Rețele de socializare

Moldova

Cazul bebelușului abandonat într-un bloc de locuit ar putea fi calificat ca tentativă de omor

Cazul privind abandonul bebeluşului în scara unui bloc din Capitală va fi calificat ca o tentativă de omor. Declaraţia a fost făcută de ministrul de Interne, Pavel Voicu.

Publicat

„Acest caz face parte dintr-o vină, o responsabilitate a societăţii. Nu-şi doreşte acel copil, lasă-l la o instituţie care poate să îi ofere toată siguranţa şi îngrijirea, dar nu în halul în care l-a lăsat. O să calificăm aceste acţiuni ca tentativă de omor. Pentru că a fost lăsat un copil în primejdie, pruncul era supus pericolului de a deceda”, a menţionat Pavel Voicu.

Amintim că joia trecută, un bebeluş de aproape o lună a fost găsit într-un cărucior, în holul unui cămin de tip familial din sectorul Buiucani al Capitalei. Micuţul nu avea semne de violenţă pe corp.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal, iar părinţii copilului riscă până la 4 ani de puşcărie, pentru că au pus în pericol viaţa copilului.


publika.md


Moldova

Tragedie pe un șantier de construcții: Un bărbat ar fi căzut de la etajul 9, în timp ce efectua lucrări.

Tragedie pe un șantier din cartierul Telecentru al Chișinăului. Un bărbat de 52 de ani și-a pierdut viața după ce ar fi căzut de la etajul nouă în timp ce efectua lucrări de construcție.

Publicat

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 11 august, pe șoseaua Hâncești. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție și medici de la ambulanță. Din păcate, impactul cu solul i-a fost fatal muncitorului, iar echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Poliția investighează cazul pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului. A fost sesizată și Inspecția de Stat a Muncii, care urmează să verifice dacă pe șantier erau respectate normele de securitate în muncă.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu mortal, la Sadova: Un bărbat a fost găsit decedat într-o locuință mistuită de foc.

Noapte de groază în localitatea Sadova din raionul Călărași. Un incendiu puternic izbucnit într-o gospodărie s-a soldat cu pagube materiale considerabile și cu moartea unei persoane.

Publicat

Flăcările au izbucnit în noaptea de 12 august și au cuprins acoperișul casei principale, afectând circa 6 metri pătrați din cei 120 ai imobilului. Focul a mistuit complet un șopron de 9 metri pătrați, în care erau depozitate obiecte vechi, dar și aproape un metru pătrat din acoperișul unui alt șopron folosit pentru depozitarea lemnelor. O casă bătrânească din curte, cu o suprafață de 20 de metri pătrați, a fost distrusă în totalitate.

În interiorul acestei locuințe vechi, pompierii au făcut o descoperire tragică: corpul carbonizat al unei persoane. Deocamdată, identitatea victimei nu a fost stabilită. Se știe doar că imobilul aparține unui bărbat de 62 de ani, însă nu este clar dacă acesta este și cel decedat.

Trei echipaje de pompieri au intervenit la fața locului și au reușit să împiedice extinderea flăcărilor spre alte anexe și case din apropiere. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie determinată de specialiști.


Citește mai departe

Moldova

Avocat, prins cu promisiuni pe bani grei: Acesta ar fi cerut 3 000 de euro pentru a interveni într-un dosar.

Un avocat din Chișinău a ajuns în vizorul ofițerilor CNA și al procurorilor din Bălți, fiind bănuit că ar fi pretins bani pentru a interveni într-un dosar.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi solicitat de la administratorul unei companii suma de 3 000 de euro. În schimb, ar fi promis că își va folosi influența asupra unor persoane dintr-o instituție de drept pentru a obține o decizie favorabilă în legătură cu materialele acumulate despre activitatea firmei.

În dimineața de 12 august, ofițerii CNA au efectuat percheziții în mai multe locații, în încercarea de a identifica toate persoanele implicate și de a documenta în detalii presupusa înțelegere ilegală.

La moment, avocatul urmează să fie cercetat în stare de libertate. Menționăm că, orice persoană este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei sentințe definitive și irevocabile. Cercetările continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii