Moldova
Un pacient infectat cu COVID-19 a fugit din spital. Este tată a trei copii, pastor la o biserică evanghelică
Au apărut noi informații despre bărbatul infectat cu COVID-19 care noaptea trecută a fugit din Spitalul Clinic Republican din Chișinău. Dânsul ar fi avut primele simptome încă din data de 19 martie, însă a fost dus la Spitalul raional Ialoveni, iar apoi trimis acasă, după ce medicii l-au diagnosticat cu pneumonie.
Nicolae Florea, pacientul infectat cu COVID-19, este pastor la biserica evanghelică din localitatea Dănceni și tatăl a trei copii.
Contactată telefonic, primarul localității Dănceni, Victoria Butuc – Guranda, ne-a spus că în data de 19 martie bărbatul a solicitat intervenția unei ambulanțe la domiciliul, după ce i s-ar fi făcut rău. Dânsul a fost transportat la Spitalul Raional Ialoveni, unde a fost diagnostica cu pneumonie și trimis să urmeze tratament la domiciliu.
„Bărbatul a fost sub supravegherea medicului de familie, însă a fost și pe la poștă. Acum medicul și poștărița sunt izolate”, ne-a mai spus primarul localității Dănceni.
Victoria Butuc – Guranda a ținut să menționeze că a doua oară bărbatul a fost luat de ambulanță în data de 25 martie, iar în data de 26 martie administrația publică locală a fost informată despre faptul că bărbatul a fost testat pozitiv cu COVID-19.
De altă parte, sursele Deschide.MD, ne-au spus că în data de 19 martie, bărbatul a solicitat ambulanța pe motiv că se simțea rău și avea febră. Medicii i-au administrat injecții și i-au spus că în caz că se va simți mai rău să se adrese la medicul de familie.
A doua zi, în data de 20 martie, bărbatul s-a dus la medicul de familie unde a fost examinat și i-a prescris un tratament la domiciliu. Acesta s-a adresat la medicul de familie din localitate și în data de 21 martie, tot în aceeași zi s-a dus și la medicul din orașul Ialoveni care deasemenea i-a prescris alt tratament la domiciliu.
Ulterior, din data de 22 martie, starea sa de sănătate era fără nicio schimbare și a stat două zile izolat în casă, până în data de 24 martie, iar în data de 25 martie, în jurul orei 11:45, a fost luat de o ambulanță și dus la spitalul Toma Ciorbă, unde în data de 26 martie a fost confirmat pozitiv cu COVID-19.
Amintim că bărbatul infectat cu COVID-19 că noaptea trecută, în jurul orei 02:45, a profitat de neatenția medicilor și a fugit din Spitalul Clinic Republican. Dânsul ar fi luat un taxi și s-a deplasat până la o stație PECO din apropierea localității sale. Poliția a mers la el acasă, însă nu l-au găsit, iar acum interprind toate măsurile de rigoare pentru a identifica locul aflării acestuia.
Moldova
Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.
Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.
Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.
Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.
Moldova
Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.
Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.
În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.
Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.
Moldova
Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist
Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.
Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.
Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.
Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
-
Moldova3 zile în urmăȘoferul care a fugit după tragedia de la Mihăileni, prins după 20 de zile. O tânără a murit, alta a supraviețuit
-
Moldova4 zile în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova4 zile în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova5 ore în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Moldova3 zile în urmăDoi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor
-
Moldova3 zile în urmăAccident violent cu o ambulanță la Moscovei. Șoferul vinovat a fugit și este căutat
-
Moldova4 zile în urmăTânăra dispărută în Chișinău, găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani
-
Moldova2 zile în urmăAccident grav, la Fundul Galbenei: Un camion s-a răsturnat, iar șoferul a fost transportat la spital.
