Rețele de socializare

Moldova

Încă un caz de trafic de influență pentru obținerea permisului de conducere

De la începutul anului, cifra a ajuns la 13

Publicat

13 cazuri de corupție, cu mită ce variază între 450 și 1200 de euro per permis de conducere, au fost documentate de CNA anul acesta. Cu puțin timp în urmă, încă o persoană a fost reținută în flagrant delict de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuită de trafic de influență în acest sens.

Bărbatul din Telenești ar fi pretins și primit 1100 de euro de la un tânăr, sub pretextul că poate influența membrii Comisiei de examinare să evalueze pozitiv cunoștințele și să elibereze permisul de conducere de categoria B. Pentru că nu s-a ținut de cuvânt, bărbatul fost denunțat la DGT Nord a CNA.

Mai multe măsuri speciale de investigație şi procesual-penale au fost efectuate în vederea acumulării materialului probator, urmare a cărora omul a fost prins în flagrant delict în momentul primirii celor 1100 de euro pretinși, bani transmiși sub controlul CNA. Acesta a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore.


Dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, bărbatul riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Serviciul „Nord” al Procuraturii Anticorupție.

CNA.MD


Moldova

Incendiu puternic la Vatra: un automobil a ars în totalitate în doar câteva minute

Un incendiu violent a izbucnit în seara zilei de 2 noiembrie 2025, în orașul Vatra, cuprinzând în întregime un automobil de model Renault Megane. Flăcările au fost observate în jurul orei 20:42, iar martorii au alertat imediat pompierii IGSU.

Publicat

Două echipe de intervenție au ajuns rapid la fața locului și au luptat cu focul care se răspândea cu viteză mare. După mai bine de 30 de minute de eforturi intense, incendiul a fost lichidat complet la ora 21:16.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă automobilul a fost distrus în totalitate. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiștii IGSU, care nu exclud varianta unui scurtcircuit electric.


Potrivit salvatorilor, intervenția promptă a echipajelor a împiedicat extinderea flăcărilor către alte vehicule sau locuințe din apropiere.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Conserve „cu surprize” din Europa: 9 kilograme de mefedronă, descoperite de ofițerii INI.

O rețea de traficanți a transformat conservele de fructe în ascunzători pentru câteva kilograme de narcotice. Polițiștii antidrog au destructurat o rețea care aducea substanțe interzise în Moldova prin transporturi de colete din Europa.

Publicat

Potrivit informațiilor, pe parcursul a trei luni, oamenii legii au monitorizat activitatea suspecților. Informațiile operative au condus la percheziționarea unui oficiu din Chișinău, administrat de un bărbat de 42 de ani din Ceadîr-Lunga, care gestiona transportul coletelor. În interior, oamenii legii au descoperit un colet cu recipiente metalice, camuflate sub forma unor conserve de fructe. În acestea se aflau 3 kilograme de mefedronă, ascunse în pachete ermetic închise.

Pentru a masca substanțele narcotice, traficanții au umplut unele recipiente cu prezervative pline cu apă, menite să creeze impresia că borcanele conțin produse alimentare lichide.

Drogurile erau transportate din Europa spre Republica Moldova cu autocare care traversau punctul vamal Leușeni–Albița.


Într-o altă acțiune, trei bărbați cu vârste de 21, 23 și 31 de ani au fost reținuți în flagrant, după ce au ridicat un colet similar ce conținea alte 6 kilograme de mefedronă, ascunse în șase borcane.

Operațiunea de reținere s-a desfășurat cu suportul mascaților de la „Fulger”. În total, polițiștii au ridicat 9 kilograme de mefedronă, cu o valoare estimată la peste 6 milioane de lei.

Cei trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar autoturismul cu care se deplasau a fost ridicat în vederea sechestrării. Potrivit legii, persoanele implicate riscă până la 15 ani de închisoare.


Polițiștii și procurorii Procuraturii Chișinău, Oficiul Ciocana continuă investigațiile penale.


Citește mai departe

Moldova

Nori negri de fum, la Bălți: O semiremorcă încărcată cu cabluri a fost mistuită în totalitate de foc.

Panică în capitala de nord a țării. Nori de fum dens și negru au împânzit aerul. Și asta, după ce o remorcă a luat foc. Totul s-a întâmplat în amiaza zilei de 31 octombrie în orașul Bălți. În jurul orei 11:45 a pervenit un apel la serviciul unic 112 precum că pe strada Industrială flăcările au cuprins remorca unui autocamion, parcată pe teritoriul unei întreprinderi.

Publicat

La fața locului au fost îndreptate patru echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au constatat că arde o semiremorcă încărcată cu cabluri, fara captractor. În imaginile surprinse de mai mulți martori și publicate ulterior pe rețelele sociale se poate vedea cum un nor de fum negru și dens se ridică spre cer. Acesta putea fi văzut de la o distanță chiar și de câțiva kilometri.

Datorită intervenției operative ale pompierilor, incendiul a fost localizat către ora 11:50 și lichidat complet către ora 12:05. În urma arderii au fost distruse bunurile materiale încărcate. Potrivit ofițerului de presă din cadrul IGSU, Liliana Pușcașu, din fericire, în urma celor întâmpate nici o persoană nu a avut de suferit.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști în cadrul unei anchete demarate.



Citește mai departe

topul săptămânii