Moldova
/FOTO/ Doi moldoveni voiau să aducă parfumuri și încălțăminte de contrabandă, din Turcia. Planurile le-au fost date peste cap la granița română
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit peste 400 de produse susceptibile a fi contrafăcute, pe care patru bărbați au încercat să le introducă ilegal în țară.
În data de 03.02.2020, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei comun Negru Vodă – Kardam, judeţul Constanţa, au efectuat controlul amănunțit, pe sensul de intrare în țară, asupra a patru camioane înmatriculate în Republica Moldova, la volanul cărora se aflau doi cetățeni români și doi cetățeni din R. Moldova, cu vârste cuprinse între 37 și 45 de ani.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit 405 articole de marochinărie, de încălțăminte și flacoane de parfum, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Persoanele în cauză au declarat că bunurile au fost achiziționate din Turcia și nu dețin documente legale pentru acestea.
Bunurile, în valoare de aproximativ 199.300 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Moldova
/VIDEO/ Păgubit de escroci: Un bărbat din capitală a rămas fără locuință și cu conturile golite.
A rămas fără apartament și cu conturile golite, după ce ar fi fost păcălit de doi indivizi care s-au dat drept angajați ai unor instituții de drept. Este cazul unui bărbat de 49 de ani din capitală, care ar fi fost atras într-o schemă de escrocherie. Doi suspecți, de 34 și 52 de ani, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Rîșcani.
Potrivit oamenilor legii, cei doi l-ar fi contactat pe bărbat și i-ar fi spus că pe numele său ar fi fost contractate mai multe credite prin metode frauduloase. Pentru a-i câștiga încrederea, suspecții ar fi prezentat și documente oficiale falsificate.
Bărbatul le-ar fi dat 110 mii de lei, iar ulterior ar fi fost convins să-și vândă și apartamentul. Suspecții i-ar fi promis că locuința îi va fi restituită după ce problema va fi rezolvată.
În urma schemei, prejudiciul se ridică la peste 1,17 milioane de lei.
Cei doi bărbați au fost reținuți și sunt cercetați pentru escrocherie. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă între 7 și 10 ani de închisoare.
În context, poliția anunță că, în doar 24 de ore, a înregistrat opt cazuri de escrocherie. Prejudiciul total depășește 1,69 milioane de lei. În șase dintre aceste cazuri, victimele au apelat la poliție abia acum, deși ar fi fost înșelate anterior.
Unul dintre cazuri a fost înregistrat în raionul Dondușeni. O femeie de 55 de ani ar fi fost convinsă, în perioada 15 iulie – 1 septembrie, să transfere bani într-o presupusă platformă de investiții.
Femeia ar fi pierdut aproximativ 672 de mii de lei. Banii proveneau din vânzarea unui teren agricol pe care îl deținea.
Victima și-a dat seama că a fost înșelată abia ulterior și a sesizat poliția.
În același timp, oamenii legii spun că au reușit să prevină 83 de tentative de șarlatanie înainte ca suspecții să provoace prejudicii.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru a identifica toate persoanele implicate și pentru a recupera prejudiciile cauzate.
Moldova
/VIDEO/ Droguri ascunse în cuptoare cu microunde: Un bărbat și o femeie, reținuți când au venit să ridice „coletele”.
Aproape trei kilograme de droguri de tip alfa-PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, ar fi fost introduse în Republica Moldova din Polonia, ascunse în două cuptoare cu microunde. Un bărbat de 25 de ani și o femeie de 32 de ani au fost reținuți de oamenii legii chiar în momentul în care ar fi venit să ridice tehnica de bucătărie.
Cele șase pachete cu droguri au fost expediate din Polonia spre Chișinău printr-un microbuz care transporta pasageri și colete. La intrarea în țară, vehiculul a fost verificat la Leușeni de ofițerii INI, cu sprijinul angajaților vamali.
Drogurile au fost descoperite ascunse în cele două cuptoare cu microunde. Șoferul microbuzului nu ar fi știut ce se află în interiorul coletelor.
Polițiștii au decis să urmărească vehiculul până la Chișinău. Microbuzul a ajuns în apropierea Circului, unde au venit cu un taxi cei doi, care ar fi urmat să preia cuptoarele.
Oamenii legii i-au reținut însă în același sector al capitalei. Cuptoarele au fost ridicate, iar în interiorul lor au fost găsite cele șase pachete, cu aproximativ trei kilograme de alfa-PVP.
Procurorii PCCOCS le-au înaintat celor doi învinuiri și au cerut arest preventiv pentru 30 de zile. Instanța a decis ca bărbatul să fie plasat în arest pentru 20 de zile, iar femeia – în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Femeia nu este însă la prima abatere legată de trafic de droguri. Recent, aceasta a fost învinuită într-un alt dosar, alături de un bărbat de 31 de ani.
Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi fost surprinși în timp ce plasau droguri în ascunzișuri pentru clienți. Pentru a nu atrage atenția, aceștia și-ar fi camuflat activitatea prin plimbarea unui copil în cărucior.
Ulterior, în locuința lor ar fi fost depistate peste un kilogram de hașiș, cocaină și marijuana. Chiar și atunci, femeia nu a fost plasată în arest preventiv. În cazul celuilalt învinuit, după ce a fost arestat preventiv, Curtea de Apel a schimbat măsura în arest la domiciliu.
În aceste condiții, procurorii PCCOCS au contestat la Curtea de Apel hotărârile instanței atât în privința femeii cercetate în noul dosar, cât și în privința bărbatului vizat în cauza penală anunțată la sfârșitul lunii iulie.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în schema de trafic de droguri.
Moldova
Percheziții la „Protecția Consumatorului”: Doi funcționari și doi agenți economici, vizați într-un dosar de corupție.
Doi funcționari din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor sunt cercetați într-un dosar de corupere pasivă și activă, în care mai sunt vizați doi agenți economici.
Ofițerii CNA, împreună cu procurorii Procuraturii Anticorupție, au efectuat în dimineața de 2 septembrie percheziții la domiciliile și în birourile de serviciu ale persoanelor vizate. În urma acțiunilor au fost ridicate probe considerate relevante pentru anchetă.
Potrivit materialelor cauzei, cei doi funcționari ar fi pretins și primit bani de la agenți economici pentru a nu efectua controale privind respectarea regulilor de activitate în comerț, dar și verificări referitoare la calitatea produselor industriale și a serviciilor prestate.
De asemenea, banii ar fi fost oferiți și primiți pentru ca funcționarii să nu aplice sancțiuni în cazul unor încălcări depistate în activitatea agenților economici.
Persoanele vizate urmează să fie cercetate în stare de libertate. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor eventuale persoane implicate în schema de corupție.
Reacția instituției nu a întârziat să apară. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor confirmă că, în prezent, este în desfășurare o acțiune a Centrului Național Anticorupție. Instituția declară că este deschisă și dispusă să colaboreze cu autoritățile competente și să ofere tot suportul necesar pentru buna desfășurare a procedurilor.
Totodată, reprezentanții inspectoratului precizează că, pentru a respecta prezumția de nevinovăție și pentru a nu prejudicia procesul de examinare, nu pot oferi, la această etapă, informații sau detalii suplimentare despre circumstanțele cazului.
Cu toate acestea, în presă au apărut informații precum că funcționarii vizați în achetă ar fi șeful direcției, dar și adjunctul acestuia – informație ce până a moment nu a fost confirmată sau infirmată de autorități.
CNA și Procuratura Anticorupție precizează că investigațiile sunt în desfășurare.
-
Moldova3 zile în urmăAr fi fost ucis în bătaie: Noi detalii în cazul minorului găsit mort la Cantemir. Doi suspecți, reținuți
-
Moldova6 zile în urmăA decis să-și facă „dreptate”: Un bărbat, condamnat la detenție pentru că a atacat doi bărbați cu fierul de călcat încins.
-
Moldova3 zile în urmăDouă mașini s-au ciocnit grav la Soroca, după ce un șofer nu ar fi acordat prioritate: Un copil și o femeie, răniți în accident.
-
Moldova6 zile în urmăDin Egipt, cu „farmacia” în valiză: Aproape 1.400 de medicamente, descoperite în bagajul unei pasagere la Aeroport.
-
Moldova6 zile în urmăA pierdut controlul: Un șofer a ajuns pe contrasens la Bumbăta și s-a izbit de o altă mașină.
-
Moldova3 zile în urmăCaz șocant la Criuleni: Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelorCaz șocant la Criuleni: Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelor
-
Moldova3 zile în urmăIncendiu lângă Piața Centrală din Chișinău. Flăcările au cuprins o anexă comercială de pe strada Armenească
-
Moldova6 zile în urmăMicrobuz răsturnat la Ciobanovca: O anvelopă ar fi cedat în mers, iar șoferul a pierdut controlul.
