Rețele de socializare

Moldova

Un tânăr se zbate între viață și moarte, după ce a fost înjunghiat într-un bar, la Ceadîr-Lunga

Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital, după ce noaptea trecută a fost înjunghiat într-un bar din orașul Ceadîr-Lunga. Atacatorul a fugit de la fața locului, iar acum este căutat de oamenii legii.

Publicat

Solicitată telefonic, Mariana Bețivu, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției a declarat pentru Deschide.MD că victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 25 de ani, originar din localitatea Cazaclia.

„Noaptea trecută, în timp ce se afla într-un bar din proximitatea parcului din orașul Ceadîr-Lunga, din motive încă necunoscute de anchetă, a fost atacat cu un cuțit de către un alt client al localului. Bărbatul i-a aplicat trei lovituri de cuțit în partea stângă a cutii toracice, după care a fugit de la fața locului într-o direcție necunoscută. Victima a fost transportată de urgență la spital, în stare gravă, unde se află sub supravegherea medicilor”, ne-a spus Bețivu.

Reprezentantul IGP a ținut să menționeze că polițiștii au stabilit identitatea atacatorului, iar în prezent se întreprind toate măsurile de rigoare pentru a stabili locul aflării acestuia. Individul urmează să fie reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost intentat un proces penal pentru tentativă de omor.


deschide.md


Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii