Moldova
PRODUSE COSMETICE ȘI DE PARFUMERIE, DE PESTE 80 MII LEI, ASCUNSE ÎN TAVANUL UNUI VAGON AL TRENULUI ODESSA-CHIȘINĂU (VIDEO)
Parfumuri, produse cosmetice și de îngrijire personală, estimate la peste 80.000 lei, au fost depistate de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal într-un compartiment al trenului de pe ruta Odessa-Chișinău. Bunurile erau disimulate în tavanul cabinei unui însoțitor de tren. Ulterior, acesta le-a declarat vameșilor că bunurile îi aparțin uneia dintre pasagere.
Bunurile au fost reținute în vederea confiscării, iar cele două persoane riscă achitarea unor amenzi în cuantum de până la 4 500 lei fiecare.
Toate produsele aveau marcajele unor branduri renumite, motiv pentru care cazul urmează a fi cercetat și prin prisma stabilirii unor eventuale încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală.
Moldova
/VIDEO/ Rețea de migrație dată peste cap: 11 persoane sunt bănuite că ar fi ajutat 400 de ucraineni să ajungă ilegal în UE.
O rețea bine organizată, suspectată că ar fi facilitat migrația ilegală a circa 400 de cetățeni ucraineni, a fost destructurată după aproape un an de investigații. În urma operațiunii, oamenii legii au reținut 11 persoane, bănuite că ar fi obținut sume impresionante de bani din această activitate.
Potrivit Poliției de Frontieră, operațiunea a fost desfășurată de angajații Direcției investigare criminalitate transfrontalieră și ai Direcției urmărire penală din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în comun cu procurorii PCCOCS.
În cadrul măsurilor speciale de investigații, oamenii legii au efectuat 30 de percheziții, cu suportul mascaților Direcției acțiuni speciale la frontieră. În urma descinderilor, au fost reținute 11 persoane, suspectate că ar fi organizat intrarea ilegală în Republica Moldova a sute de cetățeni ai Ucrainei.
Anchetatorii spun că membrii grupării ar fi perceput sume cuprinse între 6.000 și 10.000 de dolari pentru fiecare persoană, facilitând traversarea ilegală a frontierei, inclusiv pe segmentul „verde” și prin regiunea din stânga Nistrului. Astfel, schema ar fi generat venituri de milioane.
Potrivit probelor acumulate, activitatea grupării era bine pusă la punct și se desfășura în mai multe etape. Inițial, cetățenilor ucraineni li se organiza cazarea în municipiile Chișinău și Cahul, iar ulterior li se programa vizita la Inspectoratul General pentru Migrație. Suspecții îi instruiau pe migranți să declare că nu sunt victime ale migrației ilegale, pentru a facilita obținerea rapidă a documentelor necesare șederii pe teritoriul Republicii Moldova.
După perfectarea actelor, cetățenii erau transportați în zona de sud a țării, unde alți membri ai rețelei îi preluau și îi duceau peste frontiera de stat, folosind mijloace de transport în regim de taxi. Destinația finală ar fi fost state din Uniunea Europeană.
În timpul perchezițiilor, polițiștii de frontieră au ridicat mai multe mijloace de transport folosite în activitatea infracțională, dispozitive electronice care ar conține informații importante pentru anchetă, arme și muniții deținute ilegal, dar și sume de bani care ar proveni din activitatea ilegală.
Suspecții au vârste cuprinse între 27 și 56 de ani și sunt originari din raioanele Cahul, Anenii Noi și din orașul Vulcănești. Urmărirea penală continuă.
Moldova
Trei persoane, la spital: Un microbuz s-a izbit într-un pilon, la Peresecina.
Trei persoane au fost rănite și transportate la spital, în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de 26 martie, pe traseul Chișinău–Orhei–Bălți, în localitatea Peresecina.
Potrivit informațiilor preliminare, apelul la Serviciul Unic de Urgență 112 a fost recepționat în jurul orei 06:15, fiind anunțat un accident rutier soldat cu persoane traumatizate. La fața locului au intervenit polițiștii și medicii pentru acordarea primului ajutor.
Oamenii legii au stabilit că, aproximativ la ora 06:10, un bărbat de 38 de ani, aflat la volanul unui microbuz, se deplasa pe traseul menționat, în direcția municipiului Chișinău. Ajuns într-o curbă, șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pierzând controlul asupra vehiculului. În consecință, microbuzul a părăsit partea carosabilă și s-a tamponat frontal într-un pilon din beton armat destinat iluminatului stradal.
În urma impactului, trei pasageri, cu vârstele de 19, 30 și 40 de ani, au suferit diverse traumatisme. Aceștia au fost preluați de echipajele medicale și transportați la Spitalul Raional Orhei, pentru acordarea îngrijirilor necesare.
Șoferul a fost supus testării alcoolscopice cu aparatul „Drager”, rezultatul indicând că acesta nu consumase alcool înainte de a urca la volan.
Pe caz a fost inițiat un proces de documentare, iar polițiștii urmează să stabilească toate detaliile producerii accidentului.

Moldova
/AUDIO/ Trafic de influență în domeniul transportului: Zece persoane au fost reținute și zeci de percheziții CNA.
Zece persoane au fost reținute într-un dosar amplu de corupție, care vizează o schemă de trafic și cumpărare de influență în domeniul transportului.
Acțiunile sunt desfășurate de ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii din Bălți, în cadrul a 20 de cauze penale inițiate pe astfel de fapte.
Potrivit anchetatorilor, este documentată o schemă prin care ar fi fost colectate sume de bani de la transportatori care operează curse naționale și internaționale.
Banii ar fi fost pretinși sub pretextul transmiterii către persoane publice, în schimbul oferirii de așa zisei protecție și evitării controalelor riguroase.
Conform datelor preliminare, în centrul schemei s-ar afla proprietarul unei rețele de transport, care ar fi invocat influența asupra unor funcționari publici.
În schimbul banilor, acesta ar fi promis că va determina funcționarii să nu-și îndeplinească corespunzător atribuțiile de serviciu, tolerând încălcările sau evitând sancționarea transportatorilor.
La această etapă, 10 persoane au fost reținute și escortate la sediul CNA pentru audieri, urmând să li se atribuie statutul procesual de bănuit.
Totodată, oamenii legii desfășoară zeci de percheziții în nordul și centrul țării, inclusiv la domiciliile, în automobilele și în oficiile persoanelor vizate.
În urma descinderilor, au fost ridicate mijloace bănești în diferite valute, în sumă totală ce depășește echivalentul a 120 de mii de euro.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și atragerea acestora la răspundere penală.
Autoritățile reamintesc că toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei decizii definitive de către instanța de judecată.





-
Moldova7 zile în urmăAlcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.
-
Moldova3 zile în urmăMoldovean ucis în Italia: Bărbatul a fost bătut mortal, în urma unui conflict. Suspectul, cetățean român, a fost reținut.
-
Moldova3 zile în urmă11 răniți în două accidente rutiere: În una dintre coliziuni a fost implicat și un șofer în stare de ebrietate.
-
Moldova21 de ore în urmă/VIDEO/Peste 650 de permise auto, anulate: Candidații au fost surprinși încercând să fraudeze examenul teoretic.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Ar fi adus cocaină prin contrabandă: Un lider străin și doi complici din Chișinău, prinși în flagrant.
-
Moldova3 zile în urmăAccident teribil la Soroca: Un șofer a murit pe loc, iar o femeie a ajuns în stare gravă la spital.
