Rețele de socializare

Moldova

Vindea combustibil la o stație PECO pe care și-a deschis-o ilegal. Un agent economic riscă să-și piardă afacerea, dar și libertatea

Vindea combustibil la o stație PECO pe care și-a deschis-o ilegal.

Publicat

Un agent economic din municipiul Chișinău, specializat în domeniul transportului rutier de mărfuri cât și a serviciilor  de expediere, a fost documentat de poliție fiind suspectat de comercializarea ilicită a produselor petroliere de o la stație peco improvizată.

În urma investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției Investigare Fraude Economice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu angajații   Serviciului Fiscal de Stat  și cei ai Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței, s-a stabilit că,  un grup de persoane fizice și juridice,  camuflând activitatea ilegală,  sub pretextul procurării produselor petroliere pentru activitatea comercială, realizează contra numerar, diferitor persoane fizice la un preț mult mai mic în comparație cu prețurile de la stațiile Peco licențiate, în acest mod mărind cheltuielile întreprinderii cu scopul eschivării de la achitarea impozitelor și obținerii ilicite a mijloacelor bănești în numerar.

Astfel, la data de 23 octombrie curent, ofițerii de investigație  în comun cu angajații Serviciului Fiscal de Stat  și cei ai Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței, au efectuat mai multe razii în scopul contracarării cât și descoperirii infracțiunilor sau contravențiilor în domeniul petrolier, în cadrul cărora au fost acumulate probe pe marginea faptelor enumerate mai sus.


În prezent, poliția efectuează acțiuni de constatare în scopul identificării tuturor persoanelor implicate în comiterea acțiunilor ilegale, fapt ce o să permită individualizarea faptelor încadrate conform codului contravențional sau penal.


Moldova

Doi inspectori vamali, cercetați de CNA pentru mită: Ar fi pretins sistematic între 100 și 500 de euro pentru vămuirea mărfurilor

Doi inspectori vamali din cadrul Postului Cahul-Oancea al Biroului Vamal Sud au fost denunțați la CNA pentru pretinderea mijloacelor financiare ilicite în procesul de vămuire a mărfurilor de import și export.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, inspectorii ar fi pretins și primit sistematic de la transportatorii de pasageri și colete mijloace bănești între 100-500 de euro, suma variind în funcție de valoarea mărfurilor transportate. În cadrul acțiunilor de urmărire penala și a măsurilor speciale de investigații în cauza penală au fost documentate mai multe cazuri de pretindere, primire și transmitere, sub controlul CNA, a mijloacelor bănești, precum și a altor bunuri materiale.

Astăzi, ofițerii CNA au descins cu percheziții la Postul vamal Cahul-Oancea, la domiciliile și automobilele bănuiților, de unde au ridicat mai multe probe. Cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Cahul.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.


 


Citește mai departe

Moldova

Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil, în centrul capitalei: În vehiculul de rută erau circa 20 de pasageri

Un grav accident s-a produs în capitală. Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil. Totul a avut loc în jurul orei 14.00, la intersecția străzii București și Maria Cebotari.

Publicat

Potrivit reprezentantei RTEC, Felicia Rusu, accidentul rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 14:40. Troleibuzul circula pe ruta nr. 8 și în salonul troleibuzului erau circa 20 călători.

Nimeni dintre pasagerii troleibuzului nu a suferit.

Deocamdată nu se cunoaște nimic despre starea șoferului mașinii implicate în coliziune, dar în imagini poate fi observat și un echipaj medical cu ambulanța.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

O mașină s-a tamponat cu o autospecială, în sectorul Buiucani: O persoană a fost dusă la spital

Accident violent în sectorul Buiucani al capitalei. O mașină s-a tamponat cu o autospecială.

Publicat

Totul a avut loc pe strada 27 Martie, în jurul orei 13.09.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, la fața locului au fost direcționați de urgență polițiștii, medicii cu ambulanța, dar și un echipaj de descarcerare.

În prezent se cunoaște că pasagerul din automobil a fost preluat de medici și transportat la spital.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

topul săptămânii