Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Ginerele și-a salvat soacra de la moarte. A chemat poliția, după ce femeia de trei zile nu-i răspundea la apeluri

Ginerele și-a salvat soacra de la moarte. Un bărbat a apelat la poliție și a anunțat că timp de trei zile nu reușește să dea de soacra sa. Cazul a avut loc în orașul Tighina.

Publicat

Veniți la fața locului, oamenii legii au stabilit că locuința era încuiată din interior, iar în apartament se auzea televizorul, transmite unimedia.info

Pensionara nu răspundea nici la telefon, nici la soneria ușii. Evaluând situația, au fost chemați salvatorii, potrivit așa-zisului minister de Interne de la Tiraspol.

Salvatorii au spart ușa și s-a descoperit că bătrâna se afla chiar în fața acesteia, conștientă, dar incapabilă să se miște de sine stătător.


Potrivit sursei citate, actualmente femeia se află sub supravegherea medicilor.

 


Moldova

Tragedie pe un șantier de construcții: Un bărbat ar fi căzut de la etajul 9, în timp ce efectua lucrări.

Tragedie pe un șantier din cartierul Telecentru al Chișinăului. Un bărbat de 52 de ani și-a pierdut viața după ce ar fi căzut de la etajul nouă în timp ce efectua lucrări de construcție.

Publicat

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 11 august, pe șoseaua Hâncești. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție și medici de la ambulanță. Din păcate, impactul cu solul i-a fost fatal muncitorului, iar echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Poliția investighează cazul pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului. A fost sesizată și Inspecția de Stat a Muncii, care urmează să verifice dacă pe șantier erau respectate normele de securitate în muncă.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu mortal, la Sadova: Un bărbat a fost găsit decedat într-o locuință mistuită de foc.

Noapte de groază în localitatea Sadova din raionul Călărași. Un incendiu puternic izbucnit într-o gospodărie s-a soldat cu pagube materiale considerabile și cu moartea unei persoane.

Publicat

Flăcările au izbucnit în noaptea de 12 august și au cuprins acoperișul casei principale, afectând circa 6 metri pătrați din cei 120 ai imobilului. Focul a mistuit complet un șopron de 9 metri pătrați, în care erau depozitate obiecte vechi, dar și aproape un metru pătrat din acoperișul unui alt șopron folosit pentru depozitarea lemnelor. O casă bătrânească din curte, cu o suprafață de 20 de metri pătrați, a fost distrusă în totalitate.

În interiorul acestei locuințe vechi, pompierii au făcut o descoperire tragică: corpul carbonizat al unei persoane. Deocamdată, identitatea victimei nu a fost stabilită. Se știe doar că imobilul aparține unui bărbat de 62 de ani, însă nu este clar dacă acesta este și cel decedat.

Trei echipaje de pompieri au intervenit la fața locului și au reușit să împiedice extinderea flăcărilor spre alte anexe și case din apropiere. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie determinată de specialiști.


Citește mai departe

Moldova

Avocat, prins cu promisiuni pe bani grei: Acesta ar fi cerut 3 000 de euro pentru a interveni într-un dosar.

Un avocat din Chișinău a ajuns în vizorul ofițerilor CNA și al procurorilor din Bălți, fiind bănuit că ar fi pretins bani pentru a interveni într-un dosar.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi solicitat de la administratorul unei companii suma de 3 000 de euro. În schimb, ar fi promis că își va folosi influența asupra unor persoane dintr-o instituție de drept pentru a obține o decizie favorabilă în legătură cu materialele acumulate despre activitatea firmei.

În dimineața de 12 august, ofițerii CNA au efectuat percheziții în mai multe locații, în încercarea de a identifica toate persoanele implicate și de a documenta în detalii presupusa înțelegere ilegală.

La moment, avocatul urmează să fie cercetat în stare de libertate. Menționăm că, orice persoană este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei sentințe definitive și irevocabile. Cercetările continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii