Rețele de socializare

Moldova

A vrut să treacă frontiera cu droguri ascunse în CHILOȚI. Un ucrainean, prins la frontiera RM cu 13 fiole de psihotrope.

Două amenzi penale riscă un cetățean al Ucrainei după ce a încercat să treacă controlul frontierei având asupra sa 13 fiole de nalbufină – soluție aflată în lista substanțelor narcotice și psihotrope.

Publicat

Incidentul a fost semnalat în weekend, în punctul de trecere al frontierei Otaci – Moghilev-Podolsk.

Ofițerii de investigații ai Direcției regionale Nord au acționat conform unei informații operative și au întreprins acțiuni de cercetare privind anihilarea ilegalității transfrontaliere. Astfel că, în ziua de sâmbătă a fost reținut un ucrainean, care s-a apropiat la ghișeul Poliției de Frontieră, pista pietoni, pe direcția intrare în țară.

În timpul verificărilor suplimentare, bărbatul în vârstă de 52 de ani a scos din lenjeria intimă două ambalaje ce conțineau 13 fiole cu inscripția de nalbufină. Audiată, persoana nu a dorit să ofere careva detalii despre proveniență sau posesia acelor fiole.


Polițiștii de frontieră investighează cazul în continuare pentru a identifica implicarea și altor persoane întru elucidarea tuturor circumstanțelor. Dacă se va adeveri vinovăția, ucraineanul riscă două amenzi penale în baza art. 217 și art. 248 al.(4) Cod Penal al RM, și anume pentru circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor fără scop de înstrăinare și acțiuni de contrabandă.


Moldova

Intervenții medicale la limită: O tânără a încercat să lovească un asistent medical de pe ambulanță cu un topor.

Două echipe de medici de pe ambulanțe au fost agresate în timpul intervențiilor. Incidentele au fost înregistrate sâmbătă, 21 februarie, într-o localitate din raionul Nisporeni și în Chișinău.

Publicat

Primul incident a avut loc la ora 00:32, într-o localitate din raionul Nisporeni. Ambulanța a fost solicitată pentru un tânăr de 17 ani, care ar fi fost agresat fizic într-un bar.

Potrivit medicilor, în timpul examinării, pacientul a manifestat un comportament violent și neadecvat, adresând injurii personalului medical. Ulterior, acesta a lovit cu pumnul în față conducătorul autoambulanței, continuând agresiunea prin aplicarea unei lovituri cu piciorul în abdomen. În urma incidentului, a fost solicitată intervenția Poliție.

Cel de-al doilea caz s-a produs în aceeași zi, în municipiul Chișinău. Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru doi tineri, care ar fi consumat alcool în incinta unui restaurant. La fața locului, medicii au identificat un băiat și o fată, de aproximativ 20 de ani, care au fost conduși în autosanitară pentru acordarea asistenței medicale de urgență.


Astfel, pe parcursul intervenției, tânăra a manifestat un comportament extrem de agresiv, insultând repetat personalul medical. Situația a escaladat grav în momentul în care aceasta a scos un topor și a încercat să lovească asistentul medical. Pentru autoapărare și prevenirea unui incident cu consecințe fatale, cadrul medical a reușit să imobilizeze brațul agresoarei și să o deposedeze de obiectul periculos. Agresiunea a continuat, fiind aplicată o lovitură cu piciorul în cutia toracică a infirmierei. La scurt timp, la fața locului a intervenit Poliția.

În acest context, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească menționează că actele de violență îndreptate împotriva personalului medical constituie o încălcare gravă a normelor legale și morale, afectând direct siguranța personalului, calitatea intervențiilor medicale și șansele pacientului de a primi ajutor prompt și eficient.


Citește mai departe

Moldova

Gelozia, bat-o vina: Un bărbat este bănuit că și-ar fi ucis consăteanul… din cauza dragostei.

Un bărbat de 31 de ani a fost reținut și este cercetat pentru omor și violență în familie, după un conflict violent care a avut loc într-o gospodărie din localitatea Mărăndeni, raionul Fălești.

Publicat

Potrivit poliției, tragedia s-a produs în noaptea de 21 februarie. În jurul orei 23:50, la serviciul 112 a parvenit un apel care anunța un conflict în zonă. La fața locului au intervenit oamenii legii, care au stabilit preliminar că între doi consăteni a izbucnit un scandal pe fond de gelozie.

Anchetatorii susțin că bărbatul de 31 de ani ar fi agresat un localnic de 39 de ani, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și cu un obiect contondent, presupus a fi un topor, în zona capului. Victima a fost preluată de medici și transportată la Spitalul Raional Fălești, însă, din cauza leziunilor grave, a decedat la scurt timp după internare.

În aceeași noapte, suspectul și-ar fi agresat și soția, în vârstă de 29 de ani, potrivit informațiilor furnizate de poliție. Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Bălți pentru îngrijiri medicale.


Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru omor și violență în familie. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 20 de ani de închisoare sau chiar detențiune pe viață, conform legislației.

Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Curieri de narcotice, arestați: Trei persoane, dintre care un ucrainean, plasați în arest pentru circulație de PVP.

Trei persoane au fost arestate pentru trafic ilicit de droguri, în urma unor percheziții desfășurate de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în cadrul unei cauze penale documentate prin măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală.

Publicat

Una dintre percheziții a avut loc într-un hotel din capitală, unde era cazat un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 21 de ani. Asupra acestuia au fost depistate și ridicate zeci de pachețele cu PVP. Tânărul ar fi declarat că activa în calitate de curier pentru un magazin online de pe platforma Telegram. Potrivit forțelor de ordine, valoarea estimativă a substanțelor depistate pe piața neagră este de aproximativ 25.000 de lei.

În cadrul aceleiași cauze penale au mai fost identificați alți doi suspecți – o tânără de 20 de ani și un bărbat de 31 de ani – care ar fi activat, la rândul lor, în calitate de curieri pentru același magazin online. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul lor temporar a fost ridicat un pachet cu PVP, estimat la circa 90.000 de lei.

Toți trei au fost reținuți și ulterior plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani. Investigațiile continua în vederea stabilirii tuturor circumstanțlor, dar și a altor complicii implicați în comiterea infracțiunii.



Citește mai departe

topul săptămânii