Rețele de socializare

Moldova

Au făcut curățenie la morgă. Alți șoferi prinși băuți la volan, reeducați prin programul „Drink and Drive”

Astăzi, alți șapte conducători auto din raionul Hâncești au muncit cinci ore la morga din Capitală. Aceștia au participat la autopsii şi au spălat cadavrele şi locurile de păstrare ale acestora.

Publicat

În următoarea săptămână, ei vor merge şi în spitale, pentru a acorda asistenţă victimelor accidentelor rutiere.

Acest bărbat a rămas fără permis acum doi ani, după ce toată seara a consumat alcool, iar a doua zi dimineața s-a urcat la volan.

”A venit o sărmană băbuță ca să-i duc niște grăunțe, ca să facă păsat la păsări și eu i-am zis că nu se poate că am băut aseară, dar ea mi-a zis că hai te rog, mă rog și eu m-am înmuiat și m-am dus”.


Bărbatul spune că regretă cele întâmplate și, după experiența trăită în cadrul programului „Drink and Drive”, nu va mai urca niciodată băut la volan.

”Chiar dacă voi bea și a trebui de ieșit, nu ies. O să respect legea, acele 24 de ore care o să trebuiască ca să nu beau, după aceea se poate de ieșit. Altfel, eu n-am cu ce mă hrăni, că eu cu tractorașul mă mai duc, mai fac câte un serviciu, cotă n-am și de nevoie eu cu dânsul mă hrănesc, dar acum mă duc cu ziua și lucrez”.

Acestui bărbat i-a fost suspendat permisul acum doi ani, după ce a urcat beat la volan şi a provocat un accident. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, dar experiența trăită în acel moment l-a făcut să înțeleagă că nu va mai conduce în stare de ebrietate. Bărbatul spune că ar fi bine ca asemenea programe să fie organizate înainte de a le oferi oamenilor permisul de conducere.


”Ar fi de dorit înainte să vină, să vadă aici și apoi să urce la volan. După asta e târziu care or să vină aici să vadă. Pentru mine asta e o învățătură, care nu trebuia să fie, dar…”

Pe întreaga durată a programului, șoferii sunt ghidați de consilierii de probațiune. Programul costă patru mii de lei, bani achitaţi de conducătorii auto care doresc să-și recupereze permisul. Acesta prevede 12 sesiuni, câte una pe săptămână.

”Trei sunt individuale, iar restul sunt în grup. Acolo discutăm despre consecințele alcoolului asupra persoanei, asupra condusului automobilului în stare de ebrietate. Țelul principal este de a separa consumul de alcool și condusul. Adică, dacă consumăm nu conducem, conducem înseamnă că nu consumăm”, a spus consilierul de probațiune, Hâncești, Tudor Catană.


Noul model de reabilitare a şoferilor prinşi băuţi la volan este parte a pachetului de legi anti – alcool, aprobat anul trecut de Guvernul Filip.

Potrivit documentului, cei care urcă la volan în stare de ebrietate rămân fără permise de conducere până la pronunțarea hotărârii judecătorești. Aceştia îşi pot recupera permisul, după ce frecventează programul. Datele Inspectoratului Național de Probațiune arată că, până în prezent, peste o sută de șoferi au trecut deja programul „Drink and Drive”.


publika.md

Moldova

Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.

O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.

Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.


Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.

În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.

Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.

Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.

Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.


Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.

Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.

Publicat

Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.

La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.

În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.


Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.


Citește mai departe

topul săptămânii