a dispărut fără urmă. Acesta a plecat de acasă pe 3 iunie, într-o direcție necunoscută, și de atunci nu a mai fost văzut.

Familia a alertat autoritățile pe 9 iunie, iar de atunci sunt desfășurate căutări, însă fără rezultat. Potrivit rudelor, bărbatul purta în momentul dispariției un chipiu alb, un maiou deschis la culoare și pantaloni scurți maro.
Poliția face apel către toți cei care l-ar fi văzut sau care dețin orice informație ce ar putea ajuta la identificarea locului în care s-ar putea afla. În acest context, persoanele care
cunosc informații despre bărbatul dispărut sunt rugate să sune imediat la numerele de telefon 112 sau 078 325 001. Orice indiciu contează.
Moldova
Flăcări în miez de noapte, la Cahul: o familie a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu.
O familie din Cahul a trăit clipe de coșmar în toiul nopții, după ce casa lor a fost cuprinsă de un incendiu puternic. Flăcările au izbucnit pe strada Mihail Kogălniceanu, iar în doar câteva minute, focul a cuprins aproape tot acoperișul locuinței și bunurile din interior.

Apelul la 112 a fost făcut la ora 03:26. La fața locului au fost trimise trei echipaje de pompieri, care s-au luptat cu flăcările până în zori. 80 la sută din acoperiș a ars, iar familia a rămas practic fără nimic.
Din interior, salvatorii au reușit să evacueze două butelii de gaz, evitând o explozie care ar fi putut transforma totul într-un dezastru și mai mare.
Cauzele incendiului urmează să fie stabilite de specialiștii din cadrul IGSU.
Moldova
Tentativă ca-n filme, dejucată: un ucrainean a încercat să treacă ilegal granița cu un paramotor.
Scenă spectaculoasă la graniță! Un bărbat din Ucraina a încercat să intre ilegal în Republica Moldova… zburând cu un paramotor. Tentativa ca-n filme a fost dejucată de polițiștii de frontieră în weekendul trecut, în nordul țării.

Incidentul s-a petrecut în zona localității Beleavințî, la aproximativ 8 kilometri de linia frontierei. Patrula mobilă a observat aparatul de zbor și a intervenit imediat. În scurt timp, bărbatul a fost localizat la sol, împreună cu paramotorul cu care reușise să survoleze granița.
Ucraineanul, în vârstă de 45 de ani, a declarat că a decolat din direcția Slobodka – Larga și spera să ajungă pe teritoriul Moldovei fără să fie depistat.
După ce a fost reținut, bărbatul a cerut azil în Republica Moldova. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili toate detaliile acestei încercări îndrăznețe de trecere ilegală a frontierei.
-
Moldova6 zile în urmă
Accidentul cu 4 răniți la intrarea în Orhei, surprins video: Momentul când un șofer intră pe contrasens, lovește un Volkswagen și apoi alte două mașini
-
Moldova2 zile în urmă
Intervenție contracronometru: Patru tinere din Republica Moldova, salvate în toiul nopții din Masivul Ceahlău.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Denunțat de o viitoare polițistă: Un bărbat ar fi cerut 1.000 de euro ca să „rezolve” un permis auto.
-
Moldova2 zile în urmă
Crimă cu sânge rece, la Ocnița: Un tânăr de 30 de ani, înjunghiat mortal în propria locuință.
-
Moldova5 zile în urmă
Dosarul morții la salon, în judecată: Două cadre medicale, acuzate că au practicat ilegal medicina.
-
Moldova5 zile în urmă
S-au izbit cu mașina în stâlp: O femeie de 77 de ani a fost rănită și transportată de urgență la spital.
-
Diaspora6 zile în urmă
Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni
-
Moldova5 zile în urmă
Clipe de groază pentru trei copii: Au fost evacuați dintr-un apartament cuprins de fum și flăcări.