Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Cerea 15.000 € pentru o operație chirurgicală. Șef de secţie de la Institutul de Neurologie, reținut pentru luare de mită

Un şef de secţie din cadrul Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie din capitală a fost reţinut de ofiţerii DGT ,,Sud” a CNA şi procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă.

Publicat

Potrivit denunțătoarei, șeful secției neurochirurgie din cadrul Institutului de Neurologie si Neurochirurgie ar fi estorcat de la denunțătoare 15.000 lei pentru intervențiile chirurgicale efectuate mamei sale, precum si pentru a nu crea probleme la externarea acesteia și a crea condiții favorabile pentru cea de a treia intervenție care urmează a fi efectuata peste 4-6 luni.

In urma masurilor intreprinse în cadrul cauzei penale medicul a fost reținut în flagrant imediat după primirea banilor estorcați în suma de 15.000 lei.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 10 ani de închisoare, cu amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcții publice.


Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupție efectuează urmărirea penală.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii