Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Cine este bărbatul care a tras din armă în trei ostatici, la Criuleni

Reporterii Deschide.MD au intrat posesia fotografiei bărbatului din satul Mălăeştii Vechi, raionul Criuleni, care a împuşcat noaptea trecută trei persoane şi a luat ostatici, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice.

Publicat

Potrivit surselor Deschide.MD, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, fotografia a fost făcută după ce bărbatul a fost dezarmat și reținut.

Nu cunoaștem încă motivul care l-a făcut pe bărbatul în vârstă de 62 de ani să-și împuște oaspeții, doi bărbați și o femeie, toți în vârstă de 54 de ani, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice.


În același timp, potrivit medicilor de la Spitalul de Urgență din Chișinău, două dintre cele trei victime în continuare sunt în stare gravă, însă stare de sănătate este stabilă.

Amintim că în gospodăria suspectului a fost depistată și ridicată o armă cu țeavă lisă, calibru 16mm, deținută ilegal, o grenadă de model F-1 dezasamblată (cu focosul scos), două încărcătoare pentru pistolul de model „Baikai 442”, dintre care unul cu cinci cartușe, dar și 142 de cartușe în suport de plastic. Acesta mai deţinea şi două arme cu aer comprimat.

Pistolarul este cercetat penal pentru tentativă de omor, ameninţare și violenţă săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere, pentru purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, dar și pentru luare de ostatici.


Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii