Moldova
/VIDEO/ Fermă transformată în laborator de droguri
Prelucrau cânepă la o fermă de animale, apoi o vindeau consumatorilor de droguri. Doi bărbați au ajuns pe mâna poliției, suspectați de trafic de marijuana. Polițiștii și procurorii de la PCCOCS au început să-i urmărească pe suspecți încă în luna septembrie. Oamenii legii au constatat că cei doi aveau mai multe terenuri agricole, în raioanele Anenii Noi și Criuleni, unde cultivau cânepa.
Apoi, aceștia prelucrau plantele într-un laborator improvizat într-o fermă de animale, iar ulterior, vindeau marijuana consumatorilor. În data de 21 octombrie, având informația că unul din membrii grupului intenționează să transporte o cantitate de droguri pentru comercializare, polițiștii și procurorii i-au reținut în flagrant pe cei doi bărbați, de vârstă de 44 și, respectiv 59 de ani. În cadrul perchezițiilor efectuate la ferma de animale, oamenii legii au depistat plante de cânepă uscate, pregătite pentru prelucrare, dar și mai multe pungi și saci cu marijuana. În total, au fost ridicate aproximativ 8 kg de plante narcotice.
În cadrul investigațiilor s-a constatat că suspecții vindeau 5 grame de droguri cu 150 de lei. Prin urmare, dacă ar fi reușit să vândă cele 8 kg de narcotice, suspecții ar fi obținut peste 240.000 de lei. Acum, ambii bărbați sunt reținuți pentru 72 de ore și riscă până la 7 ani de pușcărie. Cercetările continuă.
Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldovao zi în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora3 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova3 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova5 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova5 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Diaspora4 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova3 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Moldova3 zile în urmăAr fi lăsat o plită electrică conectată: Un bărbat din Ruseștii Noi a murit intoxicat cu produse de ardere.
