Moldova
A depăşit de 10 ori limita de alcoolemie şi a dat cu maşina în perete
A urcat băut la volan şi a ajuns cu maşina în peretele unui magazin. Este isprava unui bărbat de 39 de ani.

Accidentul a avut loc în satul Ţipala, raionul Ialoveni. Şoferul abia se ţinea pe picioare şi avea o alcoolemie care depăşea de aproape 10 ori limita admisă de lege.
În urma impactului, bărbatul s-a ales cu leziuni uşoare şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acum, el riscă dosar penal pentru că a urcat băut la volan, o amendă de peste 42 de mii de lei şi privarea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la cinci ani.
Recent, Inspectoratul Naţional de Patrulare a propus sancţiuni mai aspre pentru şoferii prinşi beţi la volan. Mai exact, ca aceştia să rămână fără permis de conducere, iar pentru a-l recupera să susţină din nou examene.
Moldova
Intervenție SMURD de urgență: Un moldovean rănit într-un accident rutier a fost transportat de la Iași la Chișinău.
Zbor medical de urgență! În după-amiaza zilei de 20 octombrie, un echipaj aero-medical SMURD din Iași a efectuat o misiune transfrontalieră pentru a transporta un pacient politraumatizat, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 45 de ani.

Victima unui accident rutier, pacientul a fost preluat din Iași și transportat cu elicopterul SMURD până în Chișinău. Pe întreaga durată a zborului, echipa medicală a monitorizat și menținut stabil starea acestuia, asigurând condiții optime de siguranță.
Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat imediat de o echipă medicală și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru tratament de specialitate.
De menționat, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din România intervine și în Republica Moldova încă din anul 2014, în baza unui acord bilateral. De la începutul anului 2025, aceasta este a doua misiune aeromedicală SMURD realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.
Moldova
Șapte ani în închisoare: Bărbatul care a atacat angajatul unui local de fast-food, condamnat pentru tâlhărie.
A intrat într-un local de fast-food din Chișinău și a amenințat vânzătorul cu o armă, iar pentru asta va sta după gratii. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani care a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Acesta, în noaptea lui 16 iunie 2025, a intrat într-un local de fast-food, situat în sectorul Ciocana din municipiul Chișinău. Fiind înarmat cu un cuțit și un pistol, a atacat angajatul aflat la serviciu, cerându-i banii pe care îi avea în aparatul de casă. În timpul agresiunilor, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pistolul în regiunea tâmplei victimei și a determinat-o să-i predea suma de 700 de lei, după care a părăsit locul faptei.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul și-a recunoscut integral vina pentru faptele comise și și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate. Prin sentința recent emisă, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus condamnarea acestuia la 7 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
De menționat că, inculpatul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat pentru cauzarea vătămărilor grave, ispășind pedeapsa închisorii pentru fapta comisă.
Moldova
Noapte incendiară în sudul țării: Două mașini au fost făcute scrum, în raionul Ceadîr-Lunga.
Pompierii au avut o noapte de foc în localitatea Baurci din raionul Ceadîr-Lunga, unde au fost solicitați să intervină la stingerea a două incendii izbucnite în locuri diferite, dar la interval scurt de timp.

Primul apel la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 01:52. Flăcările au cuprins un automobil staționat pe o stradă din sat. Două echipaje de salvatori și pompieri au ajuns rapid la fața locului și au reușit să localizeze și să stingă flăcările după mai bine de trei ore de intervenție. În urma incendiului, mașina a fost distrusă complet.
La scurt timp, în jurul orei 02:30, pompierii au fost alertați din nou. De această dată, flăcările au izbucnit în ograda unei gospodării, unde un alt automobil a fost cuprins de foc. Echipajele IGSU au intervenit prompt și au reușit să prevină o tragedie, reușind să scoată din flăcări o butelie cu gaz aflată în portbagaj. În urma incendiului, au fost afectate secțiunea motorului și interiorul mașinii.
Din fericire, niciunul dintre incidente nu s-a soldat cu victime.
Cauzele exacte urmează să fie stabilite de specialiști, însă nu este exclus ca ambele incendii să fi fost provocate intenționat.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 40 de situații de risc pe întreg teritoriul țării.
-
Moldovao zi în urmă
Ceartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
-
Moldovao zi în urmă
Sfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
-
Moldova24 de ore în urmă
Percheziții și un nou suspect: Un fost angajat al Agenției Servicii Publice, reținut de CNA.
-
Moldovao zi în urmă
Tragedie pe un drum din Bălți: O femeie de 81 de ani a fost izbită mortal de o mașină.
-
Moldova23 de ore în urmă
/VIDEO/ Escrocherii de milioane: Patru suspecți, reținuți pentru înșelăciune online.
-
Moldova40 de minute în urmă
Șapte ani în închisoare: Bărbatul care a atacat angajatul unui local de fast-food, condamnat pentru tâlhărie.
-
Moldovao oră în urmă
Noapte incendiară în sudul țării: Două mașini au fost făcute scrum, în raionul Ceadîr-Lunga.
-
Moldovao oră în urmă
Descarcerare în raionul Edineț: Un bărbat, în stare gravă la spital, în urma unui grav accident de circulație.