Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ (+18) Primele imagini de la accidentul mortal de la Ocnița

Primele imagini de la accidentul fatal de la Ocnița, unde un șofer a murit, iar alte două persoane au fost grav rănite.

Publicat

Fotografiile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular.

Potrivit poliției, în accident au fost implicate două unități de transport, un automobil și microbuz, ambele de marca Opel.

În urma impactului, șoferul automobilului Opel Vectra, un bărbat în vârstă de 70 de ani, a decedat pe loc, iar șoferul microbuzului și pasagerul său au fost transportați în stare gravă la spitalul raional Ocnița.


Coliziunea a fost atât de violentă, încât ambele automobile au fost făcute zob.

Cercetările continuă…

echipa.md


Moldova

Operațiuni de deminare: proiectil și bombă, dezamorsate la Rezina și Fălești.

Operațiuni de deminare în două raioane ale țării. Geniștii Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” au dezamorsat un proiectil de artilerie și o bombă cu aruncător, ce datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Publicat

Primul caz a fost înregistrat în satul Țareuca din raionul Rezina. Acolo, în timpul unor lucrări agricole, câțiva localnici au descoperit un proiectil de artilerie. Oamenii au alertat forțele de ordine, astfel că la fața locului au intervenit de urgență geniștii pentru misiunea de deminare. Tot în timpul lucrărilor agricole a fost descoperită și o bombă cu aruncător, în satul Ciolacul Nou din raionul Fălești. Și în acest caz echipa de geniști a intervenit pentru operațiunea de dezamorsare. Cele două obiecte au fost neutralizate în condiții de maximă securitate.




Citește mai departe

Moldova

Droguri descoperite în fiecare zi. De la începutul anului au fost pornite sute de dosare penale.

Statistică alarmantă în Republica Moldova: în doar trei luni, au fost pornite 337 de cauze penale pentru infracțiuni legate de consumul și circulația substanțelor interzise — o creștere de peste 31% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Publicat

Cu toate acestea, doar 154 dintre dosare au fost transmise în instanțele de judecată, adică mai puțin de jumătate. Cel puțin asta denotă cele mai recente date prezentate de IGP. Potrivit autorităților, de la începutul anului au fost înregistrate și 14 cazuri de contrabandă cu droguri, dintre care șase identificate de structurile poliției.
Pe de altă parte, s-au redus cazurile de procurare, consum ori deținere a drogurilor în cantități mici, fiind întocmite 1200 de procese-verbale, cu 13 la sută mai puțin decât anul trecut.
În raportul poliției se mai arată că substanțele cel mai des întâlnite rămân aceleași: marihuana, PVP, cannabis, hașiș, MDMA, cocaină, heroină și amestecuri pe bază de mephedronă — droguri periculoase, tot mai accesibile în rândul tinerilor. În context, autoritățile anunță că vor intensifica controalele și vor continua investigațiile în colaborare cu structuri internaționale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Flăcări și panică, la Bălți. Un incendiu a izbucnit pe acoperișul unui centru comercial.

Fum, flăcări și panică în municipiul Bălți, după ce un incendiu a izbucnit pe acoperișul unui centru comercial din oraș. Cazul s-a produs în data de 30 aprilie, la un mall situat pe strada Academicianul Nicolae Fillipp, iar în imaginile surprinse de presa locală se poate vedea că mai mulți pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat că flăcările au cuprins inițial o scară de pe acoperișul centrului comercial, apoi s-a răspândit pe perete. Din fericire, incendiul a fost observat rapid, astfel că nu a reușit să se extindă.
Pentru a stinge vâlvătaia, la fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori. Pe lângă aceștia, au fost mobilizați polițiștii, o echipă medicală, dar și Serviciul Intervenție Gaze.
Flăcările au fost localizate și lichidate cu repeziciune și nu au provocat victime sau daune materiale considerabile.
La moment, specialiștii investighează cazul pentru a stabili cauza exactă a izbucnirii incendiului.


Citește mai departe

topul săptămânii