Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Fetiță, bătută până la sânge de femeia care avea grijă de ea. Ce spune poliția:

O mamă a distribuit pe o rețea de socializare câteva secvențe video în care o fetiță este plină de sânge și plânge

Publicat

Potrivit femeii, care a publicat postarea, aceasta ar fi fiica sa, iar ea se află la muncă în Israel de 5 luni, transmite Știri.md.

Mama susține că și-a dat cele 4 fete sub tutelă femeii din Bravicea deoarece aceasta este baptistă și nu credea că ar putea face vreun rău copiilor săi.

Într-o altă secvență video, se aude doar cum unul dintre copii este bătut cu cruzime.


Mama afirmă că copiii au fost pedepsiți în așa mod pentru că nu au făcut ordine în casă.

„Iată într-așa mod își bate joc de copiii străini o familie credincioasă (baptistă) din satul Bravicea, raionul Călărași. Rușine. Dacă nu ai răbdare nu lua copii la întreținere. Asistența socială să facă ceva și să ia copii de acolo. Copiii sunt în pericol, are încă copii luați de la stat și tot așa își bate joc”, a scris femeia.

Femeia a declarat că și-a dat fetele acestei familii să aibă grijă de ele de un an, iar în fiecare lună trimitea bani pentru întreținere.


„Despre faptul că sunt bătute, mi-au spus fetele când au fost în vizită la cumnata mea. I-am spus fetiței mai mari dacă se mai întâmplă, să filmeze tot și să-mi trimită mie. Și iată că s-a întâmplat”, ne-a spus femeia.

Aceasta spune că astăzi, în jurul orei 03:00, a fost poliția și asistența socială la această familie și au luat cele 4 fetițe.

„Acum ele sunt la un centru de plasament din Călărași, încă nu am vorbit cu ele căci nu am posibilitate să sun. Femeia mai are la întreținere alți 4 copii luați de la stat. Aceștia tot sunt bătuți și umiliți”, a menționat femeia.


Ofițerul de presă al IP Călărași, Cristina Vicol a declarat că poliția a fost sesizată pe acest caz.

„Pe acest caz a fost sesizată poliția și cazul este înregistrat la IP Călărași. În această noapte au fost luați toți copiii de la această familie și au fost plasați la un Centru de Plasament din orașul Călărași. Familia dată va fi cercetată conform articolului violența în familie, deoarece avea tutelă pe acești copii. Această familie are o casă mare și luau copii la îngrijire cât timp părinții erau plecați peste hotare. Mâine va fi și o expertiză. Se întreprind măsuri de investigare”, a declarat Cristina Vicol.


Deocamdată primarul și asistența socială nu au comentat cazul.

Moldova

/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.

Un sistem ilegal de colectare a banilor, controlat chiar din închisoare, a fost destructurat de oamenii legii. Mai mulți deținuți sunt bănuiți că impuneau taxe altor pușcăriași, pe care îi amenințau cu bătaia dacă refuzau să plătească. Banii ajungeau într-un fond comun folosit de o grupare criminală.

Publicat

Potrivit poliției, schema funcționa de la începutul anului curent. Deținuți afiliați unei organizații conduse de un individ cunoscut în lumea interlopă drept „Kitaeț” strângeau bani de la alți deținuți, folosind frica și presiunea. Sumele erau folosite pentru a menține influența grupării și a impune reguli neoficiale în penitenciar.

Totul era bine organizat. Liderii grupării, aflați după gratii, dădeau ordinele, iar alți deținuți, desemnați ca „responsabili” pe sectoare, aveau grijă ca fiecare să contribuie. Practic, nimeni nu putea refuza fără consecințe.

În perioada ianuarie–aprilie, oamenii legii au descins de mai multe ori în Penitenciarul nr. 18 din Brănești. În urma perchezițiilor, de la deținuți cu vârste între 25 și 47 de ani au fost ridicate peste 20 de telefoane mobile, cartele SIM, droguri și notițe care arată cum erau gestionați banii. Unele obiecte erau ascunse în locuri special amenajate, ca să nu fie depistate.


Mai mulți deținuți au fost deja recunoscuți ca bănuiți. Ei sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni comise chiar în detenție și riscă până la 15 ani de închisoare.

Ancheta continuă. Oamenii legii încearcă să afle câți deținuți au fost forțați să plătească și cine mai face parte din această rețea.


Citește mai departe

Moldova

Lovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.

O femeie de 75 de ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină chiar în timp ce traversa regulamentar strada, la o trecere de pietoni dirijată de semafor, în Chișinău.

Publicat

Accidentul s-a produs pe 30 aprilie, pe strada Vasile Lupu. Potrivit informațiilor preliminare, la volan se afla un bărbat de 82 de ani, care nu ar fi reușit să evite impactul.

Femeia traversa strada la culoarea permisă a semaforului în momentul în care a fost lovită. În urma impactului, aceasta a avut de suferit și a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru investigații.

Poliția a inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Imprudența i-a băgat în spital: Doi bărbați, salvați de pompieri dintr-o locuință cuprinsă de flăcări.

Două persoane au fost la un pas de moarte în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Bălți. Victimele au fost găsite inconștiente în interiorul casei cuprinse de fum și flăcări, fiind intoxicate cu monoxid de carbon și suferind arsuri pe suprafața corpului.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 29 aprilie, în jurul orei 23:04, pe strada Feroviarilor din oraș. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit în interiorul locuinței, unde mai multe bunuri au fost cuprinse de flăcări. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de pompieri și salvatori, care au reușit să pătrundă în casă și să evacueze cele două victime.

Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 38 și 41 de ani, care au fost preluați de medici și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.


Datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență arată că, de la începutul anului 2026, au fost înregistrate 653 de incendii în Republica Moldova, soldate cu 63 de decese, inclusiv un copil.

În acest context, salvatorii avertizează populația să evite fumatul în locuințe, mai ales în apropierea materialelor inflamabile, și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. În caz de situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii