Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ I-au pus pistolul la tâmplă și i-au cerut 1.200 de euro. Doi bărbați, reținuți pentru șantaj.

Ofițerii  Direcției Combaterea Criminalității Organizate a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au documentat activitatea ilegală a unui grup infracțional, care estorcau mijloace financiare prin șantaj.

Publicat

Începând cu luna martie anul curent, două persoane, originare din regiunea de sud a țării, au amenințat în repetate rânduri, un locuitor al UTA Găgăuzia, cu aplicarea violenței, inclusiv cu demonstrarea armei de foc, estorcând de la acesta bani în sumă de 140 000 lei și 500 de euro.

Pe parcursul investigațiilor a fost stabilită identitatea suspecților, doi bărbați de 35 și 42 de ani.

Ca urmare a  investigațiilor și a acțiunilor penale, astăzi, 4 octombrie, au fost petrecute mai multe percheziții la domiciliile suspecților. La liderului grupului, polițiștii au  depistat și ridicat două arme și muniții, deținute ilegal,  printre care a fost identificat pistolul care a fost folosit la comiterea infracțiunii. Suspectul a fost reținut pentru 72 ore.


În continuare se efectuează acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor membrilor grupului  cât și stabilirii rolurilor fiecăruia din ei.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 11 la 13 ani de închisoare.


Moldova

Depășire cu final trist: O șoferiță a ieșit cu mașina pe contrasens, lovind în plin un pieton

Ar fi ieșit la o depășire periculoasă, peste linia continuă, iar în rezultat a lovit un pieton, care se deplasa pe marginea drumului.

Publicat

Accidentul rutier s-a întâmplat în dimineața zilei de 17 mai, pe o stradă din localitatea Goleni, raionul Edineț.

La volanul mașinii se afla o tânără de 28 de ani, originară din raionul Drochia. Aceasta nu ar fi ținut cont de situația rutieră și ar fi ieșit la o depășire, încălcând marcajul rutier. În timpul acestei manevre, șoferița nu ar fi ținut cont de gabaritele mașinii și ar fi lovit cu oglinda retrovizoare o femeie de 47 de ani, care mergea pe marginea drumului.

În urma loviturii puternice, pietonul a căzut doborât la pământ, iar la scurt timp a fost transportat la pământ pentru îngrijiri medicale.


În același timp, în imaginile surprinse la fața locului se poate vedea cum oglinda din partea stângă a mașinii a fost făcută țăndări.

Șoferița a fost supusă testului de alcoolemie, iar rezultatul a demonstrat că aceasta nu era băută în momentul producerii accidentului.

Oamenii legii investighează la moment toate circumstanțele în care s-a produs impactul.


Citește mai departe

Moldova

Caz șocant la Hîncești: Un bărbat de 41 de ani, bătut până la leșin de un grup de tineri la terasa unui local

Caz șocant în raionul Hîncești. Un bărbat a fost bătut crunt de un grup de persoane, la terasa unui local din satul Fîrlădeni.

Publicat

Atacatorii au plecat, lăsând victima fără cunoștință, după care ar fi revenit și și-au făcut necesitățile fiziologice peste acea persoană. Procurorii și polițiștii din Hîncești au reținut 3 suspecți, cu vârstele cuprinse între 21 și 30 de ani.

Potrivit oamenilor legii, totul s-a întâmplat încă la începutul lunii mai. Bănuiții, aflându-se la terasa localului cu pricina, și acționând coordonat, ar fi lovit victima, de 41 de ani, cu sticle goale de la băutură în cap, iar când bărbatul a căzut la pământ,  aceștia au continuat să-l bată cu pumnii și picioarele în regiunea capului, după care au părăsit locul faptei. La scurt timp, s-au întors la acea terasă, iar când au văzut că victima se află fără cunoștință, unul dintre făptuitori s-a apropiat și s-a urinat demonstrativ peste aceasta. Bărbatul agresat a fost dus la spital, în stare gravă. După mai multe căutări, forțele de ordine au identificat și reținut suspecții, după care au percheziționat domiciliile acestora. De la unul din ei au fost ridicate două arme, a căror proveniență urmează a fi stabilită.

În prezent, cei trei bănuiți sunt reținuți pentru 72 de ore, iar procurorii vor cere pentru ei arest preventiv. Dacă vor fi găsiți vinovați, atacatorii riscă până la 7 ani privare de libertate.



Citește mai departe

Moldova

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente, la Băcioi

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente la Băcioi.

Publicat

După ce o secvență video a fost făcută publică pe rețelele sociale, Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat. Potrivit oamenilor legii, incidentul ar fi avut loc la începutul lunii aprilie, însă până în prezent, nici victima și nici martorii nu au sesizat organele de drept.

În prezent, poliția întreprinde măsuri pentru identificarea persoanelor implicate în conflictul surprins în imagini. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii legale pentru a determina motivul care a dus la izbucnirea violențelor.

În context, Inspectoratul Botanica face apel la oricine deține informații suplimentare să coopereze cu autoritățile pentru a facilita soluționarea rapidă a acestui incident.



Citește mai departe

topul săptămânii