Rețele de socializare

Moldova

Au sunat la 112 și au zic că au coronavirus. Cum au fost pedespiți autorii APELURILOR FALSE

Inspectoratul General al Poliției solicită cetățenilor să manifeste responsabilitate și să nu solicite, fără motiv, serviciile medicale. În timpul apelurilor false, ambulanța ar putea ajunge cu întârziere la persoanele care într-adevăr au nevoie de ajutor și prezintă un risc pentru ceilalți cetățeni.

Publicat

Poliția a înregistrat două astfel de cazuri, în ultimele 24 de ore. Unul din ele a avut loc în orașul Briceni. Un bărbat de 43 de ani a efectuat intenționat, ieri în jurul orei 17:30, o chemare falsă a serviciului de ajutor medical urgent, anunțând că este infectat cu Coronavirus.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat, tot aseară, în Drochia. Un tânăr de 27 de ani a format numărul unic 112, anunțând că recent s-a întors din Italia și că este infectat cu COVID-19; fapte care s-au dovedit a fi false.

Pe numele ambilor bărbați au fost întocmite procese – verbale, în baza art. 342 din Codul Contravențional al RM „Chemarea intenționat falsă a serviciilor specializate”. Amenda pentru respectiva încălcare constituie de la 30 la 60 de unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore.


Într-un alt caz, astăzi, după intrarea în vigoare a noilor măsuri pentru responsabilizarea persoanelor în vederea răspândirii virusului COVID-19, a fost sancționat și un agent economic din Chișinău, care nu s-a conformat noilor restricții impuse pentru protejarea populației și a comis abateri de la lege. Acesta s-a ales cu o amendă de 75 de mii de lei, pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie și combatere a bolilor epidemice, punând în pericol sănătatea publică.

Amintim că, de astăzi Poliția va aplica sancțiuni contravenționale și penale, pentru persoanele care nu vor respecta măsurile stabilite de autorități în vederea prevenirii și combaterii virusului COVID-19.


Moldova

Libertate pentru 30 de mii de euro: Un bărbat, reținut de CNA după ce ar fi pretins mită pentru a elibera un deținut.

30 de mii de euro pentru a obține eliberarea unui condamnat. Este suma pe care ar fi pretins-o un bărbat, care susținea că poate influența angajați ai unui penitenciar să pregătească actele necesare pentru liberarea unei persoane aflate în detenție. Bănuitul a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul ar fi promis că poate determina funcționarii penitenciarului să întocmească documentele și să adopte deciziile necesare pentru ca, ulterior, în instanță să fie înaintat un demers privind liberarea condamnatului de la executarea pedepsei, pe motiv de boală gravă.

O parte din cei 30 de mii de euro ar fi fost transmisă bănuitului sub controlul ofițerilor CNA. Ulterior, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul acestuia, de unde au ridicat probe relevante pentru cauza penală.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor eventuale persoane implicate.


Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență, iar, potrivit legii, beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Contrabandă cu un milion de țigări, deconspirată la sud și 600 000 lei – ridicați. Un bărbat este cercetat pe caz.

Contrabanda cu țigări continuă să genereze dosare penale în Republica Moldova. De această dată, oamenii legii au descoperit în sudul țării o cantitate impunătoare de produse din tutun, care ar fi urmat să fie scoase ilegal peste hotare.

Publicat

Potrivit Serviciului Vamal, ofițerii instituției, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 3 percheziții în cadrul unei cauze penale ce vizează o schemă de contrabandă cu produse de tutun. În urma descinderilor, au fost depistate și ridicate aproximativ un milion de țigarete de marcă autohtonă, depozitate în 100 de cutii și pregătite pentru transportare ilegală.

În cadrul acțiunilor, oamenii legii au mai ridicat circa 600 de mii de lei, bani despre care există suspiciuni că ar proveni din activitatea infracțională. De asemenea, a fost indisponibilizat un mijloc de transport presupus a fi folosit la comiterea infracțiunii, precum și tehnică de calcul și alte obiecte relevante pentru anchetă.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost organizată de un grup de persoane, o parte dintre acestea fiind deja identificate. Alte persoane suspectate de implicare urmează să fie stabilite în cadrul investigațiilor.


În dosar este cercetat în stare de libertate un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 38 de ani.

Oamenii legii continuă acțiunile procesual-penale pentru documentarea completă a cazului, stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Misiune de foc în Grecia: Pompierii moldoveni au intervenit în apropiere de orașul Thessaloniki.

Cinci ore de luptă cu flăcările. Pompierii moldoveni detașați în Grecia au intervenit în apropierea orașului Thessaloniki, unde au contribuit la lichidarea unor focare rămase în urma unui incendiu de proporții. Salvatorii au acționat alături de colegii eleni pentru a preveni extinderea și reaprinderea focului.

Publicat

Intervenția a avut loc în apropierea localității Diavata, în zona industrială de la periferia orașului Thessaloniki. La fața locului au ajuns 12 pompieri din cadrul IGSU al Republicii Moldova, cu patru unități de tehnică specializată.

Salvatorii moldoveni au intervenit împreună cu pompierii eleni pentru răcirea zonelor afectate, identificarea și lichidarea focarelor ascunse, dar și pentru prevenirea reaprinderii vegetației. Totodată, echipa din Republica Moldova a asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor colegilor eleni.

Misiunea a durat aproximativ cinci ore. După finalizarea intervenției, pompierii moldoveni au revenit la Baza de Operații.


Echipa IGSU continuă să monitorizeze situația din zona de responsabilitate și menține legătura permanentă cu autoritățile elene, fiind pregătită să intervină în cazul apariției unor noi focare.

Cel de-al doilea contingent desalvatori moldoveni participă la misiunea din Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii moldoveni acționează alături de echipe internaționale pentru consolidarea capacității de răspuns în fața incendiilor de vegetație și de pădure, în perioada cu risc sporit de producere a acestora.




Citește mai departe

topul săptămânii