Ediție TV
/VIDEO/ Tânăr aflat în căutare, reținut
Un tânăr de 30 de ani din Chișinău, aflat în căutare pentru jaf, a fost reținut după ce ar comis un furt. Acum, riscă să fie pedepsit pentru ambele infracțiuni. Polițiștii sectorului Buiucani au început să-l caute pe suspect după ce, la sfârșitul lunii august, un bărbat de 36 de ani din comuna Dumbrava, ar fi depus o plângere.
Victima ar fi chemat oamenii legii la el acasă și ar fi declarat că din locuință i-a dispărut o geantă în care se aflau mai multe telefoane mobile, acte, bani, bijuterii, dar și alte lucruri de preț, în valoare de aproape 19.000 de lei. Atunci, forțele de ordine au constatat că hoțul ar fi intrat în casă prin acces liber și ar fi furat geanta.
Recent, suspectul a fost identificat și reținut. Audiat, acesta și-ar fi recunoscut vina și ar fi declarat că a reușit deja să vândă o parte din bunuri și să cheltuie banii. Mai mult, în cadrul cercetărilor, s-a constatat că tânărul se afla deja în căutare, pentru un jaf comis anterior. Acum, suspectul este cercetat penal pentru furt și riscă până la patru ani de pușcărie.
Totodată, acesta va fi documentat și pentru jaful, de care este suspectat, infracțiune pentru care legea prevede până la șapte ani de detenție.
Ediție TV
Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români
A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.
Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.
Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.
Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.
Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”
Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.
Ediție TV
„Dreptate pentru Ana-Maria”. Zeci de oameni au ieșit în PMAN cerând autorităților să înăsprească pedepsele pentru violența asupra femeilor
Zeci de oameni au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale, cerând autorităților să facă dreptate în cazul tinerei de 19 ani, găsită moartă la Telenești, la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie în orașul Orhei.
Organizatorii acțiunii stradale spun că în acest fel fac apel către instituțiile statului și cer politici eficiente pentru ca oamenii să se simtă în siguranță.
Pe lângă activiști și cetățeni simpli au venit la manifestație. Oamenii spun că trăiesc un sentiment profund de tristețe și frică.
Între timp, oamenii legii continuă investigațiile. Potrivit poliției, Ana-Maria încă era în viață atunci când a fost scoasă din casa suspectului și urcată în portbagajul mașinii. O cauză preliminară a decesului tinerei ar fi o lovitură puternică la cap. La moment, anchetatorii au dispus efectuarea a zeci de expertize pentru a elucida cazul.
Victima, în vârstă de 19 ani, însărcinată în șase luni, a urcat pe 12 aprilie într-o mașină de ocazie la Orhei, după care a dispărut. După opt zile de căutări în care au fost implicați sute de polițiști și voluntari, trupul neînsuflețit a fost găsit într-o pădure, la 21 de kilometri de casa suspectului, în satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești.
Șoferul mașinii în care a urcat fata, este deocamdată singurul suspect în acest caz.
Acesta este fost polițist și fost angajat al Administrației Penitenciarelor și a fost reținut la patru zile distanță din ziua dispariției fetei. Bărbatul are statut de învinuit și e plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciar. Acesta nu colaborează cu anchetatorii.
Codul Penal prevede pentru o asemenea infracțiune pușcărie de la 15 până la 20 de ani sau detenție pe viață.
Pe 23 aprilie, Ana-Maria a fost petrecută pe ultimul drum.
Ediție TV
Rezultatele operațiunii „Motociclistul” la Orhei: Opt bărbați au fost documentați, jumătate fiind băuți la ghidon
Operațiunea „Motociclistul” dă primele roade. În primele cinci zile de când polițiștii sunt cu ochii pe motocicliști, doar în raionul Orhei, documentați au fost opt bărbați, majoritatea pentru că se aflau în stare de ebrietate.
Printre ei se numără și doi bărbați de 25 și, respectiv 69 de ani, care conduceau motocultoare în satul Susleni. Aceștia aveau concentrații de alcool în de 0,66 și, respectiv, 1,46 mg/l de alcool în aerul expirat.
Alți cinci motocicliști au fost prinși tot pe teritoriul raionul Orhei ghidând vehiculele deși nu dețineau permise de conducere. Mai mult, unul dintre ei era și băut, având o concentrație de alcool de 0.76 mg/l de alcool în aerul expirat.
În aceeași perioadă a fost identificat și un bărbat de 39 de ani care conducea un ATV fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar bărbații riscă dosare penale.
Menționăm că operațiunea „Motociclistul” a început pe 8 aprilie și va dura până pe 31 octombrie, având drept scop îmbunătățirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.
-
Moldova7 zile în urmă
ZDG oferă primele versiuni ale cauzei morții tinerei de 19 ani, găsită decedată într-o pădure, la 21 km de casa singurului suspect pe caz
-
Moldova5 zile în urmă
Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima
-
Moldova5 zile în urmă
Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii
-
Moldova4 zile în urmă
Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum
-
Moldova6 zile în urmă
Caz șocant, la Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer
-
Moldova3 zile în urmă
Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie din Cahul oferea 20.000 de euro ca bărbatul cărui îi jurase cândva iubire „să nu mai fie”
-
Moldova7 zile în urmă
Conflict cu focuri de armă în centrul capitalei: Totul a început după ce doi clienți ai unui local au refuzat să plătească nota
-
Moldova3 zile în urmă
Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină