Moldova
O familie din Irak, reținută pe Aeroportul din Chișinău cu acte false
Polițiștii de frontieră de la linia intrare în țară au reținut trei cetățeni ai Irakului pentru controlul suplimentar în urma identificării unor elemente vizibile de falsificare, asupra documentelor de călătorie. Incidentul a fost semnalat, ieri seara, 4 decembrie curent, pe Aeroportul Internațional Chișinău.
După sosirea cursei regulate Istanbul – Chișinău, pe coridorul de tranzit la linia de control s-a apropiat o familie, mama, tata și fiul. Aceștia au oferit pentru autorizarea trecerii, pașapoartele cu semne discrete de falsificare, care ar fi fost emise de către autoritățile croate. În timpul verificărilor adiționale, în bagajul bărbatului au fost găsite pașapoartele autentice eliberate pe numele acestora de instituția competentă din Irak.
Totodată, au mai fost depistate și două cărți de identitate de tip ID-1 cu identitatea soților, un permis de conducere emis pe numele bărbatului și trei asigurări medicale de tip internațional ce aparțineau posesorilor, toate cu semne vădite de falsificare, țara de origine fiind Croația.
Actele au fost ridicate și supuse examinării speciale. Conform tichetelor de îmbarcare, atât soții cât și fiul acestora urmau să ajungă în Paris, fapt pentru care nu au putut oferi detalii despre scopul destinației, dar și prezentarea la control a pașapoartelor falsificate sub altă identitate și camuflarea celor autentice.
Pe cazul dat, a fost întocmit proces verbal de audiere și constatare a faptei săvârșite. Actele sunt transmise în laboratorul tehnico-criminalistic. Persoanele au primit refuz de intrare și tranzitare a țării, ca urmare vor face cale întoarsă cu aceeași destinație.
Moldova
Țara arde la propriu: zeci de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări în mai multe raioane.
Peste 40 de focare de vegetație au fost lichidate în ultimele 24 de ore de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Incendiile au izbucnit în mai multe localități și s-au extins rapid din cauza căldurii și a vântului.
Cele mai grave situații au fost în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, în satul Dezghingea din municipiul Comrat. Acolo, flăcările au cuprins aproximativ 10 hectare de vegetație uscată. Un alt incendiu puternic s-a produs în satul Racovăț, raionul Soroca, unde focul a distrus circa 4 hectare.
Intervenții au avut loc și în satul Antoneuca, raionul Drochia, unde au ars aproximativ 4 hectare de teren, dar și în Talmaza, raionul Ștefan Vodă, unde flăcările au cuprins în jur de 2 hectare de vegetație.
Pompierii au intervenit și în raioanele Ialoveni, Telenești, Strășeni, Ștefan Vodă, Cahul, dar și în alte localități ale țării. În multe cazuri, focul a cuprins vegetație uscată, stufăriș și resturi vegetale, iar intervențiile au fost dificile din cauza suprafețelor mari afectate.
Salvatorii avertizează că astfel de incendii pot scăpa rapid de sub control și pot provoca pagube serioase. Oamenii sunt îndemnați să evite folosirea focului deschis în apropierea terenurilor acoperite cu vegetație uscată, a culturilor agricole și a pădurilor.
De asemenea, cetățenii sunt rugați să nu incendieze intenționat iarba uscată sau resturile vegetale. Părinții trebuie să-și supravegheze copiii și să nu le permită să se joace cu focul.
În cazul în care observați un incendiu, apelați imediat Serviciul 112 și comunicați cât mai exact locul unde a izbucnit focul.
Moldova
S-au pomenit cu conturile golite: Patru cazuri de escrocherie telefonică au fost raportate în doar trei zile.
Capcanele întinse de escroci fac tot mai multe victime. În perioada 31 iulie – 2 august, poliția a înregistrat patru cazuri de escrocherie telefonică. Trei dintre ele au fost comise anterior, însă victimele au realizat prea târziu că au fost înșelate și au alertat autoritățile abia acum. Potrivit datelor oficiale, victimele au pierdut peste 366 de mii de lei.
Cel mai grav caz s-a produs în raionul Briceni. O tânără de 27 de ani a fost contactată pe o aplicație de mesagerie de persoane care s-au dat drept consultanți în investiții. Cu un discurs bine pus la punct și promisiuni de profituri rapide, aceștia au convins-o să transfere bani în mai multe etape.
Fără să-și dea seama că este victima unei escrocherii, femeia a trimis sume importante nu doar din economii, ci și din credite și împrumuturi. În final, a rămas fără peste 114 mii de lei.
Polițiștii spun că astfel de scheme sunt tot mai bine organizate, iar infractorii mizează pe manipulare și presiune psihologică pentru a-și convinge victimele să acționeze rapid.
Chiar și așa, tot mai mulți oameni încep să fie atenți. În aceeași perioadă, 95 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte ca banii să ajungă în mâinile infractorilor.
Oamenii legii avertizează: nu aveți încredere în apeluri sau mesaje care promit câștiguri ușoare și nu transferați bani unor persoane necunoscute.
Moldova
/VIDEO/ A murit salvând doi copii: Un moldovean s-a înecat într-un râu din Italia.
Gest extrem de curaj, plătit cu viața. Un moldovean de 34 de ani a murit înecat în Italia după ce a reușit să-și salveze fiica și o altă fetiță, luate de curenții puternici ai unui râu.
Tragedia s-a produs în nord-estul Italiei, unde bărbatul se afla la odihnă împreună cu familia și niște prieteni, pe malul fluviului Po. Într-o clipă de neatenție, două fetițe au intrat în apă pentru a recupera o minge, însă au fost luate de curenții puternici și nu au mai putut ajunge la mal.
Fără să stea pe gânduri, bărbatul s-a aruncat în apă. A reușit să-și scoată mai întâi fiica de șase ani, apoi și pe cealaltă copilă. După efortul uriaș, însă, nu a mai reușit să iasă din râu și a fost înghițit de ape.
La fața locului au intervenit de urgență echipe de salvatori, pompieri și scafandri. Căutările au durat ore în șir, inclusiv pe timpul nopții, fiind folosite elicoptere, bărci și echipamente speciale pentru scanarea apei.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit abia după aproape 24 de ore, la câțiva kilometri de locul unde s-a produs tragedia.
Autoritățile italiene avertizează că fluviul Po poate fi extrem de periculos. Deși pare liniștit la suprafață, ascunde curenți puternici, gropi adânci și diferențe mari de temperatură, iar scăldatul este interzis.
Gestul bărbatului a impresionat comunitatea în care locuia, iar autoritățile locale au anunțat că vor oferi sprijin familiei îndurerate.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Migrație clandestină, anihilată: Trei moldoveni au fost reținuți în dosar și trei migranți, depistați în zona de frontieră.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ „Cuib” de droguri, la Ciocana: Un bărbat din capitală și-ar fi transformat propria locuință în speluncă.
-
Moldova5 zile în urmăFlăcări uriașe pe strada Uzinelor: Zeci de pompieri, mobilizați de urgență, pentru a lichida incendiul de proporții.
-
Moldova4 zile în urmăTânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.
-
Moldova6 zile în urmăA căzut de la înălțime: O tânără, salvată și dusă la spital după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandă de proporții la frontieră: Circa 7,2 milioane de țigări, ascunse în 15 tone de căpșuni. 14 percheziții în nord.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ La un pas de suicid: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16. A fost salvat de pompieri.
-
Moldova5 zile în urmăMamă condamnată la detenție: 15 ani de pușcărie pentru femeia care și-a traficat propria fiică, pentru 100 de lei.
