Rețele de socializare

Moldova

Acte false și țigări de contrabandă, depistate pe Aeroportul Internațional Chișinău

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Aeroport Internațional Chișinău au deconspirat în seara zilei de ieri, 21 octombrie curent, două ilegalități în care sunt documentați un cetățean al României care a avut intenția de a transporta produse de tutungerie, iar cel al Turciei deținea un permis de ședere neveridic.

Publicat

Cele 220 pachete cu țigări au fost depistate în bagajul de cală care aparținea unui cetățean român în vârstă de 54 de ani. Cercetările au fost întreprinse împreună cu angajații Serviciului Vamal, după ce bărbatul s-a prezentat la linia de control pentru autorizarea trecerii frontierei de stat. Acesta urma să ajungă în Marea Britanie cu ruta Chișinău – Londra.

Al doilea incident a fost semnalat pe sensul de intrare în Republica Moldova, unde un cetățean al Turciei nu și-a putut justifica scopul călătoriei fiind întocmit proces verbal privind neautorizarea trecerii. Ca urmare, în timpul controlului suplimentar în bagajul de mână a fost depistat un permis de ședere cu semne vădite de falsificare, care ar fi emis de către autoritățile belgiene.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările pe faptele expuse pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.


Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii