Moldova
/VIDEO/ O mașină a luat foc, în parcarea unui magazin. Șoferul și-a găsi mașina distrusă
Și-a lăsat mașina în parcarea unui centru comercial, iar când s-a întors, a găsit-o înconjurată de pompieri. Asta i s-a întâmplat unui locuitor din stânga Nistrului, în seara de 18 noiembrie, în jurul orei 20.00.
Incendiul a izbucnit pe una din străzile orașului Tiraspol. Potrivit paznicului magazinului, focul ar fi pornit de la farul drept al automobilului. Imediat, bărbatul ar fi luat stingătorul pentru a domoli flăcările iar când a văzut că nu-i reușește a chemat în ajutor pompierii. În câteva minute, aceștia au stins focul. În urma incendiului flăcările au distrus secțiunea motorului.
Proprietarul automobilului, în vârstă de 21 de ani, a aflat despre incendiu când a ieșit din magazin.
Cauza și circumstanțele celor întâmplate urmează a fi stabilite de specialiști.
Moldova
Din polițiști în… inculpați: Doi ofițeri de investigație, condamnați pentru trafic de influență.
Doi ofițeri de investigații au fost condamnați pentru trafic de influență. Aceștia vor achita amendă în valoare de câte 150 de mii de lei și vor fi privați de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 5 ani.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, cei doi inculpați, care activau în calitate de ofițeri de investigații în cadrul Direcției de Poliției a municipiului Chișinău. Aceștia ar fi cerut 20 de mii de lei de la un cetățean vizat într-o cauză penală pentru șantaj.
În schimbul banilor, inculpații ar fi spus că pot influența un coleg care gestiona cauza penală respectivă, să nu fie atras la răspundere penală și să fie menținut în calitate de martor.
Banii au fost transmiși sub controlul organului de urmărire penală și al ofițerilor SPIA. Pe parcursul examinării cauzei, inculpații au pledat nevinovați.
Moldova
Bărbat spulberat de o mașină: Victima traversa regulamentar strada la o trecere pentru pietoni.
A ajuns din stradă direct pe patul de spital. Un bărbat a fost rănit și transportat la Institutul de Medicină Urgentă, după ce a fost spulberat de o mașină. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 22 septembrie, pe strada Miorița din cartierul Telecentru al capitalei.

Potrivit datelor preliminare oferite de poliție, la volanul mașinii se afla un șofer de 49 de ani. Acesta ar fi observat în ultimul moment bărbatul, care traversa strada la o trecere pentru pietoni nedirijată. În consecință, victima a fost izbită în plin și aruncată la câțiva metri distanță.
Mai mulți trecători au sărit în ajutorul pietonului și au alertat serviciile specializate. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru investigații medicale, iar oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Moldova
/VIDEO/ Depășire periculoasă pe traseu: Un șofer a pus în pericol viețile mai multor participanți la trafic.
Scene de groază surprinse pe traseul Cantemir–Cahul. Un șofer imprudent s-a aventurat într-o depășire periculoasă care ar fi putut provoca o tragedie. Totul s-a întâmplat pe 18 septembrie, iar imaginile, surprinse de o cameră de bord, au ajuns abia acum pe rețelele de socializare, stârnind un val de reacții.

În secvența video se vede cum conducătorul auto încearcă să depășească un microbuz, ignorând linia continuă și regulile elementare de circulație. În acel moment, pe contrasens se apropia un alt automobil, care circula regulamentar. Din fericire, coliziunea frontală a fost evitată în ultima clipă. Pentru a nu se izbi violent de mașina care venea din față, șoferul aventurier a tras brusc de volan, a părăsit carosabilul și a ajuns cu vehiculul pe acostament.
Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale, iar internauții cer sancțiuni dure pentru asemenea șoferi. Mulți dintre ei au comentat că astfel de comportamente nu ar trebui tolerate în trafic și au cerut autorităților să ia măsuri.
Inspectoratul Național de Securitate Publică urmează să se autosesizeze și să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul. Oamenii legii reamintesc că depășirea pe linia continuă și în zonele cu vizibilitate redusă reprezintă una dintre cele mai grave abateri de la regulile de circulație, care poate duce la tragedii.
Poliția îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație și să evite manevrele riscante, amintind că o clipă de neatenție sau o decizie pripită poate curma vieți.
-
Moldova4 zile în urmă
Caz neobișnuit și periculos: Un șarpe cu clopoței, descoperit într-o mașină adusă din SUA în Moldova.
-
Moldova6 zile în urmă
Impact devastator, la Sîngerei: Doi oameni, în stare gravă, după ce au intrat cu mașina într-un tir.
-
Moldovao zi în urmă
Viață curmată la 16 ani: Un băiat a decedat, după ce a intrat cu ATV-ul într-o mașină, la Rezina.
-
Moldova6 zile în urmă
Omor în nordul țării: Un bărbat din raionul Soroca ar fi fost ucis cu sânge rece de doi tineri.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Luați cu asalt de mascați: 200 de mii de țigări de contrabandă au fost descoperite, la Briceni și Edineț.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Pasager „cu mâna lungă”: Un bărbat, reținut pentru comiterea unei serii de pungășii în troleibuzele din Chișinău.
-
Moldova22 de ore în urmă
Bărbat spulberat de o mașină: Victima traversa regulamentar strada la o trecere pentru pietoni.
-
Moldovao zi în urmă
/VIDEO/ Depășire periculoasă pe traseu: Un șofer a pus în pericol viețile mai multor participanți la trafic.