Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Locatarii unui bloc din Capitală sunt revoltați după ce s-au pomenit cu două găuri în perete

Locatarii unui bloc din sectorul Centru s-au pomenit peste noapte cu două găuri în peretele clădirii. Oamenii îl acuză pe agentul economic ce administrează spaţiul de la parter că nu are autorizaţiile necesare pentru aceste lucrări şi s-au adresat la poliţie.

Publicat

„E o catastrofă şi nu înţeleg de ce unii îşi permit să facă aşa ceva. Cu ei trebuie să fie luate măsuri drastice.”

La primele două etaje ale blocului de pe strada Lev Tolstoi sunt spaţii comerciale. O parte aparţin unei companii care a început lucrări de construcţie şi recent au făcut două găuri în peretele frontal fără a avea acordul asociaţiei locatarilor.

„Eu fac reparaţie într-un apartament de aici. Am venit şi am văzut ce dezordine e aici. Ştiţi, oamenilor cărora li se permite să facă ce vor o dată, continuă să o facă de câte ori au nevoie. Anterior am mai avut probleme cu acest agent economic.”


„Fiecare dă vina pe celălalt. Chemaţi Pretura, Pretura spune să chemăm Agenţia de Protecţie în Construcţii. Nimeni nu vrea să facă nimic. „

„Trebuie să fie un proiect legal, aprobat de organele competente. În cazul acesta, eu văd că el nu este, el lipseşte, aşa că eu sunt împotriva deteriorarea aceasta. „

Oamenii s-au adresat după ajutor şi la pretură şi la Agenţia pentru Supraveghere Tehnică, dar fără rezultat.


„A fost o solicitare din partea proprietarului care deţine aceaste încăpere că are nevoie să construiască două uşi de rezervă pentru evacuare în caz de incendiu. Respectiv, noi ca ACC nu am dat permisiunea”, a spus Cristina Cernobrociuc, preşedintele Asociaţiei de Locatari.

La faţa locului a venit un inspector de la Agenţia pentru Supraveghere Tehnică, dar a refuzat să ne ofere vreun interviu. Funcţionari din cadrul instituţiei au spus că vor veni cu o reacţie peste câteva zile. Alexandru Harin, reprezentantul celui care administrează spaţiul comercial, ne-a spus la telefon că lucrările sunt legale şi le va arăta şi locatarilor din bloc toate actele şi autorizaţiile pe care le are.

publika.md


Moldova

S-au trezit cu mașinile sparte: O serie de jafuri nocturne s-a produs în satul Elizaveta.

O serie de jafuri a avut loc în noaptea de 20 august în satul Elizaveta din municipiul Bălți. Potrivit declarațiilor victimelor și imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, hoții ar fi spart mai multe automobile folosind o șurubelniță. Mai mult, aceștia ar fi acționat cu rapiditate și fără teamă de a fi prinși.

Publicat

Într-unul dintre cazuri, făptașii ar fi spart geamul unei mașini și ar fi furat din interior o geantă cu documente și bani. În total, în doar câteva ore, au fost raportate cel puțin trei incidente similare.

Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, Lilia Harea, a confirmat că un asemenea caz este înregistrat.

Între timp, oamenii legii desfășoară acțiuni de investigație pentru identificarea și reținerea suspecților. Totodată, poliția recomandă proprietarilor de vehicule să evite lăsarea obiectelor de valoare la vedere și să parcheze, pe cât posibil, în locuri bine iluminate.


Citește mai departe

Moldova

A murit de mâna „prietenilor”: Doi bărbați, condamnați pentru un omor cu deosebită cruzime, la Rîșcani.

Doi bărbați de 36 și 42 de ani au fost condamnați la ani grei de închisoare, după ce au fost găsiți vinovați de comiterea unui omor cu deosebită cruzime. Sentința a fost pronunțată de către Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani.

Publicat

Potrivit procurorilor, crima a avut loc în octombrie 2024, într-o comună din raionul Rîșcani. Cei doi inculpați ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, iar la un moment dat între ei ar fi izbucnit un conflict. În cele din urmă situația a degenerat, iar cei doi ar fi început să lovească victima cu pumnii și picioarele, atât în locuință, cât și în curte.

Ulterior, bărbatul ar fi fost sugrumat și strangulat cu un laț, decesul survenind pe loc.

Dar grozăvia nu s-a oprit aici. Unul dintre atacatori a fost recunoscut vinovat și de profanarea cadavrului, după ce ar fi încercat să ascundă urmele crimei, incendiind trupul neînsuflețit al victimei.


Prin hotărârea instanței, cei doi au primit pedepse de 19 și, respectiv, 20 de ani de detenție. Procuratura precizează că ambii inculpați nu se află la prima abatere. Totodată, aceștia și-au recunoscut doar parțial vina.

De menționat că, procurorii consideră pedeapsa prea blândă și au anunțat că vor contesta sentința la Curtea de Apel.


Citește mai departe

Moldova

Valul de accidente continuă: O femeie, rănită într-o coliziune violentă, la Fălești.

Valul de accidente rutiere pe drumurile din țară continuă. O femeie de 36 de ani a ajuns pe patul de spital, după ce automobilul în care se afla, a fost lovit frontal de un microbuz. Coliziunea s-a produs în seara zilei de 18 august, în apropierea satului Mărăndeni din raionul Fălești.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, microbuzul era condus de un tânăr de 19 ani. Acesta ar fi încercat să efectueze o manevră de întoarcere, însă nu s-a asigurat corespunzător. În acel moment, vehiculul său a izbit violent o mașină condusă regulamentar de un bărbat de 37 de ani. În mașina acestuia se afla și soția sa de 36 de ani, care a avut cel mai mult de suferit.

Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la Spitalul Municipal Bălți, unde primește îngrijiri de specialitate. De asemenea, și conducătorul automobilului a avut nevoie de ajutor medical la fața locului, dar nu a necesitat spitalizare.

Atât tânărul de 19 ani, cât și șoferul celuilalt vehicul au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele arătând că niciunul nu consumase alcool înainte de a urca la volan.


Polițiștii din Fălești continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și urmează să stabilească gradul de vinovăție al fiecărui participant la trafic.


Citește mai departe

topul săptămânii