Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Prinși la pescuit în zona de frontieră. Doi bărbați s-au ales cu procese verbale

Patrula Sectorului Poliției de Frontieră Cahul au întocmit proces verbal pe numele a doi conaționali, privind încălcarea regimului zonei de frontieră. Aceștea au fost reținuți în proximitatea localității Crihana Veche, având asupra lor două plase din monofilament de 50 metri fiecare și o geantă cu pește.

Publicat

Polițiștii de frontieră aflați în misiune de serviciu pe sectorul de responsabilitate au observat două persoane ce se deplasau spre interiorul țării având în posesie, plasă specială pentru pescuit ilegal și pește de diferite specii, aproximativ 51 de bucăți. Respectiv, despre cele depistate au fost informați reprezentanții Inspectoratului Ecologic de Stat.

Din primele cercetări, persoanele au fost identificate fiind locuitori ai satului Crihana Veche în vârstă de 32 și respectiv 29 de ani. Audiați, cei doi au recunoscut faptul că nu au ținut cont de prevederile legale, comunicând că acțiunea desfășurată nu avea scop comercial.

Ulterior, moldovenii au fost aduși la sediul Subdiviziunii unde li s-au întocmit proces verbal pentru încălcarea regimului zonei de frontieră conform art. 332 al.(1) al CC al RM.


 


Moldova

Și-ar fi snopit iubita în bătăi: Un cetățean străin, reținut pe urme fierbinți de poliția din Hîncești

Și-ar fi snopit iubita în bătăi după care a fugit de la fața locului. Un cetățean străin în vârstă de 28 de ani a fost reținut de polițiștii din Hîncești, fiind bănuit de violență în familie.

Publicat

Potrivit forțelor de ordine, totul s-ar fi întâmplat în satul Buțeni, acolo unde victima și suspectul locuiau împreună.

Cei doi s-ar fi luat ceartă, iar tânărul ar fi lovit-o de mai multe ori pe concubina sa, cauzându-i leziuni. Când și-a dat seama ce a făcut, el a urcat în mașină și a fugit de la locul faptei.

Victima însă s-a adresat la poliție, iar după o serie de măsuri speciale, bănuitul a fost localizat și reținut.


În prezent, el se află în arest preventiv pe un termen de 20 de zile, iar în privința acestuia a fost pornită o cauză penală pentru violență în familie.


Citește mai departe

Moldova

La 16 ani, membru al unei rețele de trafic de droguri. Polițiștii au găsit la el narcotice de 1.000.000 de lei

Un adolescent de 16 ani din nordul Republicii Moldova a fost reținut în Chișinău pentru trafic de droguri.

Publicat

Acesta a fost prins în flagrant cu un 1 kg de hașiș, pregătit pentru distribuție. Potrivit autorităților, minorul opera în cadrul unei rețele de trafic de droguri care plasa substanțe interzise în ascunzișuri pentru distribuție ulterioară.

Rolul lui era de a distribui narcotice în cantități angro, care ulterior erau preluate de alți curieri care le vindeau cu amănuntul. Mai exact, odată la 10 zile minorul venea la Chișinău pentru a prelua narcoticele de la mai-marii grupului, pe care le distribuia ulterior în diverse regiuni ale țării. Oamenii legii au percheziționat apartamentul închiriat de către băiat la indicația liderului grupului, iar acolo au depistat un adevărat arsenal de substanțe interzise, inclusiv marijuana și droguri sintetice, cum ar fi PVP și mefedronă.

De asemenea, au fost ridicate și echipamente de cântărire, dar și pachete pentru depozitare.


Potrivit estimărilor, valoarea totală a drogurilor pe piața neagră este de peste 1.000.000 de lei. După reținere, minorul a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile în timp ce investigațiile continuă pentru identificarea altor membri ai grupului infracțional.

 


Citește mai departe

Moldova

„-Ai băut azi? – Nu, ieri! ”. Un tânăr de 23 de ani a fost prins beat criță la ghidonul motocicletei

Transformat din motociclist în pieton. Un tânăr de 23 de ani nu va mai avea dreptul să ghideze calul său de fier după ce a fost prins beat criță.

Publicat

Oamenii legii au stopat motociclistul pe una din străzile satului Hagimus din raionul Căușeni, după ce l-au observat deplasându-se haotic. Întrebat dacă a consumat alcool, tânărul a răspuns că a băut cu o zi mai devreme.

Rezultatul testului a arătat o concentrație ce depășește de 8 ori norma maximă admisă de lege. Prin urmare, la fața locului a intervenit și serviciul de evacuare, iar motocicleta tânărului a fost dusă la o parcare specială.

Totodată, pe numele său a fost pornit dosar pentru condusul unității de transport în stare de ebrietate avansată, iar dacă va fi găsit vinovat, îi va fi anulat permisul de conducere.


 


Citește mai departe

topul săptămânii