Moldova
Dosarul în privința unui ex-judecător al Curții de Apel Chișinău, transmis în judecată
Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și expedierii în instanța de judecată a dosarului penal în privința unei foste judecătoare a Curții de Apel Chișinău.
În fapt, magistratul menționat, activând în funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău, examinând cererea de chemare în judecată împotriva Comisiei Electorale Centrale, a Grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican constituțional pentru modificarea Constituției, la 14 aprilie 2016, a pronunțat, cu bună știință, o hotărâre ilegală,contrară Constituției Republicii Moldova și prevederilor Codului electoral, care stabilesc condițiile legale de inițiere a unui referendum. Prin respectiva hotărâre, judecătoarea a obligat Comisia Electorală Centrală să inițieze un referendum constituțional republican de modificare a Constituției RM.
Ulterior, hotărârea Curții de Apel pronunțată de magistrat, a fost declarată ilegală de către Curtea Supremă de Justiție, emisă cu abateri de la legea materială și cu depășirea atribuțiilor, autoarea acesteia asumându-și competența Curții Constituționale în materia interpretării Constituției.Mai mult, în motivarea hotărârii, judecătoarea a aplicat o lege abrogată (cu privire la organizarea administrativ-teritorială a RM).
Procurorii au mai stabilit, urmare a expertizei informaționale, că hotărârea menționată nu a fost scrisă la calculatorul judecătoarei, și nici a asistentului acesteia. Iar expertiza stilistico-lingvistică (de stabilire a autorului) a demonstrat că textul hotărârii pronunțate de magistrat are același autor ca și actele întocmite de reclamant.
De menționat este faptul că, organul de urmărire a constatat că, în cadrul activității sale de judecător, magistratul vizat a fost sancționat disciplinar pentru pronunțarea mai multor hotărâri civile, alcătuite și chiar semnate de alte persoane.
Pentru încălcarea art. 307 alin.1 Cod Penal (pronunțarea unei hotărâri contrare legii), judecătoarea riscă o amendă însumă de la 650 la 1150 u.c. sau închisoare de pînă la 5 ani, înambelecazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţiipe un termen de pînă la 5 ani.
Moldova
Tâlhărie la Bălți: Un bărbat ar fi furat peste 100 de mii de lei dintr-o companie de microfinanțare.
Un bărbat de 40 de ani din Bălți a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat că a comis o tâlhărie într-o companie de microfinanțare, de unde ar fi sustras peste 100 de mii de lei după ce a agresat o angajată.
Potrivit informațiilor preliminare, incidentul s-a produs în seara zilei de 11 martie, în jurul orei 17:35. Poliția din Bălți a fost alertată de o femeie de 59 de ani, angajată a instituției financiare, care a declarat că un bărbat necunoscut a intrat în sediu, a amenințat-o cu un obiect dur, a agresat-o fizic și a luat de pe masa de birou suma de 103.000 de lei.
În urma măsurilor operative întreprinse, oamenii legii au reușit să identifice suspectul și să-l rețină la scurt timp după comiterea faptei.
Potrivit poliției, bărbatul nu este la prima abatere de la lege, acesta fiind anterior condamnat pentru diverse infracțiuni.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tâlhărie. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă până la 10 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
Peste 40 de kilograme de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, au fost scoase din circuitul ilegal de oamenii legii, în raionul Anenii Noi.
Potrivit poliției, drogurile au fost depistate în urma unor percheziții efectuate la un bărbat de 45 de ani din satul Delacău. Acesta deține o fermă de bovine în extravilanul localității, unde ar fi produs și păstrat substanțele narcotice.
În timpul descinderilor, polițiștii au verificat domiciliul suspectului, ferma și automobilul acestuia.
În urma acțiunilor, au fost ridicate peste 40 de kilograme de marijuana.
Operațiunea a fost desfășurată de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cu sprijinul mascaților de la Fulger.
Bărbatul, care a mai fost anterior condamnat pentru diverse infracțiuni, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Moldova
Deflagrație și incendiu în Chișinău: Un tânăr a fost rănit după ce locuința în care se afla a fost cuprinsă de foc.
O deflagrație produsă într-un apartament din Chișinău s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 23 de ani și evacuarea mai multor locatari. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 14 martie, într-un bloc de locuit de pe strada Constantin Vârnav.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:20, iar la fața locului au intervenit patru echipe de salvatori și pompieri. Ajunși la adresă, aceștia au stabilit că, în urma deflagrației produse într-un apartament, a izbucnit și un incendiu.
Flăcările au fost localizate și lichidate complet o oră mai târziu.
În timpul intervenției, salvatorii au depistat în interiorul locuinței un tânăr de 23 de ani, care era conștient, dar care suferise mai multe traumatisme. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri.
Totodată, de la etajele superioare ale blocului, pompierii au evacuat trei persoane, care nu au avut de suferit.
În urma incendiului, au fost distruse complet bunurile dintr-o cămară cu suprafața de aproximativ 25 de metri pătrați.
Cauza și circumstanțele producerii deflagrației și incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.
-
Moldova6 zile în urmăImpact devastator la Strășeni: Doi oameni au murit, iar alți doi au ajuns la spital.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldova7 zile în urmăUn șofer beat, reținut după ce a lovit cu mașina un pilon electric și a părăsit locul accidentului, la Tohatin.
-
Moldova5 zile în urmăSchemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
-
Moldova3 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova6 zile în urmăAccident la ieșirea din Bucovăț: Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina sa a fost lovită de un camion.
-
Moldova6 zile în urmăȘi-a primit sentința: Un tânăr va petrece următorii 12 ani în detenție pentru că ar fi violat o minoră de 13 ani.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
