Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Părinții unui tânăr cu dizabilități din Ialoveni cer, disperați, ajutor!

Pavel este un tânăr de 24 de ani care nu vorbește, nu merge, nu reacționează la nimic din ce se întâmplă în jur și își trăiește zilele în propria lume pe care nimeni nu o poate descifra. Băiatul a fost diagnosticat cu paralizie cerebrală și epilepsie. Este invalid de gradul I în stare gravă și nu are nicio șansă de vindecare ori de ameliorare. Cum se transpune acest diagnostic în realitate este greu de închipuit.

Publicat

Mama băiatului, o femeie de 63 de ani, invalidă și ea, spune că feciorul său a ajuns în această stare din cauza medicilor.

„La o zi după ce l-am născut am fost transferată la Centrul Mamei şi Copilului din Chişinău. Mi l-au luat şi l-au dus în salonul destinat copiilor. Îmi făceam griji, aşa că, pe furiş, m-am strecurat acolo şi l-am desfăşat să văd dacă e totul în regulă. Am văzut că pe spate are un bandaj. Șefa secției a recunoscut că i-au făcut o puncție pentru că îl suspectau de meningită. Peste ani, alți medici mi-au spus că, de fapt, i-au făcut această procedură pentru a-i extrage măduva osoasă cu care probabil au salvat o altă viață și au distrus-o pe cea a copilului meu”, povesteşte Ecaterina Jumir, mama tânărului condamnat să trăiască un chin.

„Niciun asistent social nu va accepta să-l îngrijească pe Pavel”
Ecaterina este invalidă de gradul II. Acum nu muncește. Tatăl lui Pavel și-a petrecut ultimii 24 de ani în casă, lângă feciorul său. De câțiva ani s-a angajat oficial ca asistent personal al tânărului bolnav și este remunerat cu aproximativ 1.000 de lei.


„Imaginați-vă că un asistent personal trebuie să lucreze de la 8 dimineață la 5 seara. Soțul meu este remunerat anume pentru acest interval de ore. Dar în restul timpului, noi ce să facem? După ora 5 să ieșim din casă să-l lăsăm singur?”, se întreabă îndurerată mama tânărului. Aceasta spune că nimeni altcineva, niciun asistent social nu va accepta să-l îngrijească pe Pavel. „Cine să-l ridice, cine să stea cu el? Poate fi violent când se enervează, poate mușca, poate lovi. Nimeni nu va accepta…”, șoptește Ecaterina.

Cei trei își duc traiul într-o locuință modestă din orașul Ialoveni.

„Rupe scutecele, îl găsesc murdar din cap până-n picioare”
Nevoile lui Pavel sunt într-adevăr grele, iar îngirijirile sunt foarte specifice. Mama lui Pavel spune că nu-l poate îmbrăca în haine care au nasturi, fermoar sau guler. „Îi rupe sau îi pune în gură. Dacă-i pun ciorapi în picioare, se descalță și îi mestecă până când pot să-i scurg de salivă ca și cum i-aș scurge după spălare”.


Tânărul trebuie schimbat de câteva ori pe zi. „Poartă scutece pentru adulți. Obișnuiește să-și rupă scutecele, le pune în gură, câteodată îl găsesc murdar din cap până în picioare. El nu-şi dă seama de nimic. Se lovește cu capul de pereți. Recent am făcut rost, cu chiu, cu vai, de un pat pe care l-am îngrădit, pentru ca să nu se poată da jos. Patul vechi pe care l-a avut l-a distrus rozându-i barele de metal cu dinții. Trebuie să-i facem clismă, să-l spălăm, să-i schimbam hainele de mai multe ori pe zi”, povestește mama băiatului.

Ceea ce pentru alte familii ar fi o tortură, pentru familia Jumir este o obișnuință. Soții au avut parte de nopți albe în ultimii 24 de ani. Pentru că Pavel doarme foarte puțin, nici părinții lui nu se odihnesc.

„Acum să vreau să dorm că nu mai pot. Cum să ațipești dacă-l aud cum face gălăgie. Nopţile geme şi întotdeauna își lovește cu o palmă cealaltă mână. Nu știu de ce face asta. Câteodată plânge și tot nu înțeleg ce îl deranjează”, mărturisește Ecaterina.


„Mereu am plâns și ne-am rugat în casă”
Familia Jumir abia supraviețuiește. Cheltuielile sunt mari, pensiile mici. „Pavel are o pensie de invaliditate de 615 lei și mai primesc 180 de lei indemnizație. Banii ăștia îmi ajung pentru a cumpăra scutece pentru o săptămână. Atât. E băiat mare și are poftă de mâncare, mănâncă de toate. Mă străduiesc mereu să-l hrănesc bine și sănătos. Încerc să-i dau fructe, legume, chefir…”, spune mama băiatului.

De altfel, la momentul discuției noastre, femeia era internată în spital. Are grave probleme ale coloanei vertebrale. Ar avea nevoie de două operații care costă 40.000 de lei. Îi lipsesc banii, dar lipsește și o garanție din partea medicilor.


„Niciun doctor nu se apucă să mă opereze, pentru că nu-mi pot garanta că mă voi ridica în picioare după intervenție. Mereu am plâns şi ne-am rugat în casă. Nu am cerut ajutor, dar am ajuns la capătul puterilor”, afirmă cu ochii în lacrimi mama lui Pavel.

„Lumea zicea că poate cineva profită de noi”
Chiar dacă povestea ei a mai fost mediatizată cu câțiva ani în urmă mama lui Pavel spune că nu a fost ajutată.

„Tot vin niște oameni la noi acasă, îi fac fotografii lui Pavel și zic că o să ne trimită ajutor, dar nu se întâmplă nimic. Lumea zicea că poate cineva profită de noi, de imaginea băiatului”, presupune Ecaterina.

Din acest motiv femeia ni s-a adresat în încercarea ei disperată de a găsi un sprijin din partea oamenilor sufletiști. În cei 24 de ani de chin nu s-a plâns niciodată, dar simte că a ajuns la capătul puterilor. O dată cu înaintarea în vârstă, părinților lui Pavel le este tot mai dificil să-l îngrijească.

Cei care sunt sensibilizați de povestea acestei familii ar putea să-i ajute oferindu-i tânărului diagnosticat cu paralizie cerebrală și epilepsie:

  • Scutece pentru adulți
  • Tricouri, malete simple, fără guler, fermoar sau nasturi
  • Pantaloni de casă cu elastic
  • Body-uri pentru maturi
  • Detergent și balsam de rufe
  • Deodorant și alte produse de igienă și dezinfectare
  • Produse alimentare

Familia Jumir poate fi contactată la următoarele numere de telefon: 069240452 (Ecaterina Jumir), 068947460 (Grigore Jumir) sau 0-268-29046 (numărul de telefon al familiei Jumir din Ialoveni).

Cont bancar
BC Moldova Agroindbank, Ialoveni
MD76AG000000022523343051
Jumir Ecaterina

thewoman.md

Moldova

Trei persoane, condamnate la pușcărie: Au drogat și obligat o minoră să se culce cu până la șapte clienți pe zi.

Doi bărbați și o femeie din Chișinău au fost condamnați la 15 și 13 ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei fete de 16 ani. Copila a trecut printr-un calvar timp de peste 40 de zile, fiind drogată și impusă să consume alcool pentru a întreține relații sexuale cu până la șapte clienți pe zi.

Publicat

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, cazul s-a produs în 2019, când victima, care avea pe atunci 16 ani, a fugit de acasă, din Cantemir, după un conflict cu familia. Aceasta a plecat la Chișinău, unde a făcut cunoștință cu femeia condamnată, care avea, pe atunci, 20 de ani. Întrucât nu avea unde trăi, aceasta a acceptat propunerea condamnatei să se cazeze gratuit în apartamentele pe care le care închiria pentru prestarea serviciilor sexuale. Totuși, după o perioadă de timp, condamnata a amenințat-o că o va alunga din apartament dacă nu-i va da bani.

Astfel, adolescenta a fost constrânsă să presteze și ea servicii sexuale, în baza anunțurilor publicate de tânăra condamnată pe o platformă de anunțuri. Aceasta era forțată să consume alcool și droguri de tip ”sare” ca să poată presta servicii sexuale cu până la șapte clienți pe zi.

Toți banii erau ulterior luați de condamnată, care mai fusese anterior cercetată penal pentru păstrare de droguri, furt și înșelăciune.


În schema de traficare a copilei figurau și doi indivizi: un tânăr de 28 de ani, care o transporta pe victimă la ”chemări”. Totuși, cei mai mulți clienți erau puși la dispoziție de către condamnatul care era administrator al unui hostel din municipiul Chișinău, cu vârsta de 39 de ani.

Schema de traficare a copilei a fost deconspirată de autorități peste circa 40 de zile. Un client care venise la apartamentul unde se afla victima pentru servicii sexuale a refuzat să întrețină cu aceasta relații intime după ce a observat că minora era drogată. Ulterior, acesta a denunțat autorităților cele văzute, iar cei trei au fost plasați în arest.

Adolescenta traficată a fost primită într-un Centru de plasament din Chișinău, unde a beneficiat de îngrijiri medicale și asistență psihologică. Totodată, la solicitarea victimei, cei trei condamnați urmează să-i achite suma de 25 de mii de lei ca prejudiciu moral. Suplimentar pedepsei cu închisoarea, cei trei nu vor putea munci în domenii legate de copii timp de alți trei ani.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Ar fi spart mașini parcate: Doi cetățeni străini, reținuți la Chișinău și plasați în arest pentru 30 de zile.

Doi cetățeni străini au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi spart un automobil parcat pe o stradă din Chișinău și ar fi furat câteva mii de lei. Suspecții sunt bănuiți că fac parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în furturi din mașini.

Publicat

Potrivit poliției, reținerea a fost efectuată de ofițerii sectorului Botanica, iar cei doi bărbați au vârstele de 46 și 51 de ani. Ancheta arată că indivizii ar fi spart geamul unui automobil parcat, au pătruns în interior și au sustras mijloace bănești, după care au părăsit locul faptei.

În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au reușit să-i identifice și să-i localizeze pe suspecți. Oamenii legii susțin că aceștia ar face parte dintr-o grupare infracțională organizată, care viza automobile parcate în diferite zone ale capitalei.

Pe numele bănuiților a fost aplicată măsura preventivă – arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă de până la patru ani de închisoare.



Citește mai departe

Moldova

Doi maturi și patru copii au fost răniți, după ce mașina lor s-a tamponat cu un tir și cu un microbuz, la Anenii Noi.

Un accident rutier extrem de grav, soldat cu mai multe persoane rănite, inclusiv patru copii, s-a produs în după-amiaza zilei de 9 februarie, pe drumul de ocolire a localității Troița Nouă din raionul Anenii Noi. Victimele au avut nevoie de intervenția de urgență a medicilor.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, accidentul a avut loc în jurul orei 15:00. Un bărbat de 53 de ani, care conducea un camion, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a lovit un automobil condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului violent, autoturismul a fost proiectat într-un microbuz, la volanul căruia se afla un bărbat de 40 de ani.

În urma coliziunii, șoferul autoturismului și pasagerii acestuia – un tânăr de 21 de ani și patru copii cu vârstele de 14, 10, 2 și 1 an – au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția mai precizează că toți cei trei șoferi implicați în accident au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.



Citește mai departe

topul săptămânii