Rețele de socializare

Diaspora

O femeie moldoveancă nu a fost lăsată să intre în Italia fiindcă nu avea bani la ea

O femeie din Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, care a aterizat marți, 24 septembrie 2019, pe aeroportul din Pescara la bordul unui avion sosit din București, nu a fost lăsată să intre în Italia fiindcă nu avea bani la ea și nu putea demonstra motivul pentru care venise în Peninsulă.

Publicat

Potrivit ziarului local Il Pescara, femeia moldoveancă a coborât în aeroport dintr-un avion Ryanair și avea asupra sa un pașaport emis de Republica Moldova. Potrivit legislației în vigoare, cetățenii moldoveni pot circula ca turiști în orice stat din UE, cu condiția să poată dovedi că au cazarea și mâncarea asigurată (sau banii necesari pentru asta) pentru perioada respectivă, care nu poate fi mai mare de trei luni.

Cu toate acestea, femeia moldoveancă nu avea asupra sa suma necesară pentru a demonstra că are cu ce să trăiască pe perioada șederii și nici dovada că are asigurată cazarea. Întrebată de ofițerii vamali de ce nu are aceste lucruri asigurate, femeia a răspuns inițial în mod vag, ca mai apoi să admită că a venit în Italia pentru a munci.

Neputând demonstra însă faptul că are un loc de muncă asigurat în Peninsulă și neavând suma de bani necesară pentru a putea trăi pe perioada de ședere, femeia originară din Republica Moldova a fost întoarsă de autoritățile italiene în țara de unde a sosit inițial cu avionul, mai exact, în România. Femeia a fost transportată așadar la aeroportul din Bologna unde a fost urcată în primul zbor disponibil spre București, care a plecat la ora 6:50 din această dimineață, mai scrie sursa citată.


rotalianul.com


Diaspora

Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni

Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Publicat

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.

Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.

Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.


Citește mai departe

Diaspora

O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea

O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

Publicat

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.

Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.

”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.


Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.


Citește mai departe

Diaspora

Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă

Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Publicat

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.

Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii