Rețele de socializare

Moldova

Câinele Țeia și-a îndeplinit cu brio misiunea: a reținut hoțul!

Patrupedei Poliției de Frontieră, Țeia, nu-i scapă nicio urmă, la fiecare solicitare este de un real ajutor. La ultima sa intervenție a reușit să ducă poliţiştii pe urmele unui hoț și să fie recuperate bunurile sustrase dintr-un magazin alimentar.

Publicat

În dimineața zilei de duminică, 22 aprilie 2018, Sectorul Poliției de Frontieră Tudora-1 a fost sesizat cu privire la un furt din magazinul alimentar din centrul satului Tudora. Mai exact, o persoană sau mai multe ar fi pătruns în alimentară, de unde au sustras țigări și bani.

Operativ, agentul şef Bulai Andrei și colegul său patruped Țeia au ajuns la locul faptei, iar câinele din prima a luat urma infractorului. La 500 de metri de alimentară s-a oprit în faţa unei case și a dat de înțeles echipei de cercetare, că a identificat făptașul. Acest lucru a și fost confirmat în urma verificărilor, fiind depistate în gospodărie din bunurile sustrase.
În prezent, angajații Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă documentează un tânăr de 35 de ani pentru comiterea infracțiunii de furt.

Țeia este patrupedul Poliției de Frontieră care s-a remarcat nu doar prin descoperirile sale la frontieră, dar și prin abilitățile sale demonstrate în cadrul concursurilor chinologice. Recent, împreună cu inspector chinolog Bulai au fost menționați ca una din cele mai iscusite echipe canine ale Poliției de Frontieră.


BORDER.GOV.MD


Moldova

Ar fi cerut mită de 60 mii euro: Un bărbat va fi judecat pentru trafic de influență.

A cerut zeci de mii de euro ca să scape un suspect de răspundere penală, dar a ajuns el în arest. Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanță un dosar de rezonanță în care un bărbat este acuzat de trafic de influență.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi pretins o sumă consistentă, mai exact 60 de mii de euro, de la o persoană acuzată de corupere pasivă, susținând că are influență asupra organelor de urmărire penală și a unor funcționari cu demnitate publică, promițând că poate aranja scoaterea acesteia de sub urmărire penală.

Din banii ceruți, ar fi primit 25 de mii de euro, garantând că va împiedica emiterea unei noi ordonanțe de reținere și deschiderea altor dosare.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina, însă procurorii au trimis cauza spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În prezent, acesta se află în arest preventiv.


Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de până la 200 de mii de lei sau între 2 și 7 ani de închisoare, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții.


Citește mai departe

Moldova

Percheziții de amploare în România: Mai mulți medici, bǎnuiți cǎ obțineau ilegal specializările în Republica Moldova

Procurorii şi poliţiştii români fac, miercuri, 14 percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Publicat

Mai mulţi medici au cerut Ministerului Sănătăţii recunoaşterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, dar procurorii suspectează că Rezidenţiatul nu s-a efectuat în realitate, scrie News.ro.

”Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie 2025, un număr de 14 percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice, în Bucureşti şi mai multe judeţe”, anunţă, miercuri dimineaţă, Parchetul General.


Acţiunile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

”Ancheta vizează mai mulţi medici care au solicitat Ministerului Sănătăţii recunoaşterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, depunând în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidenţiatului. Titlurile de calificare vizau diverse specialităţi, precum: medicină de urgenţă, ortodonţie, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie”, precizează procurorii.

Probatoriul administrat de aceştia ridică, însă, suspiciunea că studiile de rezidenţiat, care presupuneau prezenta fizică obligatorie a medicilor rezidenţi la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, în condiţiile in care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenţi se aflau în România, unde erau salarizaţi cu normă întreagă.


12 persoane urmează să fie duse la audieri, dacă vor fi depistate.

Citește mai departe

Moldova

Accident lângă un liceu din Comrat. Un copil a fost lovit de o mașină

Un incident grav a avut loc în apropierea liceului „Tretiakov” din Comrat.

Publicat

UPDATE: Potrivit medicilor, minorul se află în comă. 


Potrivit martorilor, o șoferiță ar fi încurcat pedalele de accelerație și frână în timp ce încerca să parcheze, moment în care mașina a ieșit brusc pe carosabil și a lovit un copil.

Minorul se afla împreună cu mama sa, întorcându-se de la grădiniță, scrie presa locală.

Starea copilului nu este deocamdată cunoscută.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii