Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Moldoveni cu documente false, prinși în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunse asupra a doi cetăţeni moldoveni, cinci cărţi de identitate false care urmau a fi folosite în Germania.

Publicat

În data de 06 noiembrie a.c, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, ca pasageri în două autoturisme cu destinaţia Germania, S.I., cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 25 de ani şi C.T., cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 36 de ani.

La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate, colegii noștri au descoperit asupra celor doi bărbaţi, ascunse și nedeclarate, cinci cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentele în cauză sunt false.


Cu privire la cele constatate, bărbaţii au declarat că documentele de identitate au fost procurate de la un conațional, plătind suma de 200 de euro pentru fiecare și urmau să fie folosite pe teritoriul Germaniei, pentru ocuparea mai facilă a unor locuri de muncă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Moldova

/VIDEO/ Pasager „cu mâna lungă”: Un bărbat, reținut pentru comiterea unei serii de pungășii în troleibuzele din Chișinău.

Pasager „cu mâna lungă”. Un bărbat de 61 de ani din capitală a fost încătușat de ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție Centru, fiind suspectat de comiterea mai multor pungășii în transportul public.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, acesta își desfășura activitatea infracțională preponderent în troleibuzele de pe rutele nr. 22 și nr. 8. Profitând de aglomerația creată la urcarea și coborârea pasagerilor, individul sustrăgea portmoneele victimelor – în special femei cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani.

Doar pe parcursul verii, pe numele suspectului au fost pornite șase cauze penale – cinci la Inspectoratul de Poliție Centru și una la Buiucani – toate pentru pungășie. Conform estimărilor, prejudiciul total cauzat victimelor se ridică la aproximativ 23.000 de lei.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o amendă de până la 42.500 de lei, până la 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau chiar până la doi ani de închisoare.


Poliția reamintește cetățenilor să fie vigilenți atunci când circulă cu transportul public, întrucât hoții profită adesea de aglomerație pentru a acționa.


Citește mai departe

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Poliția cere ajutorul oamenilor: O femeie de 84 de ani din Ialoveni a dispărut fără urmă.

Poliția din Ialoveni este în alertă și solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea unei femei de 84 de ani, care a plecat de la domiciliu în după-amiaza zilei de 13 septembrie și nu s-a mai întors. De atunci, locul aflării ei rămâne necunoscut.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, femeia are 1,60 m înălțime, ochi căprui și o constituție corporală medie. Se deplasează cu ajutorul a două bastoane. În momentul dispariției, purta o fustă de culoare gri închis, o geacă gri și o basma verde.

Polițiștii fac apel către toți cei care ar putea deține informații despre locul unde s-ar afla femeia. În cazul în care ați recunoscut persoana din imagini sau cunoașteți locul unde s-ar putea afla, sunteți îndemnați să contactați de urgență numerele de telefon 68 244 443 sau 112. Orice detaliu, poate fi esențial pentru identificarea persoanei dispărute.


Citește mai departe

Moldova

Omor în nordul țării: Un bărbat din raionul Soroca ar fi fost ucis cu sânge rece de doi tineri.

Crimă cutremurătoare în raionul Soroca. Un bărbat de 37 de ani, originar din satul Zastînca, a fost găsit decedat într-o pădure din apropierea localității Ocolina. Poliția anunță că victima ar fi fost agresată de doi tineri, în vârstă de 20 și 21 de ani, din satul Ocolina, după ce între aceștia ar fi izbucnit un conflict, pe fondul consumului de alcool.

Publicat

Potrivit presei locale, corpul victimei ar fi fost găsit, acoperit cu frunze, în încercarea de a ascunde urmele crimei. De asemenea, sursele citate scriu că soția victimei a alertat poliția după ce acesta a mers în ospeție la niște cunoscuți și nu s-a mai întors acasă. Ancheta ar fi dus la găsirea unei haine a bărbatului în apropierea locuinței unuia dintre cei implicați. De menționat că, aceste detalii nu au fost confirmate oficial de autorități.

Oamenii legii anunță că suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal pentru omor intenționat. Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

topul săptămânii