Moldova
/VIDEO/ Nouă agenți de patrulare, pe banca acuzaților. Luau mită de la zeci de șoferi
Și-au pus în joc epoleții de dragul banului ușor, iar acum riscă să petreacă ani grei în spatele gratiilor. Nouă agenți de patrulare, urmează să ajungă pe banca acuzaților pentru corupere pasivă.
În cadrul anchetei s-a stabilit că, suspecții cereau bani de la șoferii trași pe dreapta pe motiv că ar fi încălcat regulile de circulație.
Ca să scape nepedepsiți, automobiliștii erau de accord să le dea mită agenților de patrulare. Acțiunile bănuiților au nimeri în vizorul camerelor ascunse instalate în mașinile de servciu ale acestora. Potrivit oamenilor legii, indivizii au fost filați timp de o jumătate de an.
Procuratura Anticorupție a expediat în instanță patru, din cele nouă, cauze penale pornite pe numele foștilor agenți de patrulare. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă pușcărie până la 10 ani, cu achitarea unei amenzi de până la 150 de mii de lei și lipsirea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Cercetările pe caz, continuă.
Moldova
Accident devastator, în stânga Nistrului: două persoane au murit
Accident devastator, în stânga Nistrului: două persoane au murit după ce mașina în care se aflau a derapat de pe traseu.

Tragedia s-a produs în această dimineață, pe drumul dintre Parcani și Bîcioc. Un bărbat și o femeie și-au pierdut viața. Alte persoane au fost rănite. La fața locului au intervenit milițienii din regiune, dar și medici cu ambulanța.
Circumstanțele accidentului urmează să fie stabilite.
Moldova
Judecător pe banca acuzaților: Ar fi mințit în declarațiile de avere, ascunzând sute de mii de euro
A trecut de cealaltă parte a baricadelor! Un judecător din Chișinău va ajunge în fața instanței, fiind acuzat că a mințit în declarațiile sale de avere.

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a transmis dosarul în judecată. Cauza penală a fost inițiată în luna ianuarie a acestui an, după ce oamenii legii au constatat că magistratul nu ar fi declarat mai multe sume importante de bani și bunuri în perioada 2019–2023.
Mai exact, în anul 2019, judecătorul ar fi vândut un apartament cu 120.000 de euro, dar a declarat doar 70.000 de euro. Tot atunci, ar fi împrumutat unei persoane fizice toată suma obținută din vânzarea imobilului, dar nu a menționat acest lucru în declarația sa.
Mai mult, el nu ar fi declarat nici că deținea un automobil de lux. Iar în anul 2021, nu a spus nimic despre venitul de 300.000 de lei obținut din vânzarea unui alt vehicul, dar nici despre 20.000 de euro primiți înapoi din împrumutul oferit anterior.
De asemenea, între 2020 și 2023, nu a menționat datoria rămasă din acel împrumut, de peste 85.000 de euro.
Judecătorul pledează nevinovat, dosarul său urmând a fi examinat de către magistrații judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o amendă de până la 30.000 de lei sau detenție de până la un an. În plus, poate fi interzis să mai ocupe funcții publice timp de până la 5 ani.
Moldova
Scandal în plin trafic, la Botanica, după un accident rutier. Momentul impactului surprins de o cameră de bord
Accident culminat cu un scandal „ca la ușa cortului”, în sectorul Botanica al capitalei.

Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord.
În imagini se poate observa cum un șofer face slalom printre mașini, circulând pe benzi ca pe o tablă de șah, iar la un moment dat, când a încercat să treacă de pe banda din stânga spre dreapta, a fost lovit de un alt vehicul.
În urma celor întâmplate, cei implicați s-au luat la ceartă!
În imaginile de la fața locului se observă că a intervenit și un echipaj medical.
Cu detalii de la poliție revenim ulterior…
-
Moldova3 zile în urmă
/ÎN CĂUTARE/ Alertă de căutare în întreaga țară. Un deținut de 26 de ani a evadat din Penitenciarul nr.1 Taraclia.
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Alexei Cotorobai este învinuit pentru omor, viol și răpire. Acesta a fost trimis în judecată.
-
Moldova3 zile în urmă
O șoferiță s-a răsturnat cu mașina pe un câmp din Sîngerei. O pasageră- la spital.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față.
-
Moldova3 zile în urmă
Grav accident, provocat de un șofer băut, la Briceni. Un mort și doi răniți
-
Moldova7 zile în urmă
Un bărbat din Fălești a fost trimis după gratii. Acesta ar fi bătut până la moarte un consătean, care i-a jefuit mama.
-
Diaspora3 zile în urmă
Un moldovean, medic cardiolog în Italia, ucis de o mașină, în timp ce circula pe bicicletă
-
Diaspora2 zile în urmă
Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă