Rețele de socializare

Moldova

Un moldovean ar fi mințit că are COVID-2019, ca să fie adus cu SMURD-ul din România în R.Moldova

Un bărbat care a fost predat de un echipaj medical român la punctul de trecere al frontierei Giurgiulești, de unde a fost preluat de către un echipaj SMURD, a mințit că este bolnav cu coronavirus. Totul a ieșit la iveală după ce a fost examinat de către medicii de la Chișinău.

Publicat

Despre acest lucru a anunțat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu în cadrul conferinței de presă organizate după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, transmite unimedia.info.

Potrivit informațiilor expuse, „persoana a fost deferită de către echipajul SMURD către Clinica nr 2 a Ministerului Sănătății, Muncii și Protectiei Sociale. După examinări, nu au fost depistate semne clinice ale infecției cu COVID-19. Atunci, persoana a recunoscut că a recurs la un gest, nu știu cum să calific acest gest, dar a recunoscut că s-a certat cu un transportator de pe teritoriul României. A fost rugată să să coboare din mijlocul de transport și a recurs la această farsă invocând că este infectată pentru a ajunge pe teritoriul Republicii Moldova”, a relatat Viorica Dumbrăveanu.

Bărbatul a fost preluat de poliție și urmează să fie sancționat corespunzător legislației în vigoare.


„Atunci când punem în valoare fiecare ambulanță și fiecare angajat medical, cu regret, se mai întâmplă și astfel de situații. De aceea chem la responsabilitate și solidaritate socială”, a ținut să adauge Viorica Dumbrăveanu.

Menționăm că astăzi, un cetățean moldovean care ar fi fost diagnosticat cu noul tip de coronavirus în România, a fost transferat de un echipaj medical român la frontiera cu Republica Moldova într-un echipaj SMURD și transportat la Chișinău.

Viorica Dumbrăveanu a declarat că pe teritoriul Republicii Moldova a fost confirmat astăzi doar un caz, care este de import, persoana fiind recent revenită din Italia. În total, avem 30 de persoane testate pozitiv la noul coronavirus.


De asemenea, astăzi a fost externat primul pacient tratat de COVID-19 – o femeie de 60 de ani.

Moldova

/VIDEO/ Speluncă depistată în capitală: O femeie, plasată în arest. Și-a pus locuința la dispoziția consumatorilor de droguri.

Un apartament din sectorul Rîșcani al capitalei ar fi fost transformat într-un spațiu clandestin destinat consumului de droguri. Locuința aparține unei femei de 45 de ani, suspectată că și-ar fi pus apartamentul la dispoziția unor persoane din anturaj și le-ar fi asigurat cu substanțe narcotice.

Publicat

În urma unei percheziții autorizate, polițiștii au descoperit mai multe obiecte confecționate artizanal, seringi, dar și substanțe narcotice de tip PVP, cunoscute drept „sare”. În momentul intervenției, în apartament se mai aflau trei persoane, cu vârste de 25, 26 și 40 de ani. Acestea sunt cercetate penal, în funcție de circumstanțele stabilite de anchetatori.

Proprietara locuinței a fost reținută, iar ulterior instanța a dispus plasarea acesteia în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 4 ani de închisoare.


Cazul vine în contextul unor acțiuni extinse ale Poliției Capitalei împotriva consumului și traficului de droguri. Doar în ultima săptămână, au fost pornite 16 cauze penale, iar 20 de persoane au fost reținute. Droguri în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei au fost scoase din circuitul ilegal, iar polițiștii au întocmit 50 de procese-verbale.

În timpul patrulărilor, angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au depistat în flagrant alte 22 de persoane care aveau asupra lor substanțe interzise sau dispozitive destinate consumului de droguri. În aceste cazuri au fost întocmite încă 11 procese-verbale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Organiza migrația clandestină peste Prut: Un moldovean, în arest la domiciliu, iar trei indieni, orpiți înainte să ajungă ilegal în România.

Trei cetățeni ai Indiei au fost opriți înainte să treacă ilegal frontiera moldo-română, iar în urma investigațiilor, polițiștii de frontieră au identificat și reținut un cetățean moldovean, suspectat că ar fi implicat în organizarea migrației ilegale.

Publicat

Cazul a fost documentat în apropierea localității Semeni, raionul Ungheni, unde polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest, împreună cu angajații Companiei Mobilă de Intervenție Ungheni din cadrul IGC, i-au depistat pe cei trei cetățeni indieni în timp ce se deplasau prin fâșia de protecție a frontierei, în direcția râului Prut.

Din primele verificări s-a stabilit că aceștia intenționau să traverseze ilegal frontiera în România, iar ulterior să ajungă în alte state ale Uniunii Europene. În timpul audierilor, cei trei au declarat că ar fi plătit 4.000 de euro pentru organizarea deplasării și trecerea ilegală a frontierei.

Ancheta a continuat cu sprijinul Direcției Acțiuni Speciale la Frontieră și sub conducerea Procuraturii Ungheni. În urma măsurilor de investigație, oamenii legii au identificat un cetățean al Republicii Moldova, suspectat că ar fi avut rol în transportarea și facilitarea deplasării ilegale a migranților.


Bărbatul este cercetat pentru organizarea migrației ilegale. Inițial, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar în prezent se află în arest la domiciliu.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica eventualele persoane implicate în organizarea traseului ilegal. Sunt verificate, de asemenea, toate legăturile suspectului și modul în care ar fi fost coordonată deplasarea celor trei cetățeni indieni.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Fugar moldovean, de negăsit: A pus pe jar autoritățile bulgare și române după o serie de incidente violente.

Un moldovean de 26 de ani este căutat de autoritățile române după o serie de incidente care au început în Bulgaria și au continuat în România. Bărbatul ar fi rănit doi polițiști bulgari după ce a intrat cu mașina într-o autospecială, apoi ar fi fugit și ar fi furat un alt autoturism. A ajuns în România, unde a abandonat mașina într-o zonă împădurită din Mehedinți și a dispărut. Acum este căutat de polițiști și jandarmi din mai multe județe, dar și din aer, cu un elicopter al MAI.

Publicat

Totul s-ar fi întâmplat pe 5 septembrie, în Bulgaria. Polițiștii din Stara Zagora ar fi pornit pe urmele unei mașini, după ce șoferul ar fi refuzat să oprească. În sprijin au venit și colegii din Veliko Târnovo, care au încercat să-i blocheze drumul.

Bărbatul nu s-ar fi oprit și ar fi intrat cu mașina direct într-o autospecială. În urma impactului, doi polițiști au fost răniți.

În mașină se afla și o femeie, cetățeană română. După accident, moldoveanul și-ar fi abandonat autoturismul, cu tot cu pasageră, și ar fi fugit. Femeia ar fi fost ulterior reținută de autoritățile bulgare.


Bărbatul ar fi ajuns apoi în apropierea unei fabrici, unde ar fi încercat să spargă mai multe mașini parcate. În cele din urmă, ar fi furat un autoturism de pe teritoriul unei fabrici de construcții din aluminiu și și-ar fi continuat fuga.

Cu mașina furată, ar fi trecut în România și ar fi ajuns în județul Mehedinți. În jurul orei 15:30, polițiștii din Strehaia ar fi observat autoturismul și i-ar fi făcut semnal regulamentar de oprire.

Șoferul a ignorat din nou semnalul polițiștilor. După o perioadă de urmărire, a abandonat mașina într-o zonă împădurită și a fugit.


Verificările au arătat că autoturismul fusese furat din Bulgaria. Astfel, zona a fost împânzită de forțele de ordine.

La căutări au fost mobilizați polițiști și jandarmi din Mehedinți, Dolj, Gorj și Caraș-Severin, precum și polițiști de frontieră. În sprijinul lor a fost trimis și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI.


Căutările au continuat și pe 6 septembrie, însă până acum bărbatul nu a fost găsit. Poliția le recomandă oamenilor să nu încerce să-l abordeze dacă îl observă și să sune imediat la 112.

În paralel, anchetatorii bulgari încearcă să afle de ce bărbatul a recurs la fuga violentă și dacă în spatele întregii povești există și alte infracțiuni.


Una dintre ipotezele verificate este că acesta ar avea legături cu activități ilegale de trafic de persoane, migranți și refugiați. Deocamdată, informația nu este confirmată, iar ancheta continuă.

Moldoveanul este în continuare de negăsit.

Citește mai departe

topul săptămânii