Rețele de socializare

Moldova

Cinci angajaţi ai Agenţiei Servicii Publice, printre care doi şefi, reţinuţi de CNA

O schemă de fraudare a examenelor de obţinere a permiselor de conducere a fost documentată de Centrul Naţional Anticorupţie şi procurori, iar ca rezultat au fost descoperite peste 600 de cazuri de eliberare ilegală a permiselor auto. Bănuiţi de comiterea acestor ilegalităţi sunt mai mulţi angajaţi ai Agenţiei servicii publice, dar şi persoane din cadrul unor şcoli auto din capitală.

Publicat

Afacerea cu permise a intrat în vizorul CNA încă anul trecut, iar perioada investigată vizează lunile noiembrie 2017-februarie 2018. În acest interval de timp (824 ore de imagini video), membrii grupului, format din şefi din cadrul ASP şi angajaţi ai patru şcoli auto din Chişinău, au fost urmăriţi de CNA, reuşindu-se documentarea a 393 de cazuri de fraudare a probelor teoretice şi 219  a celor practice. În cadrul documentării, s-a stabilit că pentru susţinerea acestora, se percepeau sume între 500 şi 1500 de euro.

În fapt, investigatorii au documentat fraudarea examenelor, constatând implicarea directă a membrilor comisiei de examinare în indicarea răspunsurilor corecte, chiar în sala de examene, sau prin telefon. De asemenea, au fost documentate şi cazuri de susţinere a examenelor de către unii membri ai Comisiei în locul candidaţilor. Potrivit materialelor cauzei, în 9 la sută din cazurile investigate, candidaţii nu erau prezenţi la susţinerea probelor, iar un procent din nouă se aflau peste hotarele ţării.

În această dimineaţă au fost efectuate peste 60 de percheziţii la birourile şi domiciliile unor angajaţi ai ASP, dar şi la unii membri ai şcolilor auto. Cinci persoane, între care un şef şi un adjunct de secţie, dar şi trei inspectori ai ASP, au fost reţinute pentru 72 de ore, urmând ca şi alte persoane să fie audiate. În urma percheziţiilor au fost depistaţi bani, documente şi alt material probatoriu relevant pentru cauză. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu, iar dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă până la 6 ani de închisoare  cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. De asemenea se examinează posibilitatea anulării permiselor, eliberate cu abateri.


Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală.

CNA.MD


Moldova

Pe mâna autorităților italiene. Un moldovean, anunțat în căutare internațională, reținut la Bologna.

A ajuns pe mâna autorităților italiene. Un moldovean în vârstă de 27 de ani, dat în căutare internațională de autoritățile din Chișinău pentru trafic de droguri, a fost arestat pe Aeroportul din Bologna, Italia.

Publicat

Bărbatul, care deținea și un pașaport românesc, a fost reținut de polițiștii de frontieră italieni în urma unui control de rutină, la sosirea sa din Dublin, Irlanda. Presa italiană scrie că, în urma prelevării amprentelor, forțele de ordine au constatat că acesta era subiectul unui mandat de arestare internațional emis de autoritățile din Republica Moldova. Investigațiile ulterioare au relevat că bărbatul era căutat de aproape un an, fiind condamnat în 2023 de instanța din Chișinău pentru trafic de substanțe interzise.
Potrivit datelor oficiale, infracțiunile pentru care tânărul a fost condamnat s-au desfășurat în 2017 în raionul Hâncești, el fiind condamnat la un an și trei luni de detenție. Se pare că bărbatul a reușit să fugă din Moldova, înainte ca sentința să intre în vigoare. În urma arestării, tânărul moldovean urmează să fie extrădat în țara noastră, unde va trebui să-și execute pedeapsa primită.


Citește mai departe

Moldova

Operațiuni de deminare: proiectil și bombă, dezamorsate la Rezina și Fălești.

Operațiuni de deminare în două raioane ale țării. Geniștii Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” au dezamorsat un proiectil de artilerie și o bombă cu aruncător, ce datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Publicat

Primul caz a fost înregistrat în satul Țareuca din raionul Rezina. Acolo, în timpul unor lucrări agricole, câțiva localnici au descoperit un proiectil de artilerie. Oamenii au alertat forțele de ordine, astfel că la fața locului au intervenit de urgență geniștii pentru misiunea de deminare. Tot în timpul lucrărilor agricole a fost descoperită și o bombă cu aruncător, în satul Ciolacul Nou din raionul Fălești. Și în acest caz echipa de geniști a intervenit pentru operațiunea de dezamorsare. Cele două obiecte au fost neutralizate în condiții de maximă securitate.




Citește mai departe

Moldova

Droguri descoperite în fiecare zi. De la începutul anului au fost pornite sute de dosare penale.

Statistică alarmantă în Republica Moldova: în doar trei luni, au fost pornite 337 de cauze penale pentru infracțiuni legate de consumul și circulația substanțelor interzise — o creștere de peste 31% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Publicat

Cu toate acestea, doar 154 dintre dosare au fost transmise în instanțele de judecată, adică mai puțin de jumătate. Cel puțin asta denotă cele mai recente date prezentate de IGP. Potrivit autorităților, de la începutul anului au fost înregistrate și 14 cazuri de contrabandă cu droguri, dintre care șase identificate de structurile poliției.
Pe de altă parte, s-au redus cazurile de procurare, consum ori deținere a drogurilor în cantități mici, fiind întocmite 1200 de procese-verbale, cu 13 la sută mai puțin decât anul trecut.
În raportul poliției se mai arată că substanțele cel mai des întâlnite rămân aceleași: marihuana, PVP, cannabis, hașiș, MDMA, cocaină, heroină și amestecuri pe bază de mephedronă — droguri periculoase, tot mai accesibile în rândul tinerilor. În context, autoritățile anunță că vor intensifica controalele și vor continua investigațiile în colaborare cu structuri internaționale.


Citește mai departe

topul săptămânii