Rețele de socializare

Moldova

Bunuri de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit bunuri de contrabandă, în valoare de aproximativ 4.300 lei, pe care un cetăţean moldovean încerca să le comercializeze pe piața neagră din România.

Publicat

În data de 13 martie a.c., în jurul orei 09.00, lucrători de poliţie judiciară din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, au organizat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.

Astfel, pe timpul misiunii, aceștia au identificat în trafic, în municipiul Iaşi, un autovehicul marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Republica Moldova, despre care dețineau informații că este folosit în activități de contrabandă.

Polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire a mijlocului de transport şi, ulterior, la legitimarea conducătorului auto. Acesta este cetăţeanul moldovean Igor B., în vârstă de 44 de ani.


La controlul efectuat asupra maşinii, lucrătorii noştri au observat în portbagaj și în habitaclul acestuia mai multe recipiente din plastic de capacități diferite ce conțineau un lichid de culoare galben-verzuie cu miros specific motorinei, pachete de țigări de diferite mărci cu timbru de acciză Republica Moldova, două sacoșe din plastic în care se aflau mai multe sticle cu băuturi spirtoase, precum si mai multe recipiente din plastic de 1litru, cu inscripția ”Alcool etilic din cereale 96,6o”, cu timbru fiscal Republica Moldova.

În vederea efectuării unui control amănunţit, mijlocul de transport şi persoana au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, ocazie cu care au fost descoperite 47 litri alcool, 125 litri lichid de culoare galben-verzui, cu miros specific motorinei și 140 tigarete de diferite mărci.

La cercetări, bărbatul a declarat că intenţiona să comercializeze bunurile către diverse persoane din municipiul Iaşi.


Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă, iar produsele, în valoare totală de 4.300 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, lichidul de culoare galbenă, cu miros specific motorinei urmează să fie expertizat și valorificat în condițiile legii, iar autoturismul marca Volkswagen, model Passat, în valoare de 6.975 lei a fost indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor.

POLITIADEFRONTIERA.RO


Moldova

Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, plasat în arest la domiciliu.

Bărbatul de 51 de ani, suspectat că ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, în urma căruia doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată în data de 25 iunie, de către magistrații din Sîngerei.

Publicat

La moment, șoferul, care ar fi adormit la volan și ar fi tamponat cei doi oameni ai legii, este cercetat penal pentru comiterea unui accident rutier soldat cu decesul a două persoane.

Potrivit canalului TVNord, suspectul de 51 de ani este profesor de muzică într-un sat din raionul Drochia. Vecinii îl descriu drept un șofer exemplar și o persoană calmă.

Bărbatul și-a recunoscut vina în accidentul din apropierea localității Grigorăuca, raionul Sângerei. Cu toate acestea, învinuitul a refuzat să ofere declarații presei.


Între timp, în data de 25 iunie polițistul Dragan Nicolae, de 25 de ani a fost înmormântat. Sute de oameni, printre care și colegi de breaslă l-au petrecut pe tânăr pe ultimul drum. Cel de-al doilea polițist, Chiriac Mihail, urmează să fie înmormântat în data de 26 iunie.

Accidentul groaznic s-a produs în după-amiaza zilei de 23 iunie, în satul Grigorăuca, raionul Sîngerei. Cei doi polițiști documentau o contravenție și se aflau pe acostament, lângă autospeciala de serviciu, cu girofarul pornit. În acel moment, un automobil condus de un bărbat de 51 de ani i-a lovit în plin și i-a proiectat în autospecială.
Cei doi agenți de patrulare au fost transportați de urgență la Spitalul Raional Sîngerei. Din păcate, rănile suferite au fost incompatibile cu viața, iar cei doi polițiști au murit pe masa de operație.


Citește mai departe

Moldova

Moldoveancă rănită în Italia: Femeia a fost tamponată pe trotuar de un taxi care se deplasa necontrolat.

O moldoveancă a fost grav rănită la Roma, Italia după ce un taxi scăpat de sub control a urcat pe trotuar și a lovit-o în plin. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 24 iunie, în jurul orei 08:30, într-o zonă intens circulată din centrul capitalei Italiei, în zona Pieței Barberini.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare apărute în presa italiană, taxiul era parcat în fața unei instituții bancare și ar fi fost lăsat fără frâna de mână acționată corespunzător. La un moment dat, vehiculul a început să se deplaseze singur, necontrolat, parcurgând aproximativ 50 de metri înainte de a se opri.

În traiectoria sa, taxiul a urcat pe trotuar și a lovit o femeie în vârstă de 53 de ani, originară din Republica Moldova. După impact, automobilul și-a continuat deplasarea și a avariat vitrina unui magazin din apropiere, provocând panică în rândul trecătorilor aflați în zonă.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale și forțe de ordine. Victima a primit primele îngrijiri la locul accidentului, după care a fost transportată în stare gravă la Spitalul Umberto din Roma. Medicii au preluat femeia în cod roșu, ceea ce indică existența unor traumatisme severe și un risc major pentru sănătatea acesteia.


Zona a fost securizată pentru efectuarea cercetărilor, iar polițiștii locali au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului. Oamenii legii urmează să verifice dacă vehiculul a fost asigurat corespunzător înainte de staționare și dacă au existat eventuale defecțiuni tehnice care ar fi putut contribui la producerea accidentului.



Citește mai departe

Moldova

Împușcătură accidentală la „Fulger”: Un angajat al brigăzii a fost rănit, după ce un coleg a tras un foc din arma din dotare.

Un angajat al Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” a fost rănit după ce un coleg a efectuat o împușcătură involuntară din arma din dotare. Incidentul a avut loc în seara de 24 iunie, chiar în incinta instituției.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, ofițerul de serviciu ar fi tras accidental un foc de armă, iar glonțul, după ce a ricoșat, a lovit un alt angajat în zona gambei. Totul s-ar fi produs în circumstanțe care, deocamdată, nu sunt pe deplin clare.

Victima a primit imediat îngrijiri medicale, iar medicii spun că viața și sănătatea acesteia nu sunt în pericol.

Reprezentanții instituției precizează că polițistul a cărui armă a fost implicată în incident are peste 20 de ani de experiență în mânuirea armelor de foc.


Cazul este examinat în cadrul unei anchete, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Potrivit oamenilor legii, a fost sesizată și Procuratura.


Citește mai departe

topul săptămânii