Rețele de socializare

Moldova

5 medici cercetați de CNA. Ar fi eliberat certificate medicale taximetriștilor fără să-i verifice

Mai mulţi medici din cadrul Centrului de Sănătate din Ceadâr-Lunga au fost escortaţi la sediul CNA, oficiul Sud, fiind anunţaţi că sunt bănuiţi de trafic de influenţă şi corupere pasivă.

Publicat

Aceştia sunt documentaţi de procurori şi CNA pentru că ar fi eliberat unor taximetrişti certificate medicale, contra cost, fără ca aceştia să fie supuşi verificărilor necesare.

Potrivit materialelor din dosar, una dintre surorile medicale ar fi fost documentată în mai multe cazuri, acţionând coordonat cu medici din Centrul de sănătate, pe care îi ruga să elibereze certificate medicale şoferilor de taxi, dar şi candidaţilor pentru obţinerea permiselor de conducere, fără a le investiga starea de sănătate. Aceasta a fost reţinută ieri, în flagrant, în timpul primirii unei sume de bani de la un pacient, pentru a-i elibera certificatele medicale necesare prelungirii permisului de a transporta pasageri.

Ofiţerii Direcţiei generale teritoriale SUD a CNA au efectuat percheziţii în birourile a cinci medici, după care i-au escortat la sediul CNA pentru audieri. Pe numele lor au fost pornite cauze penale pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă. Ei sunt bănuiţi de perceperea sistematică a unor sume de bani, ce variau între 500 şi 550 de lei, pentru fiecare act eliberat.


Cazul este cercetat, în continuare, sub conducerea Procuraturii Anticorupţie, pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate. În prezent, medicii sunt cercetaţi în stare de libertate.

DESCHIDE.MD


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii