Rețele de socializare

Diaspora

/VIDEO/ Un cuplu de moldoveni din Franța riscă să rămână fără cei 2 copii. Educatoarele ar fi observat vânătăi pe corpul uneia dintre fetițe.

Acum patru luni s-au mutat în Franța, iar acum riscă să rămână fără cei doi copii. Este cazul unui cuplu de moldoveni care au ajuns în vizorul autorităților franceze după ce directoarea grădiniței la care mergea fiica lor mai mare, a observat pe corpul micuței vânătăi.

Publicat

Cei doi recunosc că au lovit-o pe micuță, însă spun că s-a întâmplat pentru neascultare și că a fost o lovitură ușoară. Acum cuplul cere ajutorul autorităților de la noi ca să-și primească copii înapoi.

Totul s-a întâmplat acum două săptămâni când directoarea grădiniței la care mergea fetița a sunat-o pe mama micuței după ce a observat vânătăi pe corpul ei.

Anastasia Zubcov, mama copiilor: ”Mă suna directoarea și mă cheamă să mă întrebe ce s-a întâmplat. De ce copilul are urme, ce înseamnă asta pe corpul ei. Ea i-a spus că tata i-a dat cu vărguța”.


Părinții susțin că nu-și bat copii, iar ceea ce s-a întâmplat a fost o excepție, fetița fiind pedepsită pentru neascultare.

Alexei Zubcov, tatăl copiilor: “Nu a fost ascultătoare. Era un cablu conectat la plită, rupt. Ea dorea să se joace acolo. Am prevenit-o, dar nu m-a ascultat. Am luat din copac o nuia și am pedepsit-o, ca să se liniștească”.

Directoarea a sesizat autoritățile, iar fetița a fost dusă la un centru de plasament.


Anastasia Zubcov, mama copiilor: ”Ne-am trezit cu opt oameni de la poliție. Au zis să ne luăm pașapoartele și plecăm. Ne-au dus la comisariat, copilul a spus că-l iau la un control”.

Acolo, femeia însărcinată în 5 luni, a fost ținută 24 de ore, iar soțul 48. Aceștia au fost lăsați să-și vadă copiii după mai bine de o săptămână.

Alexei Zubcov, tatăl copiilor: „I-am văzut speriați, stresați, erau flămânzi. Copiii plângeau când am plecat. A fost greu, ni s-a rupt inima”.


Cei doi părinți urmează să fie audiați mâine de autoritățile franceze. Ei spun că s-au adresat autorităților de la noi pentru ajutor, însă nu l-au primit.

Alexei Zubcov, tatăl copiilor: “Am sunat la ambasadă, am spus că suntem cetățeni ai Moldovei. Au spus că nu putem să vă ajutăm cu nimic”.


I-am contactat pe cei de la Ministerul de Externe, însă au spus că vor reveni ulterior cu o informație despre acest caz.

protv.md

Advertisement

Diaspora

Crimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute

Presa italiană a publicat imagini tulburătoare cu momentul în care un tânăr din Republica Moldova a înjunghiat mortal barmanul unui local din comuna Sarezzo, provincia Brescia.

Publicat

Tragedia s-a produs în seara de 15 decembrie, iar întreaga acțiune a durat aproximativ patru minute, potrivit presei locale.

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, l-ar fi atacat pe barmanul de 55 de ani din răzbunare, lovindu-l cu un cuțit în zona arterei femurale, iar victima a decedat la scurt timp la spital.


După atac, agresorul a turnat benzină în local, apoi s-a predat benevol poliției, anchetatorii stabilind preliminar că motivul crimei ar fi un conflict mai vechi, izbucnit vara trecută în același local.


Citește mai departe

Diaspora

O moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 48 de ani, a fost depistată la Novara, în Italia, după ce ar fi organizat într-un apartament un cabinet medical de estetică, în mod ilegal, în care făcea injectări estetice cu botox și filler, inclusiv cu produse expirate, punând în pericol sănătatea clientelor.

Publicat

Potrivit Buongiorno Novara, carabinierii din Novara au denunțat-o în stare de libertate pe T.F. (inițialele femeii), în cursul zilei de miercuri, 10 decembrie 2025, pentru exercitarea fără drept a profesiei medicale și pentru deținerea și administrarea de medicamente necorespunzătoare.

Ancheta a pornit în urmă cu aproximativ o lună, după ce locuitori din cartierul Santa Rita au semnalat un trafic neobișnuit de persoane către un apartament.


În urma verificărilor, carabinierii au bănuit că acolo funcționează un cabinet improvizat și au contactat-o pe presupusa „doctoriță” prin rețelele sociale, programând o consultare.

În timpul supravegherii din preajma vizitei, militarii au identificat două cliente care tocmai ar fi beneficiat de proceduri estetice: injecții cu botox și filler în zona buzelor și a conturului ochilor, pentru estomparea ridurilor și mărirea volumului buzelor.

Confirmarea a venit când o femeie carabinier, pretinzând că este pacientă, a intrat în apartament și a găsit o încăpere amenajată ca și „cabinet” de ocazie, cu un pat pliant și numeroase produse medicale împrăștiate pe o masă, fără autorizații sanitare și fără condiții uzuale de igienă și sterilizare.


Un aspect considerat îngrijorător de anchetatori a fost faptul că femeia nu vorbea limba italiană și comunica cu „pacientele” printr-un traducător pe telefon, în lipsa unui protocol medical de anamneză și consult.

La percheziție au fost ridicate și sechestrate peste 30 de seringi cu botox și filler, alte materiale și medicamente folosite la astfel de tratamente, precum și peste 2.000 de euro în numerar, sumă considerată profitul activității ilegale.

O parte dintre seringi ar fi fost expirate, iar anchetatorii au stabilit că tocmai astfel de produse au fost administrate celor două cliente identificate, care au fost îndrumate către un parcurs clinic pentru prevenirea unor posibile efecte secundare.


Verificările continuă pentru a stabili dacă au mai fost implicate și alte persoane și pentru a identifica și alte cliente care ar fi primit medicamente necorespunzătoare.

Carabinierii le cer celor care au făcut astfel de proceduri să contacteze secția operativă a Nucleului Operativ și Radiomobil al Companiei Carabinieri din Novara, pentru indicații privind pașii medicali necesari în vederea reducerii riscurilor pentru sănătate.


Citește mai departe

Diaspora

Momentul în care un șofer moldovean scapăTIR-ul de sub control pe o autostradă din Cehia. Camionagiul riscă pedeapsa cu închisoarea

Un șofer moldovean de 47 de ani a provocat scene periculoase pe autostrada cehă D1, după ce a condus haotic un camion înmatriculat în Polonia.

Publicat

Imaginile surprinse de camerele de monitorizare arată cum autotrenul lovește parapeții din dreapta, virează brusc spre stânga și face ca semiremorca să derapeze violent, la un pas de a lovi un alt automobil. Incidentul s-a produs pe 11 noiembrie, în jurul orei 12:00, la kilometrul 70 al autostrăzii, între Praga și Brno.

La aproximativ 50 km de locul incidentului, poliția a reușit să oprească camionul. Șoferul moldovean, vizibil în stare avansată de ebrietate, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,29 la mie alcool în sânge – o valoare extrem de gravă în condițiile în care legislația cehă impune toleranță zero pentru alcool la volan. Mai mult, bărbatul a refuzat să coopereze cu oamenii legii și nu a permis recoltarea probelor biologice.


Prin urmare, polițiștii i-au interzis continuarea deplasării, i-au confiscat permisul de conducere și au inițiat un dosar penal. Potrivit presei locale, șoferul a fost informat că va fi judecat de o instanță cehă, iar pentru alcoolemie peste 1,0 g/l riscă până la 12 luni de închisoare, pe lângă amenzi consistente și interdicția de a conduce.

Autoritățile cehe reamintesc că toleranța zero la alcool în trafic este strict aplicată, iar șoferii profesioniști prinși băuți la volan pot ajunge rapid după gratii.


Citește mai departe

topul săptămânii