Moldova
Noi cazuri de exploatare sexuală online a copiilor, investigate de către Poliție
Ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor informatice al Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale au documentat încă șase cazuri de exploatare sexuală a copiilor în Internet. Suspecții sunt cerecetați în stare de libertate.
Ca urmare, au fost desfășurate 16 percheziții la domiciliile suspecților, unde au fost ridicate dispozitive de stocare a fișierelor foto și video ce reprezintă copii abuzați sexual, fiind ridicate 7 blocuri de sistem, 8 laptopuri, 10 telefoane mobile, 49 discuri optice, 7 cartele de memorie, 2 tablete, un hard disc portabil și un stick de memorie USB. Astfel, a fost stopată răspândirea a 1100 fișiere foto și video cu conținut de pornografie infantilă.
De asemenea, au fost consiliați șapte copii, fiindu-le acordat interviu de protecție în încăperi special amenajate pentru asistența copiilor cu implicarea specialiștilor din cadrul CI LaStrada.
Totodată, în perioada anului curent, în cooperare cu organele de drept din SUA și anume Biroul Federal de Investigații și Departamentul de Securitate de Stat, a fost sistată activitatea a 6 web site-uri postate pe teritoriul Republicii Moldova, prin intermediul cărora erau distribuite materiale din categoria pornografiei infantile în volum de 12 Tera Bytes.
Totodată, ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor informatice au participat în comun cu organele de drept din alte state la o operațiune internațională de identificare a victimelor și de documentare a suspecților implicați în producerea și distribuirea pornografiei infantile, precum și a celor care exploatează sexual minorii sau îi abuzează prin utilizarea rețelei Internet.
Ca urmare a acțiunilor comune ale organelor de drept, realizate la nivel internațional și la care au participat inclusiv ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor informatice al INI, au fost identificați 108 copii-victime exploatați și abuzați sexual, care s-au dovedit a fi originari din alte țări decât Republica Moldova. Ca urmare, în plan internațional au fost arestate 59 de persoane și 5 administratori ai web site-urilor create anume pentru schimbul de fișiere cu conținut de pornografie infantilă.
La moment, ofițerii Centrului continuă activitatea de documentare a altor infractori care produc și distribuie pornografie infantilă sau exploatează sexual minorii în rețeaua Internet, inclusiv în vederea identificării și asistenței victimelor acestora.
Moldova
Căutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
Tragedie în satul Sadaclia, din raionul Basarabeasca. O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost tamponată în plin de o mașină. Șoferul care a dat peste victimă nu a rămas la fața locului pentru a-i oferi primul ajutor, dar a fugit, lăsând femeia să zacă pe drum.
Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, în jurul orei 06:00, pe o stradă din localitate. Un trecător a observat victima și a alertat poliția.
Din primele informații, femeia a fost lovită de un automobil, iar impactul i-a fost fatal. Aceasta a murit la fața locului.
Șoferul, însă, nu a oprit pentru a-i acorda primul ajutor și nici nu a rămas să aștepte poliția. A plecat de la locul accidentului, iar până acum automobilul implicat nu a fost identificat.
Polițiștii încearcă acum să dea de urma șoferului și să afle cum s-a produs tragedia. Oamenii legii desfășoară acțiuni pentru identificarea și localizarea conducătorului auto, dar și a mașinii implicate.
Moldova
/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.
Un accident cu trei mașini s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, la Ghidighici. Un șofer de 39 de ani a ajuns cu mașina în două vehicule care erau staționate pe acostament. În urma impactului, una dintre mașinile oprite s-a răsturnat.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 07:30. Martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede mașina răsturnată pe partea dreaptă, cu partea din față grav avariată. Lângă ea au rămas celelalte două vehicule implicate în accident, și ele cu mai multe elemente deteriorate.
Deocamdată, poliția nu a stabilit ce a făcut ca șoferul de 39 de ani să ajungă în cele două mașini staționate. Oamenii legii verifică toate circumstanțele și urmează să stabilească exact cum s-a produs impactul.
Deși imaginile arată cât de puternică a fost lovitura, accidentul nu s-a soldat cu persoane rănite.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza producerii accidentului și toate circumstanțele în care s-a produs acesta.
Moldova
/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.
80 de pachețele cu droguri au fost ridicate de polițiști după ce doi minori de 16 și 17 ani din raionul Strășeni au fost prinși în timp ce ar fi încercat să le ascundă în mai multe locuri din Chișinău.
Cei doi ar fi fost implicați în distribuirea drogurilor și ar fi acționat în calitate de curieri. Polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana i-au prins în flagrant, în timp ce plasau substanțele în ascunzișuri.
La unul dintre minori au fost găsite 57 de pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și două cântare de mici dimensiuni. După informațiile obținute în timpul operațiunii, oamenii legii au verificat și alte ascunzișuri, de unde au mai ridicat 23 de pachețele.
În total, au fost găsite 80 de pachețele cu substanțe narcotice.
Cei doi minori au ajuns în arest preventiv. Instanța a decis să-i plaseze după demersul procurorilor, pentru următoarele 30 de zile.
Dacă vor fi găsiți vinovați, minorii riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
-
Moldova7 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Disperare într-o familie din Căușeni: Un tânăr de 24 de ani este căutat de trei săptămâni.
-
Moldova6 zile în urmăDată dispărută, lovită de tren: O femeie căutată de rude și poliție a fost lovită de trenul care circula spre Kiev.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Casă făcută scrum, la Costești: Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul de proporții.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție contracronometru, la Bălți: Trei persoane evacuate prin geamul locuinței, cu autoscara. Un bărbat, dus la spital cu arsuri.
-
Moldova7 zile în urmăFum și flăcări la poligonul de deșeuri din Bălți: Pompierii luptă ore în șir cu incendiul.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de narco-dealeri, spulberată: 13 kilograme de droguri sintetice, scoase din circulație. Șase suspecți, arestați.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanii „nu dorm”: Încă două escrocherii cu „polițiști” și „specialiști cibernetici”, la Drochia și Ialoveni.
-
Moldova3 zile în urmăCorupție demascată la „InTehAgro”: Cinci funcționari ar fi primit bani pentru facilitarea mai multor proceduri.
