Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un microbuz cu 10 moldoveni s-a răsturnat, în România

Mai multe echipaje medicale au fost solicitate să intervină, duminică, după ce un microbuz în care se aflau zece persoane din Republica Moldova s-a răsturnat la intrarea în Răducăneni, pe DN 28A.

Publicat

Potrivit reprezentanţilor SMURD Iaşi, pasagerii sunt conştienţi şi au traumatisme multiple. La faţa locului au fost trimise o autospecială de Terapie Intensivă Mobilă, o autospecială de Transport Victime Multiple şi ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

„Printr-un apel primit la serviciul 112 la, ora 9,13, am fost sesizaţi că a fost un accident rutier la ieşirea din Răducăneni, în care a fost implicat un microbuz cu 10 persoane. Toate persoanele au ieşit singure din maşină şi acuzau dureri uşoare. Până la sosirea echipajelor medicale, una dintre persoanele care se aflau în microbuz a plecat. Niciuna nu a vrut să meargă la spital. Persoanele sunt din Republica Moldova”, a declarat, pentru AGERPRES, Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.

La faţa locului s-au deplasat şi echipaje de poliţişti. Reprezentanţii IPJ Iaşi au informat că au întocmit dosar penal şoferului microbuzului, acesta fiind acuzat de vătămare corporală pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile meteo nefavorabile.


„Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 27 ani, care conducea un microbuz pe DN 28A, la intrarea în Răducăneni dinspre Iaşi, pe fondul neadaptării la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens răsturnându-se ulterior. În cauză a fost întocmit dosar penal de vătămare corporală din culpă”, a precizat, pentru AGERPRES, Ioana Bîlea – purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.


Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii