Moldova
Un angajat al stației de pompare a apei din satul Dubăsarii-Vechi, găsit mort la locul de muncă
Un angajat al stației de pompare a apei din satul Dubăsarii-Vechi, Criuleni, a fost găsit mort azi dimineață la subsolul de generatoare.
Potrivit ofițerului de presă al IP Dubăsari, Diana Maxim, victima, în vârstă de 55 ani, a intrat în tură, iar la primirea serviciului a efectuat verificarea obiectelor, după care nu a mai fost văzut.
Rudele, alarmate de dispariția bărbatului nu venise a doua zi de la lucru, au mers a doua zi la postul de muncă a victimei.
Oamenii legii spun pe corpul cadavrului nu au fost depistate urme de moarte violentă.
Anchetatorii cercetează cazul.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești
Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.
Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Moldova
Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.
Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.
Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.
-
Moldova6 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diasporao zi în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova24 de ore în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova6 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova3 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova3 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
