Rețele de socializare

Moldova

BĂLȚI: Un tânăr a fost înjunghiat de un prieten de pahar. Victima, în reanimare:

Un bărbat de 53 de ani din satul Popovca, raionul Fălești, a ajuns la reanimare, după ce a fost înjunghiat de amicul de pahar în parcul „Selecția” din municipiul Bălți.

Publicat

Ofițerul de presă de la IP Bălți, Jana Molceanov a declarat pentru echipa 902 că, în data de 29 noiembrie, oamenii legii au fost alertați de medicii de la Spitalul din Bălți.

Veniți la fața locului, polițiștii au stabilit că în jurul orei 11:00 victima împreună cu un alt bărbat în vârstă de 53 de ani întrebuințau băuturi spirtoase în parc. Ulterior, între ei s-a iscat un conflict. Bărbatul în vârstă de 53 de ani, cu un cuțit de bucătărie i-a aplicat victimei o lovitură în regiunea inimii.

Bărbatul se află în secția de reanimare, iar starea sa este satisfăcătoare.


De menționat că victima a fost anterior judecată, iar în prezent nu are un loc permanent de trai.

Bănuitul este locuitor al municipiului Bălți, anterior judecat pentru diverse infracțiuni. Acesta își recunoaște vina și este reținut pentru 72 de ore.

Investigațiile continuă.


Moldova

/VIDEO/ Lucrau ilegal în capitală: Nouă străini, depistați muncind ilegal pe șantierele din Chișinău. Doi urmează a fi deportați.

Nouă cetățeni străini au fost depistați muncind ilegal pe două șantiere de construcții din municipiul Chișinău. Verificările au fost desfășurate pe 8 septembrie de angajații Inspectoratului General pentru Migrație, după ce inspectorii au mers pe teren pentru a verifica statutul juridic al muncitorilor străini și legalitatea activității acestora.

Publicat

În total, au fost verificați 60 de cetățeni străini, majoritatea originari din țări asiatice. În urma controalelor, nouă dintre aceștia au fost depistați desfășurând activități de muncă fără a deține carte de rezidență eliberată în condițiile legislației Republicii Moldova.

Situația era și mai gravă în cazul a doi dintre muncitori. Pe lângă faptul că munceau fără documentele necesare, aceștia depășiseră și termenul legal de ședere pe teritoriul țării. Astfel, inspectorii au constatat atât încălcări privind desfășurarea activității de muncă, cât și încălcarea regimului de ședere.

Pentru toate abaterile depistate, IGM a întocmit procese-verbale cu privire la contravenție. În cazul a șapte cetățeni străini, instanța de judecată a dispus returnarea acestora de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, pentru fiecare dintre ei a fost aplicată interdicția de a intra în țară pentru o perioadă de trei ani.


În privința celorlalți doi străini, care au fost depistați cu ședere ilegală, măsurile au fost mai stricte. Instanța a dispus luarea acestora în custodie publică și expulzarea lor de pe teritoriul Republicii Moldova.

Verificările vizează însă și partea care i-a angajat. Angajatorii care au permis desfășurarea activității de muncă de către cetățeni străini fără respectarea cerințelor legale urmează să fie sancționați contravențional.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Ucrainean reținut pentru droguri: Ar fi vândut narcotice online și în localuri din capitală.

Un tânăr de 19 ani, cetățean al Ucrainei, a fost reținut la Chișinău, fiind suspectat că vindea droguri. Potrivit poliției, acesta ar fi folosit un apartament din sectorul Rîșcani pentru a păstra și pregăti substanțele înainte de a le distribui consumatorilor.

Publicat

Tânărul a ajuns în vizorul ofițerilor INI în cadrul unui dosar penal pornit în august 2025. Oamenii legii investighează un caz de circulație ilegală a drogurilor în scop de vânzare, în proporții deosebit de mari.

Oamenii legii spun că suspectul ar fi găsit clienți inclusiv pe internet. Drogurile ar fi fost promovate și vândute prin magazine online și aplicații de mesagerie. Ulterior, substanțele ar fi fost transmise personal, în diferite locuri din capitală, inclusiv în localuri de agrement.


Polițiștii au descins în apartamentul închiriat de tânăr. Acolo au găsit aproximativ 100 de grame de substanță asemănătoare hașișului. Au mai fost ridicate un cântar electronic, pachețele de tip zip-lock, bandă adezivă și trei telefoane mobile.

Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta urmează să fie cercetat în continuare, iar oamenii legii încearcă să afle dacă în schema de comercializare ar mai fi implicate și alte persoane.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Bunuri ascunse de vameși: Marfă de 750 de mii de lei, descoperită într-un autocar.

Un autocar plin cu electronice, haine, încălțăminte și bijuterii a fost oprit de vameși pe traseul Leușeni-Chișinău. În mai multe cutii, printre bagaje, au fost găsite bunuri în valoare de aproximativ 750 de mii de lei. Șoferul nu a putut prezenta acte care să confirme proveniența acestora.

Publicat

Autocarul era condus de un moldovean de 38 de ani. Acesta a fost oprit pentru verificări de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, care desfășurau o misiune de control pe traseu.

Când au verificat bagajele transportate în autocar, vameșii au găsit mai multe cutii cu bunuri de tot felul. Printre acestea erau laptopuri, tablete și telefoane mobile.

În aceleași cutii au fost găsite haine, încălțăminte, bijuterii și alte accesorii. Unele produse aveau inscripțiile unor branduri cunoscute.


Problema este că pentru aceste bunuri șoferul nu a prezentat documente care să demonstreze că au fost procurate și introduse legal în țară.

Valoarea mărfii este estimată, deocamdată, la aproximativ 750 de mii de lei. Suma exactă urmează să fie stabilită în cadrul cercetărilor.


Întreaga partidă a fost ridicată de vameși. Bunurile sunt pasibile de confiscare.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a afla de unde provin produsele, cui îi aparțin și în ce circumstanțe au fost aduse în Republica Moldova fără documentele necesare.


Citește mai departe

topul săptămânii