Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ O femeie de 62 de ani, de la Tiraspol, nu a reușit să traverseze strada la verde și a fost spulberată chiar pe trecerea de pietoni

O bătrână a ajuns la spital după ce a fost spulberată de o mașină în timp ce traversa strada pe zebră. Totul s-ar fi întâmplat în după-amiaza zilei de 19 noiembrie, pe una din străzile din Tiraspol

Publicat

Potrivit milițienilor, femeia nu ar fi reușit să treacă strada la culoarea verde a semaforului. Ultimul își schimbase culoarea, iar cele care urmau să pornească erau mașinile. Așa se face că șoferul care se afla pe banda dreaptă, nu ar fi observat femeia din cauza unui microbuz care i-ar fi limitat câmpul vizual și ar fi accelerat.

Automobilistul a dat peste pensionara în vârstă de 62 de ani chiar pe trecerea de pietoni.  În urma loviturii, femeia și-a fracturat bazinul și a fost preluată de medicii de pe ambulanță. Aceasta a fost internată în spitalul din oraș, unde urmează să beneficieze de îngrijirile necesare.

Cazul este investigat de poliție.

echipa.md



Moldova

/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.

Un accident cu trei mașini s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, la Ghidighici. Un șofer de 39 de ani a ajuns cu mașina în două vehicule care erau staționate pe acostament. În urma impactului, una dintre mașinile oprite s-a răsturnat.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 07:30. Martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede mașina răsturnată pe partea dreaptă, cu partea din față grav avariată. Lângă ea au rămas celelalte două vehicule implicate în accident, și ele cu mai multe elemente deteriorate.

Deocamdată, poliția nu a stabilit ce a făcut ca șoferul de 39 de ani să ajungă în cele două mașini staționate. Oamenii legii verifică toate circumstanțele și urmează să stabilească exact cum s-a produs impactul.


Deși imaginile arată cât de puternică a fost lovitura, accidentul nu s-a soldat cu persoane rănite.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza producerii accidentului și toate circumstanțele în care s-a produs acesta.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.

80 de pachețele cu droguri au fost ridicate de polițiști după ce doi minori de 16 și 17 ani din raionul Strășeni au fost prinși în timp ce ar fi încercat să le ascundă în mai multe locuri din Chișinău.

Publicat

Cei doi ar fi fost implicați în distribuirea drogurilor și ar fi acționat în calitate de curieri. Polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana i-au prins în flagrant, în timp ce plasau substanțele în ascunzișuri.

La unul dintre minori au fost găsite 57 de pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și două cântare de mici dimensiuni. După informațiile obținute în timpul operațiunii, oamenii legii au verificat și alte ascunzișuri, de unde au mai ridicat 23 de pachețele.


În total, au fost găsite 80 de pachețele cu substanțe narcotice.

Cei doi minori au ajuns în arest preventiv. Instanța a decis să-i plaseze după demersul procurorilor, pentru următoarele 30 de zile.

Dacă vor fi găsiți vinovați, minorii riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A încercat să fugă și a căzut: Un motociclist, urmărit ca în filme de polițiști în sectorul Rîșcani.

Urmărire ca în filme, în sectorul Rîșcani al capitalei. Un motociclist de 29 de ani a încercat să scape de polițiști, după ce aceștia i-au cerut să oprească. Bărbatul a pierdut însă controlul asupra motocicletei și s-a prăbușit pe asfalt.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 15 septembrie, în jurul orei 18:00. Polițiștii au observat motociclistul care se deplasa haotic pe străzi și i-au făcut semn să tragă pe dreapta. Acesta a ignorat însă semnalele luminoase și sonore și a încercat să de-a bir cu fugiții.

Oamenii legii au pornit după el, iar în timpul urmăririi motociclistul buclucaș ar fi pierdut controlul și a căzut. Ulterior, tânărul a fost dus la spital pentru investigații.

Verificările au arătat că bărbatul nu are permis de conducere pentru categoria corespunzătoare mijlocului de transport.


Mai mult, nu este pentru prima dată când ajunge în atenția poliției pentru astfel de încălcări. Recent, acesta a fost documentat în alte două cazuri, pentru conducerea unui vehicul cu o categorie de permis necorespunzătoare, dar și pentru alte abateri de la regulile de circulație.

Motocicleta a fost ridicată și dusă la parcarea specială, iar polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

topul săptămânii