Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Aproape 120 de copii, accidentași de automobile, în capitală. Majoritatea traversau neregulamentar

În Capitală, în anul 2019 au fost înregistrate 936 accidente rutiere cu vătămări corporale. Ca rezultat au avut de suferit 1109 persoane, dintre care 420 din accidentele produse, reprezintă accidentarea pietonilor. O mare parte dintre aceștia traversând neregulamentar, iar 117 dintre victimele accidentelor cu implicarea pietonilor sunt copii.

Publicat

Pietonii și șoferii, în egală măsură poartă vină şi răspundere pentru acţiunile sale.

Ca pieton eşti supus riscului în trafic. Asigură-te bine înainte de a traversa drumul. Indisciplina pietonilor la traversarea neregulamentară a drumurilor duce zilnic la victime noi.

Ca şofer, nu depăşi viteza legală, oferă prioritate pietonilor şi fii prudent la drum în deosebi în perioada rece a anului, cînd condiţiile meteo nefavorabile sporesc riscul accidentării.


Noi, Poliţia, optăm pentru siguranţa voastră!


Moldova

Pe mâna autorităților italiene. Un moldovean, anunțat în căutare internațională, reținut la Bologna.

A ajuns pe mâna autorităților italiene. Un moldovean în vârstă de 27 de ani, dat în căutare internațională de autoritățile din Chișinău pentru trafic de droguri, a fost arestat pe Aeroportul din Bologna, Italia.

Publicat

Bărbatul, care deținea și un pașaport românesc, a fost reținut de polițiștii de frontieră italieni în urma unui control de rutină, la sosirea sa din Dublin, Irlanda. Presa italiană scrie că, în urma prelevării amprentelor, forțele de ordine au constatat că acesta era subiectul unui mandat de arestare internațional emis de autoritățile din Republica Moldova. Investigațiile ulterioare au relevat că bărbatul era căutat de aproape un an, fiind condamnat în 2023 de instanța din Chișinău pentru trafic de substanțe interzise.
Potrivit datelor oficiale, infracțiunile pentru care tânărul a fost condamnat s-au desfășurat în 2017 în raionul Hâncești, el fiind condamnat la un an și trei luni de detenție. Se pare că bărbatul a reușit să fugă din Moldova, înainte ca sentința să intre în vigoare. În urma arestării, tânărul moldovean urmează să fie extrădat în țara noastră, unde va trebui să-și execute pedeapsa primită.


Citește mai departe

Moldova

Operațiuni de deminare: proiectil și bombă, dezamorsate la Rezina și Fălești.

Operațiuni de deminare în două raioane ale țării. Geniștii Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” au dezamorsat un proiectil de artilerie și o bombă cu aruncător, ce datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Publicat

Primul caz a fost înregistrat în satul Țareuca din raionul Rezina. Acolo, în timpul unor lucrări agricole, câțiva localnici au descoperit un proiectil de artilerie. Oamenii au alertat forțele de ordine, astfel că la fața locului au intervenit de urgență geniștii pentru misiunea de deminare. Tot în timpul lucrărilor agricole a fost descoperită și o bombă cu aruncător, în satul Ciolacul Nou din raionul Fălești. Și în acest caz echipa de geniști a intervenit pentru operațiunea de dezamorsare. Cele două obiecte au fost neutralizate în condiții de maximă securitate.




Citește mai departe

Moldova

Droguri descoperite în fiecare zi. De la începutul anului au fost pornite sute de dosare penale.

Statistică alarmantă în Republica Moldova: în doar trei luni, au fost pornite 337 de cauze penale pentru infracțiuni legate de consumul și circulația substanțelor interzise — o creștere de peste 31% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Publicat

Cu toate acestea, doar 154 dintre dosare au fost transmise în instanțele de judecată, adică mai puțin de jumătate. Cel puțin asta denotă cele mai recente date prezentate de IGP. Potrivit autorităților, de la începutul anului au fost înregistrate și 14 cazuri de contrabandă cu droguri, dintre care șase identificate de structurile poliției.
Pe de altă parte, s-au redus cazurile de procurare, consum ori deținere a drogurilor în cantități mici, fiind întocmite 1200 de procese-verbale, cu 13 la sută mai puțin decât anul trecut.
În raportul poliției se mai arată că substanțele cel mai des întâlnite rămân aceleași: marihuana, PVP, cannabis, hașiș, MDMA, cocaină, heroină și amestecuri pe bază de mephedronă — droguri periculoase, tot mai accesibile în rândul tinerilor. În context, autoritățile anunță că vor intensifica controalele și vor continua investigațiile în colaborare cu structuri internaționale.


Citește mai departe

topul săptămânii